[Digital Nomads Inc.] Graphic designer mulțumit, haihui pe planetă. Paul Petrescu: Înainte eram oarecum “obsedat” de cariera într-o multinațională

Paul Petrescu deschidea Photoshop-ul prin 2007, fara sa stie ca softul asta urma sa-l duca pe cont propriu in toata Europa (si dincolo de ea). Dar mai intai au fost ierarhiile si marketingul la P&G si, apoi, Unilever (desena el mult de mic, dar era si destul de intreprinzator). Treaba nu mergea rau, dar nici stralucit; Paul nu se simtea de-al casei in lumea planurilor de afaceri si cauta un restart. 

O luna de vacanta a devenit o aventura de 80 de zile, in care Paul s-a plimbat prin 15 tari europene cu un buget de 5 euro pe zi. Cazare: cu Couchsurfing. Mod de intretinere: freelance graphic design. Jurnal de calatorie: pe Insta si YouTube. 

Pentru ca uneori bulgarele isi mai face treaba fara sa-l impingi, intors acasa, Paul si-a primit urmatorul task via newsletter: Road Trip Project, un concurs dedicat creatorilor de continut, sponsorizat de Uniunea Europeana, la care a fost selectat printre cei 48 de semifinalisti din 2.000 de inscrieri. N-a mai ajuns in finala din Bruxelles, in schimb si-a luat un prieten si au luat-o spre El Camino.

Paul are circa un an de nomadism digital la activ si 10 experienta in graphic design; mai departe vrea totusi o diploma in domeniu (desi nevoie n-ar fi), plus o specializare complementara, poate web dev. 

Obisnuit cu lucrul de oriunde a descurcat destul de devreme itele revolutiei digitale (cel mai probabil, Just Like You). Nu intampina probleme de bani si timp; marele neajuns al calatoritului pe termen mediu si lung pentru el tine de relatii - pe cele noi e dificil sa le formezi, iar pe cele vechi, sa le mentii.

Pana scrie de asta pe blog, cititi-l mai jos, in continuarea seriei editoriale pe care o derulam impreuna cu noul Mercedes-Benz Clasa A.

Paul Petrescu deschide Photoshop-ul

Am inceput sa castig bani ca freelancer de prin 2008. Am simtit nevoia sa ma detasez de banii de buzunar si sa ii scutesc de niste costuri pe ai mei. Asa am trecut peste o parte din generala si peste liceu, si am invatat “valoarea banilor” destul de rapid.

Prima oara cand am deschis Photoshop-ul a fost in 2007. Aveam cont pe un tracker de torrente romanesc si vedeam cum alti membri faceau avatare pentru utilizatori; asta m-a facut sa vreau sa creez elemente vizuale pe care oamenii sa le foloseasca. Am descarcat cateva soft-uri Adobe si m-am apucat; nu aveam nicio idee, dar m-am uitat la cateva sute de tutoriale pe YouTube, si asa mi-am creat un hobby nou.

Dupa o perioada, am intrat in echipa de designeri a trackerului, iar ulterior am lasat imaginile de profil pentru manipularea foto. Inca am postate primele lucrari pe DeviantArt (aici // aici), despre care cred ca sunt cu adevarat “the foundation stone”. Mi-au fost publicate cateva pe niste site-uri de specialitate, iar asta m-a facut sa push-uiesc chiar mai mult.

2 ani la client, P&G si Unilever

Ca studii, am ales ASE Administrarea Afacerilor, apoi master la Antreprenoriat. Eram convins ca pot “produce” intr-o multinationala mai mult decat as fi facut-o pe cont propriu, intr-un domeniu creativ. Initial imi inchipuiam ca ma asteapta o cariera in domeniul marketingului.

Imediat dupa ce am terminat licenta, m-am angajat la Unilever, lucrand pe categoria deodorante – Dove, Rexona, Axe. Am petrecut un an acolo, rezultate ok, ma descurcam decent, insa am ales sa plec la competitor; aflasem ca pozitia era pe Oral-B, un brand chiar fain pe care imi doream sa lucrez.

Pe parcurs am realizat ca nu eram chiar dispus sa fac orice pentru a “produce” si ca erau lucruri mai importante decat ore tarzii la birou sau planuri de afaceri. Initial, incercasem sa ma conving ca apartin acelei lumi, dar cifrele, spreadsheeturile si graficele nu erau chiar un page-turner pentru mine. La terminarea contractului, atat eu cat si compania am decis ca nu suntem facuti unul pentru celalalt.

