La inceputul anului, cand spuneam ca vrem sa fortam realitatea si sa o facem mai buna, intreband oamenii ce mai citesc, cartea Tatianei Tibuleac aparea recomandata in mai multe interviuri. De altfel, Vara in care mama a avut ochii verzi a fost una din cartile lui 2017 despre care s-a tot vorbit in Romania. Recent, a fost tradusa si in limba franceza.
In titlu, Tatiana vorbeste insa de al doilea roman al ei, Gradina de sticla, care tocmai a fost publicat. Il puteti gasi la Bookfest si, in curand, in librariile din Bucuresti.
Este o istorie subiectiva. Este declaratia mea de dragoste pentru limba romana, asa cum m-a dus capul.
Tatiana s-a nascut in Republica Moldova, a lucrat in presa scrisa si in televiziune la Chisinau si acum locuieste la Paris. Dar astfel de detalii nu sunt importante, spune ea.
Daca lumea m-ar cunoaste in viata reala, n-ar vrea sa citeasca nimic din ce scriu. Poate ca scrisul este singura mea sansa de a ma vedea frumoasa, buna, dreapta. La ce bun sa amestecam lumile?
Nu le amestecam. Doar intrezarim putin locul din care a aparut Vara in care mama a avut ochii verzi.
Vezi cum m-ai prins? Trebuie sa am grija ce pun in gura personajelor. Spre deosebire de Aleksy, eu as prefera sa ma intrebi cand scriu. Sunt atatea feluri destepte de a raspunde la intrebare “de ce scriu”, insa nu mi se potriveste niciunul. Adevarul este ca, in unele zile, nu fac celelalte lucruri suficient de bine. Atunci ma asez si scriu. In scris totul devine simplu, clar, nimic peste puterile mele. In scris pot repara totul.
