[Digital Nomads Inc.] Graphic designer mulțumit, haihui pe planetă. Paul Petrescu: Înainte eram oarecum “obsedat” de cariera într-o multinațională

[Digital Nomads Inc.] Graphic designer mulțumit, haihui pe planetă. Paul Petrescu: Înainte eram oarecum “obsedat” de cariera într-o multinațională

Paul Petrescu deschidea Photoshop-ul prin 2007, fără să știe că softul ăsta urma să-l ducă pe cont propriu în toată Europa (și dincolo de ea). Dar mai întâi au fost ierarhiile și marketingul la P&G și, apoi, Unilever (desena el mult de mic, dar era și destul de întreprinzător). Treaba nu mergea rău, dar nici strălucit; Paul nu se simțea de-al casei în lumea planurilor de afaceri și căuta un restart. 

O lună de vacanță a devenit o aventură de 80 de zile, în care Paul s-a plimbat prin 15 țări europene cu un buget de 5 euro pe zi. Cazare: cu Couchsurfing. Mod de întreținere: freelance graphic design. Jurnal de călătorie: pe Insta și YouTube

Pentru că uneori bulgărele își mai face treaba fără să-l împingi, întors acasă, Paul și-a primit următorul task via newsletter: Road Trip Project, un concurs dedicat creatorilor de conținut, sponsorizat de Uniunea Europeană, la care a fost selectat printre cei 48 de semifinalisti din 2.000 de înscrieri. N-a mai ajuns în finala din Bruxelles, în schimb și-a luat un prieten și au luat-o spre El Camino.

Paul are circa un an de nomadism digital la activ și 10 experiență în graphic design; mai departe vrea totuși o diplomă în domeniu (deși nevoie n-ar fi), plus o specializare complementară, poate web dev. 

Obișnuit cu lucrul de oriunde a descurcat destul de devreme ițele revoluției digitale (cel mai probabil, Just Like You). Nu întâmpină probleme de bani și timp; marele neajuns al călătoritului pe termen mediu și lung pentru el ține de relații - pe cele noi e dificil să le formezi, iar pe cele vechi, să le menții.

Până scrie de asta pe blog, citiți-l mai jos, în continuarea seriei editoriale pe care o derulăm împreună cu noul Mercedes-Benz Clasa A.

 

Paul Petrescu deschide Photoshop-ul

Am început să câștig bani ca freelancer de prin 2008. Am simțit nevoia să mă detașez de banii de buzunar și să îi scutesc de niște costuri pe ai mei. Așa am trecut peste o parte din generală și peste liceu, și am învățat “valoarea banilor” destul de rapid.

Prima oară când am deschis Photoshop-ul a fost în 2007. Aveam cont pe un tracker de torrente românesc și vedeam cum alți membri făceau avatare pentru utilizatori; asta m-a făcut să vreau să creez elemente vizuale pe care oamenii să le folosească. Am descărcat câteva soft-uri Adobe și m-am apucat; nu aveam nicio idee, dar m-am uitat la câteva sute de tutoriale pe YouTube, și așa mi-am creat un hobby nou.

După o perioadă, am intrat în echipa de designeri a trackerului, iar ulterior am lăsat imaginile de profil pentru manipularea foto. Încă am postate primele lucrări pe DeviantArt (aici // aici), despre care cred că sunt cu adevărat “the foundation stone”. Mi-au fost publicate câteva pe niște site-uri de specialitate, iar asta m-a făcut să push-uiesc chiar mai mult.

 

2 ani la client, P&G și Unilever

Ca studii, am ales ASE Administrarea Afacerilor, apoi master la Antreprenoriat. Eram convins că pot “produce” într-o multinațională mai mult decât aș fi facut-o pe cont propriu, într-un domeniu creativ. Inițial îmi închipuiam că mă așteaptă o carieră în domeniul marketingului.

Imediat după ce am terminat licența, m-am angajat la Unilever, lucrând pe categoria deodorante – Dove, Rexona, Axe. Am petrecut un an acolo, rezultate ok, mă descurcam decent, însă am ales să plec la competitor; aflasem că poziția era pe Oral-B, un brand chiar fain pe care îmi doream să lucrez.