Am spus adio la safe si predictable, la cariera si statut, la un salariu caldut si siguranta financiara, iar la cateva zile dupa am plecat in Europa pentru trei luni, cu un rucsac in spate.

Acum cateva saptamani s-a implinit un an de cand am luat una din cele mai bune decizii din viata mea.

Primele 3 luni prin Europa

Voiam sa calatoresc maxim o luna, dar nu gaseam pe nimeni care sa faca asta cu mine (pentru ca job, relatie, familie, caine, pisica, etc). Ma resemnasem la gandul ca plec singur, dar intr-o zi la birou (mai aveam o luna si jumatate pana mi se termina contractul), intr-o pauza de tigara, a aparut Cristina. Si ea voia sa faca asa ceva la un moment dat -- numai ca cel mai bun moment era chiar atunci, pentru ca urma sa plece din companie.

Am crezut ca glumeste, dar la doua zile eram in Starbucks-ul de la America House, cumparam cele mai ieftine bilete de avion spre Europa. Doar dus! Cel mai bun sentiment din lume, pe bune! Am platit 9€ pentru un avion catre Bruxelles si am inceput sa planuim incotro o luam; traseul se intinsese deja la doua luni.

Planuisem sa o ardem low-budget. Am stat 80 de zile prin Europa fara sa platim cazare, cu Couchsurfing,  si pentru alte cheltuieli ne-am limitat la 5€ de persoana/zi. I know, pretty hobo.

Atat am avut, atat am cheltuit. Nu am murit de foame nici in Stockholm, nici in Venetia. La inceput am mers cu trenuri, busuri sau avioane, dar spre final am mers mai mult cu autostopul.

Am bifat in total 45 de locatii din 15 tari, si undeva la 1.800 km pe jos. Chiar decent pentru o prima experienta nomadica, as spune!

Road Trip Project by UE

Aflasem despre concurs dintr-un newsletter de travel si mi s-a parut o oportunitate buna de vizibilitate si sa fac parte dintr-un proiect care promova diversitatea, multiculturalismul, spontaneitatea, lipsa de bariere intre oameni si deschiderea catre necunoscut. 

Pentru clipul de prezentare m-am pus in pielea unui turist strain care ar avea doar o zi la dispozitie sa vada Bucurestiul. Mi s-a parut ca zona centrala e cea mai accesibila ca timp; am ales apoi trei chestii iconice pentru Bucuresti – Palatul Parlamentului, Calea Victoriei cu toate cladirile Belle Epoque, si doua din cele mai vechi biserici de la noi, Stavropoleos si Antim.

Ar fi fost multe de zis si de aratat, dar intr-un minut n-ai timp sa palavragesti aiurea, asa ca multi mi-au zis ca am sunat ca Busta Rhymes fast rapping, hehe.

Nu ma asteptam sa fiu ales impreuna cu alti 48 de oameni dintr-un total de 2.000. Mi-a dat un boost grozav de energie si m-a facut si mai increzator in fortele proprii. Din pacate, nu am mers in etapa finala de la Bruxelles.

De ce mi-a parut rau intr-adevar a fost faptul ca una dintre persoanele din juriu mi-a spus ca selectia participantilor nu s-a bazat pe sistemul de vot, ci pe subiectivitatea juriului (au trebuit sa tina cont de numarul de baieti, fete, de varsta si de tarile din care faceau parte).

Proaspat intors din: peninsula Iberica si El Camino

Andrei Gheorghita e unul din cei mai buni prieteni ai mei, am fost in aceeasi clasa in liceu, iar de atunci am crescut unul cu celalalt. Impreuna, ne propusesem sa batatorim drumurile de prin nordul Spaniei, dupa ce-am auzit povestile unor prieteni ce strabatusera Camino de Santiago acum cativa ani.

Amandoi am vrut sa fie o deconectare – Andrei abia ce isi daduse demisia – asa ca nu am carat laptopul dupa mine in aceste doua luni. A fost o alegere buna sa imi las gadgeturile acasa, avand in vedere cantitatile anormale de ploaie de pe traseu.

Imagine that: 950 km strabatuti doar pe jos, timp de 27 de zile consecutive, cu 9kg in spate tot timpul, cu vant constant si ploaie abundenta.

