[De ce boicot?] Nora Pavel: Instigarea la violență nu înseamnă liberă exprimare

[De ce boicot?] Nora Pavel: Instigarea la violență nu înseamnă liberă exprimare

Nu prea mai putem vorbi de presă nepartizană, nici la noi, nici în lumea largă. Dar boicotul brandurilor care se promovează la Antena 3 și Romania TV nu e despre asta, spune Nora Pavel. Este despre nivelul insuportabil al violenței discursului în media. Este despre incitarea la ură. Despre violența care a depășit stadiul insultei sau al calomniei. Despre linșaj. Iar efectele lor se văd deja asupra oamenilor din jur:

Mama mi-a spus că o prietenă de-a ei a întrebat-o dacă ”sigur, sigur” nu-s plătită ca să ies la proteste. Că așa auzise la Antena 3 și ”ceva, ceva o fi”. O doamnă care mă știa de la grădiniță. A mai fost ușor zguduit când soțul unei prietene, citindu-mi postările, a manifestat aceeași îndoială.

Spațiul public aparține tuturor și toți suntem interconectați și responsabili de modul în care arată el, consumatori și branduri deopotrivă, spune Nora. Iar brandurile nu ”activează” în vid. De altfel, nu li se cere decât să respecte valorile după care pretind că se ghidează.

 

De ce te-ai alăturat boicotului

Nivelul insuportabil al violenței discursului în media. Antena 3 (dar nu e singura televiziune, din păcate) propagă de ani de zile în spațiul public un discurs al intoleranței, incită la ură și violență, dublând un discurs politic la fel de violent.

Nu e vorba doar de partizanat (nu cred că există presă nepartizană, nu doar la noi, niciunde în lumea asta), ci de un discurs agresiv în mod constant, iar violența a depășit stadiul insultei sau al calomniei (este de notorietate ”întâlnirea” lui Mircea Badea cu un motociclist pentru a-și regla cu pumnii ”diferențele de opinii”).

Nu se mai dezbat idei, ci se lovesc oameni, reputații, grupuri întregi. Prea dese îndemnurile la linșaj ca să le mai putem clasifica în categoria ”accidente”. Problema mea nu este că Antena 3 e pro PSD. Ci că părtinirea lor îmbracă forme inacceptabile social și manifestă o totală iresponsabilitate pentru publicul căruia se adresează. Iar practicile acestea nu au nicio legătură cu libertatea de exprimare. Instigarea la violență nu înseamnă liberă exprimare.

Rezultatele se văd în faliile din ce în ce mai adânci. PSD-iști versus ”tefeliști”, bătrâni versus tineri, corporatiști versus categorii defavorizate.

 

Efecte

În primul rând, sper la un grad sporit de conștientizare din partea tuturor, public și branduri deopotrivă. Sper să nu ne limităm la a ne declara public adeziunea și la a semna. Pe vremuri, se pichetau sediile companiilor. Îndrăznesc să visez. :P

 

De ce e nevoie ca brandurile să ia atitudine

Spațiul public aparține tuturor și toți suntem interconectați și responsabili de modul în care arată el, consumatori și branduri deopotrivă.

Brandurile nu ”activează” în vid, ci au o responsabilitate pentru mediul la a cărui configurare contribuie și pentru valorile pe care le promovează. Orice brand transportă un mesaj, care se reflectă și se propagă și care produce, la rândul lui, schimbări în mentalul colectiv.

Dacă tu, brand, alegi să-ți promovezi un produs în cadrul unei emisiuni cu un moderator/realizator care ar vrea să-mi stâlcească mutra, îndeamnă constant să-mi fie stâlcită mutra sau care mă insultă, mă denigrează, dă-mi voie să cred că nu-ți pasă de mutra mea și dă-mi voie să nu îți mai folosesc crema hidratantă pentru a-mi hidrata sus-invocata mutră. Atât e de simplu. E libertatea mea să te sancționez, prin singura modalitate care mi-e disponibilă. Nu sunt CNA, nu sunt CNCD, sunt doar un consumator și te voi sancționa în baza relației comerciale care ne definește pozițiile.