Pe parcurs am realizat că nu eram chiar dispus să fac orice pentru a “produce” și că erau lucruri mai importante decât ore târzii la birou sau planuri de afaceri. Inițial, încercasem să ma conving că aparțin acelei lumi, dar cifrele, spreadsheeturile și graficele nu erau chiar un page-turner pentru mine. La terminarea contractului, atât eu cât și compania am decis că nu suntem făcuți unul pentru celălalt.

Am spus adio la safe și predictable, la carieră și statut, la un salariu călduț și siguranță financiară, iar la câteva zile după am plecat în Europa pentru trei luni, cu un rucsac în spate.

Acum câteva săptămâni s-a împlinit un an de când am luat una din cele mai bune decizii din viața mea.

 

Primele 3 luni prin Europa

Voiam să călătoresc maxim o lună, dar nu găseam pe nimeni care să facă asta cu mine (pentru că job, relație, familie, câine, pisică, etc). Mă resemnasem la gândul că plec singur, dar într-o zi la birou (mai aveam o lună și jumătate până mi se termina contractul), într-o pauză de țigară, a apărut Cristina. Și ea voia să facă așa ceva la un moment dat -- numai că cel mai bun moment era chiar atunci, pentru că urma să plece din companie.

Am crezut că glumește, dar la două zile eram în Starbucks-ul de la America House, cumpăram cele mai ieftine bilete de avion spre Europa. Doar dus! Cel mai bun sentiment din lume, pe bune! Am plătit 9€ pentru un avion către Bruxelles și am început să planuim încotro o luăm; traseul se întinsese deja la două luni.

 

Plănuisem să o ardem low-budget. Am stat 80 de zile prin Europa fără să plătim cazare, cu Couchsurfing,  și pentru alte cheltuieli ne-am limitat la 5€ de persoană/zi. I know, pretty hobo.

Atât am avut, atât am cheltuit. Nu am murit de foame nici în Stockholm, nici în Veneția. La început am mers cu trenuri, busuri sau avioane, dar spre final am mers mai mult cu autostopul.

Am bifat în total 45 de locații din 15 țari, și undeva la 1.800 km pe jos. Chiar decent pentru o primă experiență nomadică, aș spune!

 

Road Trip Project by UE

Aflasem despre concurs dintr-un newsletter de travel și mi s-a părut o oportunitate bună de vizibilitate și să fac parte dintr-un proiect care promova diversitatea, multiculturalismul, spontaneitatea, lipsa de bariere între oameni și deschiderea către necunoscut. 

Pentru clipul de prezentare m-am pus în pielea unui turist străin care ar avea doar o zi la dispoziție să vadă Bucureștiul. Mi s-a părut ca zona centrală e cea mai accesibilă ca timp; am ales apoi trei chestii iconice pentru București – Palatul Parlamentului, Calea Victoriei cu toate clădirile Belle Epoque, și două din cele mai vechi biserici de la noi, Stavropoleos și Antim.

Ar fi fost multe de zis și de arătat, dar într-un minut n-ai timp să pălăvrăgești aiurea, așa că mulți mi-au zis că am sunat ca Busta Rhymes fast rapping, hehe.

 

Nu mă așteptam să fiu ales împreună cu alți 48 de oameni dintr-un total de 2.000. Mi-a dat un boost grozav de energie și m-a făcut și mai încrezător în forțele proprii. Din păcate, nu am mers în etapa finala de la Bruxelles.

De ce mi-a părut rău într-adevăr a fost faptul că una dintre persoanele din juriu mi-a spus că selecția participanților nu s-a bazat pe sistemul de vot, ci pe subiectivitatea juriului (au trebuit să țină cont de numărul de băieți, fete, de vârstă și de țările din care făceau parte).