Not the average vacation, dar ne-a calmat tot efortul fizic si psihic, iar acum suntem mai caliti ca niciodata. Am zis ca “the next big thing” pe care il facem e ori Legiunea Franceza, ori Polul Nord. Oricum, am vrut sa legam calatoria noastra de o cauza sociala, de aceea ne-am creat propria campanie de fundraising pe Galantom, iar tot efortul nostru a fost donat catre Tabara MagiCAMP.

"Digital nomad"

Odata incheiate socotelile cu multinationalele, mi-am dat seama ca pot trece cu usurinta de la freelancer in Bucuresti, la digital nomad prin Europa. A fost o decizie relativ usoara, in sensul ca plecasem din companie fara prea mari savings, deci aveam nevoie sa ma intretin cat eram pe drum.

Am observat pe parcurs ca lucrurile nu sunt asa de simple si usoare. Nu e vorba de fancy Instagram photos cu cafea. Mai stai prin cafenele ca sa schimbi workspace-ul de acasa, dar nu o faci zilnic, mai trebuie sa te linistesti din cheltuit bani pe bilete de avion pentru ca ai deadline-uri si responsabilitati ca toata lumea, trebuie sa pitch-uiesti non-stop si mai trebuie sa-ti si cauti munca din cand in cand,

Decembrie la Cannes

Sunt 100% digital nomad cand calatoresc, insa devin angajat normal (si freelancer pe langa) cand sunt in Romania. Eu, personal, am nevoie constanta de socializare in jurul meu. Am incercat sa lucrez alaturi de alti freelanceri intr-un co-working space, insa mi-am dat seama ca ei erau concentrati pe networking, iar eu mai mult pe delivering the deadlines.

Nu am o problema sa caut proiecte noi sau sa-mi impart timpul, si in niciun caz nu e vorba despre bani sau work-life balance. Ce ma da inapoi e acel “genuine engagement” din partea celor din jur, apartenenta la un grup.

Stil de lucru? O rutina?

Hmmm, cred ca sunt destul de organizat ca persoana. Nu am avut niciodata probleme cu “lucrul de oriunde” – am laptopul mereu dupa mine, iar daca apar chestii urgente de care trebuie sa ma ocup, pot sa ma opresc la o cafenea, intr-un parc, intr-un restaurant, etc. Ma opresc din ce fac, rezolv chestiile urgente si apoi imi vad de treaba.

Cat despre rutina, 7/7 zile merg pe un concept super util – “10 before 10”, unde trimit cate zece propuneri catre potentiali clienti pe retelele pe care activez.

Paul prin Bremen #EuroTrip

Proiecte & clienti

Prefer intotdeauna contracte si joburi pentru perioade mai lungi de o luna si rar imi atribui proiecte singulare. Nu sunt neaparat o persoana care sa “show off” cu proiectele realizate pentru clienti cat mai mari; am lucrat foarte mult in zona beauty, produse make-up, accesorii, apoi am trecut spre skin retouch si enhancements.

M-am invartit foarte mult si pe branding pentru start-up-uri, un pic de webdesign, un pic de pharma si un pic casino, iar in momentul de fata, jobul de birou este in porn. Graphic design, nu productie, nu acting, nu videochat, ci o companie mare din Romania.

Intr-adevar, cand calatoresc, depind de proiecte si am costuri lunare, dar niciodata n-am avut nevoie sa intru in vreun fond de urgenta sau sa ma imprumut. Duc o viata decenta si fara excese, economisesc in fiecare luna si pot trece peste o perioada “mai moarta”. Daca a trecut deja o jumatate de luna si nu mi-am atins goal-ul lunar, push-uiesc si razbesc cumva pana la final.

Designul e o activitate ce nu o sa dispara prea curand, de aceea sunt convins ca intotdeauna proiecte vor fi pentru toti.

Invataturi si dificultati

Am intalnit oameni care mi-au oferit patul lor, pentru ca ei sa doarma pe jos, si oameni care ne-au dat ultimii lor bani din buzunar atunci cand faceam autostopul. Nu ai cum sa ramai indiferent la asa ceva - si sincer, toata bunatatea venita din partea lor, e molipsitoare. Ajungi sa vrei si tu sa oferi asta altora.

Acum nu mai calatoresc pentru locul in sine, ci pentru experiente si oameni. Interactiunea cu oamenii ma schimba intr-o persoana mult mai buna. Cel putin, asa imi place mie sa cred. O sa ajungi sa te cunosti mai bine, o sa inveti sa lasi telefonul deoparte si sa traiesti clipa, si o sa inveti sa spui "da" mai des. Pe scurt.

