Interviu cu Mihai Eminescu (chiar el): ”Dar de am fi noi măcar oameni ca oamenii, de-am fi ştiut să ne îngrădim, încât să nu poată juca nimeni pe stăpânul în casa noastră...”

Interviu cu Mihai Eminescu (chiar el): ”Dar de am fi noi măcar oameni ca oamenii, de-am fi ştiut să ne îngrădim, încât să nu poată juca nimeni pe stăpânul în casa noastră...”

Când Mihai Eminescu a apărut pe Facebook, la începutul acestui an, nu ne-am mirat. Multe suflete trăiesc aici după moarte, filosofi, poeți, scriitori, actori, cinici sau existențialiști, făcând mișto în cea mai mare parte de lumea în care trăiesc urmașii lor. Spre deosebire de ei, însă, Mihai Eminescu chiar el e serios și atent cu cuvintele. Vorbește despre Coaliția pentru Familie și protestul de la Muzeul Țăranului, iarnă, alegerile din Italia sau declarațiile Olguței Vasilescu.  

Inițial, am vrut să semnalăm într-un articol pe scurt prezența lui sobră printre cei vii. Apoi, însă, ne-am gândit să profităm de faptul că l-am găsit și să facem un interviu. Conversația s-a lungit pe parcursul a mai multor zile. S-a poticnit de câteva ori. Răspunsurile lui ne-au derutat uneori. Se pare că distanța timpului își spune, totuși, cuvântul în discuția între generații. L-am întrebat despre poezie, oameni, roboți, emoticoane. Ne-a răspuns cu răbdare. După cum urmează:

 

Bună ziua, domnule Mihai Eminescu. Acceptați un interviu pentru IQads?

A cui e publicațiunea, a liberalilor, a socialiștilor sau a noastră?

 

Este o publicație liberă în spirit.

Ce doriți a cunoaște?

 

Aveți o adresă de mail? 

Nu am așa ceva

 

Vorbim aici atunci. Ce faceți pe Facebook? Cum vi se pare lumea nouă?

Românul îşi face obiceiul, rupând din nou pasage din contest şi după plac din „Presa" şi comparându-le cu opiniunile emise de „Presse" din Viena. Deci găseşte că maniera de a vedea a centrului şi a jurnalisticei austro-ungare este identică.

În fine, „Românul" vine la concluzia:

1. că bărbaţii din centru se unesc în privirea intereselor comerciale şi politice ale României cu bărbaţii din partida radicală din Ungaria;

2. că radicalii din Ungaria, uniţi cu foştii colegi şi amici ai d-lui Catargi simt şi înţeleg mai bine decât guvernul interesele României;

3. ca, după radicalii din centru, România ar fi câştigat încrederea împăratului Rusiei dacă oştirea noastră nu mergea la Plevna;

4. că Austro-Ungaria, mai cu seamă, ar fi avut pentru, naţiunea română stimă dacă stătea la malul Dunării.

,,Românul" e de o opiniune contrarie. Uşoară treabă să susţii antiteza când ţi-ai aşezat teza de combătut după plac.

Întâi deducerile din articolele ,,Presei" sunt trase de păr; al doilea, nu este adevărat, o mai repetăm pentru a zecea oară, că amicii d-lui Catargiu ar fi susţinut vreodată ca armata română să stea la Dunăre, ,,să ceară pomană de la împăratul Rusiei şi ajutor material de la Austro-Ungaria (ipsissima verba ale ,,Românului"). Toate aceste insinuaţiuni de leznaţiune şi de înaltă trădare, făcute pentru a ponegri pe protivnicii politici, ar fi absurde dacă ... n-ar răsări dintr-un izvor şi mai rău, din rea-credinţă.

Acestea sunt motivele care m-au făcut să public pe Facebook editorialele mele, să fac lumină și aici!

Să nu cădem în capcana insinuărilor Românului!

 

Nu cădem. Tocmai de aceea am vrea să facem acest interviu.

Păi să continui să vă spun adevărul.

 

Cum vă simțiți la 168 de ani? Și cum ați reușit să supraviețuiți (în spirit) până acum?

Cu greu pricepe o minte de rând că nu este în lumea aceasta nici o stare de lucruri şi nici un adevăr social vecinic. Precum viaţa consistă din mişcare, aşa şi adevărul social, oglinda realităţii, este de-a pururea în mişcare.

Ceea ce azi e adevărat, mâine e îndoielnic, şi pe roata acestei lumi nu suie şi coboară numai sorţile omeneşti, ci şi ideile. În această curgere obştească a împrejurărilor şi a oamenilor stă locului numai arta, adică, ciudat lucru, nu ceea ce e-n folosul oamenilor, ci ceea ce este, spre petrecerea lor.