Practic, nu le cerem decât să respecte valorile după care pretind că se ghidează. Dacă tot folosim cuvinte precum ”responsabilitate”, ”societate” sau sintagme precum ”corporate social responsibility”.

 

Boicotul în România

Din câte știu, nu prea s-a manifestat. Oamenii nu sunt încă obișnuiți cu forma asta de opoziție și, mai ales, de organizare. Abia deprindem un fel de ABC al presiunii. Dacă nu mă înșel, au mai fost tentative de boicotare a benzinăriilor, obiectivul fiind micșorarea prețurilor. Așadar, beneficiul urmărit era unul pur material.

Boicotul, dincolo de scopul imediat enunțat, e o armă cu două tăișuri. Poate închide sau poate deschide dialogul. Mai important, din punctul meu de vedere, e să inițiem un dialog cu aceste companii. Citeam un material acum câțiva ani despre cultura boicotului, exemple de succes și eșecuri, și ideea cea mai interesantă cu care am rămas de acolo era să te asiguri că ai mereu la îndemână ”a stick and a carrot”.

Una dintre rele s-a manifestat deja prin talibanizare și personalizare. Boicotul, așa cum îl înțeleg, se adresează brandurilor. Nu prompteriștilor, nu indivizilor din televiziuni. Așadar, pericolul stă mereu în derapaj, din cauza slabei stăpâniri a conceptelor cu care operăm. Nu poți pretinde reducerea nivelului de violență din spațiul public când tu te exprimi onomatopeic, rasist și cochetezi cu ideea de vendetă. Înjurătura golește mesajul de conținut.

Ca să parafrazez un clișeu celebru, ”Boycott is a dish best served cold”.

 

Critici 

Brandurile nu fac politică:

Toată lumea face politică pentru că toți facem alegeri. Chiar și neparticiparea la vot este tot o opțiune politică și transmite un mesaj. Iar brandurile nu fac excepție. Asta e o minciună extrem de comodă: ”eu stau în coconul meu, nu fac politică”.

Poate nu ”produci” în piață idei politice, dar sigur te aliezi unora și te delimitezi de altele. Nu e o invitație la cotilion pe care s-o poți refuza. Orice business face politică pentru că nu poți separa economicul de politic, legislativ și social.

 

Restrângerea libertății de exprimare: "dacă nu vrei să te uiți la un post, schimbă canalul"

Nici de restrângerea libertății de exprimare nu poate fi vorba. A nu achiziționa sau a achiziționa niște produse e o decizie de consum etic. Așa cum nu cumpăr jeanși pentru a căror confecționare s-a folosit sablarea, nu cumpăr nici bomboane care contribuie la poluarea spațiului public și a creșterii nivelului de ură.

Mingea e în teren, nu a înhățat-o niciun arbitru din afara jocului. Brandurile nu vând doar produse, vând povești, vând experiențe și vând valori. Dacă eu, consumator fiind, nu rezonez cu valorile pe care le vinzi, direct și indirect, de ce te-aș cumpăra?

 

Cum poate fi măsurat în România fake news

Nu știu cum poate fi măsurat la nivel general. Vedem doar manifestările, efectele fenomenului. Barometrul meu personal a fost dat peste cap în momentul în care mama mi-a spus că o prietenă de-a ei a întrebat-o dacă ”sigur, sigur” nu-s plătită ca să ies la proteste. Că așa auzise la Antena 3 și ”ceva, ceva o fi”. O doamnă care mă știa de la grădiniță. A mai fost ușor zguduit când soțul unei prietene, citindu-mi postările, a manifestat aceeași îndoială.

În momentul în care relațiile personale sunt pervertite și devine mai important, mai credibil ce se spune la tv decât experiența ta directă cu mine, experiență care nu îți furnizează niciun fel de argument în sensul ăsta, atunci, mie mi-e clar că nivelul de toxicitate e la cote alarmante.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related