Paul prin Danemarca #EuroTrip

Am vorbit si mai sus despre anumite dificultati, dar amintesc si ce pierzi atunci cand esti plecat in afara: partea de relatii, pe care inevitabil trebuie sa le sacrifici. E foarte greu sa construiesti prietenii afara, fiind tot timpul in miscare (e si mai dificil sa intretii relatiile din locatii precedente sau din tara).

Trebuie sa tii cont ca nimeni nu o sa astepte sa te intorci acasa pentru a-si trai milestone-urile. Si poate suna cliseic, dar “with the ability to be anywhere, there’s the added pressure of not being anywhere”.

Perceptii din jur

Cand sunt pe drum, o parte din familie are impresia ca mor de foame si o duc rau, cand sunt acasa “e bine ca ai si tu un serviciu, ca toata lumea”. Parintii ma sustin complet, iar asta ajuta enorm, parerea lor conteaza cel mai mult pentru mine. Am avut o multime de reactii pozitive din jur cand am plecat prima oara – “foarte tare ce faci, go for it, bro!”.

Bineinteles, se mai gasesc oameni care imi spun ca sunt imatur, ca nu ma gandesc la viitor, ca altii au deja copii si apartamente, iar eu ma plimb si o ard aiurea.

Le spun ca o sa fac asta pana o sa ma plictisesc, apoi vad eu. Nu sunt fanul imprumuturilor pe 30 de ani sau mai jos, dar nici nu am nimic impotriva oamenilor ce decid sa faca asta. Daca asta te face fericit, nu am cum sa-ti impun eu parerea mea si nici nu o sa te judec, fiecare vede fericirea in felul lui.

 

Not an Insta-rookie any longer, I suppose. Cheers to the ♥️ 109,489 Likes of my 938 new posts in 2017. . . Excellent year, looking forward to an even better one! ––––––––––––––––––––––– . . . . . #CrossroadsTraveller #bestnine2017 #lovetheworld #tripstagram #travellingthroughtheworld #europe_gallery #justgoshoot #bevisuallyinspired #rsa_streetview #visualsgang #topeuropephoto #visualarchitects #exploreeverything #straightfacades #guardiancities #arkiromantix #exploremore #streetdreamsmag #passionpassport #createexplore #kings_villages #mytinyatlas #places_wow #cbviews #visualauthority #worldtravelpics #ihaveathingforwalls #cityphotography #urbanexplorer #openmyworld

A post shared by Paul | Bucharest (@crossroadstraveller) on Dec 31, 2017 at 4:00am PST

Succesul

Cum spuneam, inainte eram oarecum “obsedat” de cariera intr-o multinationala, de ascensiunea pe scara ierarhica. Ei bine, acum nici ca ma mai intereseaza. Stiu ca lucrez pentru mine, sunt responsabil de propriile contracte, imi fac programul cum doresc si sunt pe cea mai de sus treapta a scarii organizatorice, nu?

Evolutia profesionala va consta in “supravietuirea” pe piata de freelancing, ca si pana acum. Daca am rezistat 10 ani si lucrurile merg in directia buna, inseamna ca ceva fac bine, nu?

Poate ca nu o sa am statutul de CEO peste 20 de ani, insa eu sunt ok cu asta, cat sunt fericit cu ce sunt si fac ce imi place. Uite, acum vad succesul suprem in felul urmator: sa fii capabil sa calatoresti cat de mult vrei, fara restrangeri, imbinand munca si hobby-urile. Atentie, e vorba de succes, nu de fericire in general.

Noi teritorii? Restul de planeta probabil, desi suna mega-cringy, stiu si eu. Nu, pe bune, o sa iau tarile treptat si o sa vad pe unde ma duc picioarele. Cel mai probabil, va urma Asia, tot aud de la niste prieteni ca e fain sa lucrezi in Bali. Cam atat, le las sa curga catre mine.

De la marketing la design, dinspre ierarhii catre responsabilitate si din Romania in Europa, dupa care urmeaza lumea. Treci dincolo de asteptarile celor din jur; nu esti legat de cladiri, orase sau tari. Nu depinzi de birou, nici macar de rutina; numai de tehnologie. Iar asta face totul customizabil.

Exploram optiunile oferite de mobilitatea digitala alaturi de noul Mercedes-Benz Clasa A intr-o serie editoriala parte din campania "Just Like You".