 

Cum vi se pare România de acum față de cea în care v-ați născut?

Viaţa noastră modernă pare a se apropia de povîrnişul fatal pe care istoricii latini îl presupun, fără cuvînt, a fi existat înaintea constituirii statelor, adecă acea stare de vecinică vrajbă însemnată cu vorbele bellum omnium contra omnes, războiul tuturor contra tuturor.

 

Putem să publicăm conversația de față?

Binențeles. Doar că scriu greu, cu pana.

Mă duc să fac un ceainic de cafea.

 

Avem timp, nu ne grabim. Ați ieșit din casă azi? Ce vă amintiți din iernile de altădată?

Drumurile s-au troienit şi comunicaţia telegrafică pare întreruptă, nici o ştire din străinătate nu vine să ne lumineze asupra situaţiei, tocmai acuma când toate celea par a atârna de-un fir a păr. Câmpiile albe se-ntind împrejurul Bucureştilor şi se pierd în zarea despre miazănoapte, unde a plecat împăratul Rusiei, în zarea despre miazăzi, unde stau oştirile noastre; spre răsărit şi spre apus, unde se cumpănesc sorţile Europei.

În această izolare în care ne pune bătrâna iarnă, aceiaşi pe vremea craiului Decebal, când ţăranul dacic, îmbrăcat în cojoc miţos, trecea Dunărea-ngheţată, aceeaşi astăzi, când Vodă ţine Dunărea cu oştirile româneşti, în această izolare ne apasă mai cu greu gândirea la ce rău loc ne-au aşezat Traian împăratul pe această muchie de lume, la cest vad de popoare carile ne privesc pe noi numai ca pe un fel de gard pe deasupra căruia se ceartă.

Dar de am fi noi măcar oameni ca oamenii, de-am fi ştiut să ne îngrădim, încât să nu poată juca nimeni pe stăpânul în casa noastră, de-am fi rămas atât de esclusivişti precum erau părinţii noştri, tot ar fi fost cum ar fi fost şi tot o mai puteam duce cu bine de pe o zi pe alta.

Dar aşa ne-am dezgrădit, făcând drum lung unei civilizaţii pripite, unei pospăieli apusene care, în schimbul păturilor bogate ale brazdei noastre, ne împle cu trebuinţe de cari n-am fi avut trebuinţă; prin legiuiri de un caracter cosmopolit pe cari liberali obicinuesc a le numi „tot ce e românesc”, am făcut din ţara noastră o nouă Americă, în care se grămădeşte superfluenţa populaţiilor apusene, cărora le convine foarte bine teoria de „om şi om” de egalitate, libertate şi fraternitate pe socoteala noastră.

 

Ce tip de interacțiuni aveți cu cititorii dvs? Cine vă citește azi? 

Noi ne-am obicinuit cu neobrăzatele dezminţiri ale „Românului", şi nu pentru noi sau pentru el, ci numai şi numai pentru publicul cititor mai căutăm a-i spulbera pe aceasta din urmă, şi poate cea mai neobrăzată.

Ne aducem bine aminte cu ce lipsă de ruşine „Românul" ne arunca cuvîntul calomnie cînd noi dădeam alarma că guvernul ctitorilor de la Alcazarul Ionescu are să aducă în Camere proiectul de hîrtie-monedă. Noi nu ne-am pălit atunci dezminţirea „Românului" şi, cu toată calomnia lui, am susţinut necontenit că hîrtia-monedă vine, şi hîrtia-monedă a venit.

Cine dar a rămas calomniator?

 

Cum e munca la Timpul? Ce vă enervează?

Mă vei crede că nu ţi-am scris pînă acum fiindcă mi-a fost peste putinţă să găsesc câteva momente de linişte sufletească. Sânt vreo 14 zile de când aproape nimeni nu mai vine pe la redacţia «Timpului» încât singuri doi inşi, eu. şi Pompilian, trebuie să-i umplem coloanele. Grandea lucrează la «Războiul » fiindcă la «Timpul» nimeni nu-l mai plăteşte şi omul vrea să trăiască. Nici eu n-am luat de 3 luni de zile bani. La comisia istorică unde urmez cu lucrările, cu toate că am fost şters din buget, de 6 luni nu am fost plătit. Trăiesc numai eu ştiu cum, corecturi, reviste externe, notiţe de prin ziare, varietăţi, aceasta e zilnica mea hrană.

 

 

Credeți că au înțeles oamenii ce ați vrut să spuneți în Luceafărul? Și, dacă tot suntem aici: ce ați vrut să spuneți?

Cine n-a simţit pînă acum că în mucul condeiului nostru e mai multă naţionalitate adevărată decît în vinele tuturor liberalilor la un loc acela sau sufere de boala din născare ce nici un leac nu are sau şi închide ochii cu de-a sila şi nu vrea să vadă.

Martor ne e unul Dumnezeu c-am fi dorit să n-avem cauză de a arunca în faţa radicalilor acele epitete pe cari, din nefericire, le merită pe deplin. Dar scriitorul acestor şiruri e însuşi neam de ţăran şi priveliştea acelor jertfe ale frazelor liberale 1-au durut.

Radicalii trebuiau să ştie că războaiele nu se fac cu palavre, ci cu bani, şi că vorbele goale din Dealul Mitropoliei nici îl îmbracă nici îl încălzesc pe dorobanţ.

Iară dacă e vorba despre cuvintele aspre, apoi tot lucrul are numele său. Ticălos nu e decît acela care ticăloşeşte pe oamenii ce în-adevăr nu sînt ticăloşi; a le spune însă ticăloşilor că ticăloşi sînt nu e nici o cestie de „creştere", nici cestie de „limbagiu", ci o foarte tristă datorie a tuturor oamenilor care a luat neplăcuta sarcină de a judeca despre netrebniciile ce se fac în lumea aceasta.

 

Simt puțină inerție în comunicarea noastră. Ați obosit să vorbiți cu oamenii?

Nu

 

Să continuăm atunci :) Ce părere aveți despre emoticoane, apropo?

Învăţînd de timpuriu a scrie, şi anume deodată cu cititul, şcolarii sînt de-a pururea activi şi, pe cînd învăţătorul (mai ales cel sătesc) se ocupă cu cei mai înaintaţi, cei începători se pot pune la scris. Alt folos al învăţării cititului scriind e că se face de prisos silabizarea şi se întroduce de sine insonarea.

Pe întîiele pagini sînt elementele desemnului şi a scrisorii, adică puncte, linii drepte şi figuri construite din linii drepte, apoi linii strîmbe şi trăsăturile subţiri, cele groase şi îndoite, cari constituie elementele materiale ale scrisorii. În urmă vin toate literile mici cu sonul original, rînduite genetic, adică astfel încît după cel mai uşor de scris, de ex. i, urmează o, apoi a, u, e, apoi din consoane n, m şi a.m.d. Copilul nu citeşte nicăieri silabe izolate fără de înţeles, ci pretutindenea împreunează cu sunetele ce lerosteşte un înţeles concret, încît se evită învăţătura mecanică. Rostind cuvinte cu înţeles concret, i se prezintă o icoană în minte; el învaţă cugetînd.

 

De ce ați venit pe Facebook ca jurnalist și nu ca poet?

Pentru că eu sunt, în primul și-n primul rând un jurnalist.

Poet am fost clasificat de epigoni, iar despre epigoni am mai scris, inclusiv în poezii. Sunt uimit că n-au înțeles nimic aceștia.

 

Am vrea să știm cine este cu adevărat Mihai Eminescu chiar el.

Numele meu real este Mihail Eminovici. Sunt de loc din Moldova, din Botoșani. Tata lucra la ANAF, căminar.

 

Mă refeream la cel care îl ține viu pe Facebook pe Mihai Eminescu. Profesor, istoric, cercetător?

Atât vă spun despre această chestiune!

A cerceta vorbirea vie a poporului din toate părţile şi a suma fenomenele sub legi generale fonologice e treaba filologiei române; tot astfel e treaba ei de-a căuta originile cuvintelor. Dar în ortografie ca atare n-are să se răsfrîngă munca filologilor, căci nu e treaba ei de-a oglindi originile cuvintelor.

Ca oglindă a pronunţiei aceleia care s-a recunoscut de cătră poporul întreg ca ortoepică, şi aceasta nu prin convenţie, ci în mod istoric, ea trebuie să păstreze acest caracter. Filologia poate schimba întru-cîtva ortoepia, şi atunci ortografia i urmează pe această cale.

Mai departe nu merge, nu trebuie să meargă legătura între acea ştiinţă abstractă şi-ntre scriere, care trebuie să fie accesibilă cu înlesnire poporului întreg.

 

Mulțumim frumos pentru interviu.

Vă doresc bună rațiune și onestitate la publicațiunea dumneavoastră.

 

Mulțumim asemenea. O prezență cât mai lungă în viitor. Chiar. Sunteți pregatit pentru un viitor în care nu vor mai exista decât roboți? Ce le veți spune prima dată?

Dar de am fi noi măcar oameni ca oamenii, de-am fi ştiut să ne îngrădim, încât să nu poată juca nimeni pe stăpânul în casa noastră, de-am fi rămas atât de esclusivişti precum erau părinţii noştri, tot ar fi fost cum ar fi fost şi tot o mai puteam duce cu bine de pe o zi pe alta.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related