 

Proaspăt întors din: peninsula Iberică și El Camino

Andrei Gheorghiță e unul din cei mai buni prieteni ai mei, am fost în aceeași clasă în liceu, iar de atunci am crescut unul cu celălalt. Împreună, ne propusesem să bătătorim drumurile de prin nordul Spaniei, după ce-am auzit poveștile unor prieteni ce străbătuseră Camino de Santiago acum câțiva ani.

Amândoi am vrut să fie o deconectare – Andrei abia ce își dăduse demisia – așa că nu am cărat laptopul după mine în aceste două luni. A fost o alegere bună să îmi las gadgeturile acasă, având în vedere cantitățile anormale de ploaie de pe traseu.

Imagine that: 950 km străbătuți doar pe jos, timp de 27 de zile consecutive, cu 9kg în spate tot timpul, cu vânt constant și ploaie abundentă.

 

 

Not the average vacation, dar ne-a calmat tot efortul fizic și psihic, iar acum suntem mai căliți ca niciodată. Am zis că “the next big thing” pe care îl facem e ori Legiunea Franceză, ori Polul Nord. Oricum, am vrut să legăm călătoria noastră de o cauză socială, de aceea ne-am creat propria campanie de fundraising pe Galantom, iar tot efortul nostru a fost donat către Tabara MagiCAMP.

 

"Digital nomad"

Odată încheiate socotelile cu multinaționalele, mi-am dat seama că pot trece cu ușurință de la freelancer în București, la digital nomad prin Europa. A fost o decizie relativ ușoară, în sensul că plecasem din companie fără prea mari savings, deci aveam nevoie să mă întrețin cât eram pe drum.

Am observat pe parcurs că lucrurile nu sunt așa de simple și ușoare. Nu e vorba de fancy Instagram photos cu cafea. Mai stai prin cafenele ca să schimbi workspace-ul de acasă, dar nu o faci zilnic, mai trebuie să te liniștești din cheltuit bani pe bilete de avion pentru că ai deadline-uri și responsabilități ca toată lumea, trebuie sa pitch-uiești non-stop și mai trebuie să-ți și cauți muncă din când în când,


Decembrie la Cannes

Sunt 100% digital nomad când călătoresc, însă devin angajat normal (și freelancer pe lângă) când sunt în România. Eu, personal, am nevoie constantă de socializare în jurul meu. Am încercat să lucrez alături de alți freelanceri într-un co-working space, însă mi-am dat seama că ei erau concentrați pe networking, iar eu mai mult pe delivering the deadlines.

Nu am o problemă să caut proiecte noi sau să-mi împart timpul, și în niciun caz nu e vorba despre bani sau work-life balance. Ce mă dă înapoi e acel “genuine engagement” din partea celor din jur, apartenența la un grup.

 

Stil de lucru? O rutină?

Hmmm, cred că sunt destul de organizat ca persoană. Nu am avut niciodată probleme cu “lucrul de oriunde” – am laptopul mereu după mine, iar dacă apar chestii urgente de care trebuie să ma ocup, pot să mă opresc la o cafenea, într-un parc, într-un restaurant, etc. Mă opresc din ce fac, rezolv chestiile urgente și apoi îmi văd de treabă.

Cât despre rutină, 7/7 zile merg pe un concept super util – “10 before 10”, unde trimit câte zece propuneri către potențiali clienți pe rețelele pe care activez.


Paul prin Bremen #EuroTrip

 

Proiecte & clienți

Prefer întotdeauna contracte și joburi pentru perioade mai lungi de o lună și rar îmi atribui proiecte singulare. Nu sunt neaparat o persoană care să “show off” cu proiectele realizate pentru clienți cât mai mari; am lucrat foarte mult în zona beauty, produse make-up, accesorii, apoi am trecut spre skin retouch și enhancements.

M-am învârtit foarte mult și pe branding pentru start-up-uri, un pic de webdesign, un pic de pharma și un pic casino, iar în momentul de față, jobul de birou este în porn. Graphic design, nu producție, nu acting, nu videochat, ci o companie mare din România.

Într-adevăr, când călătoresc, depind de proiecte și am costuri lunare, dar niciodată n-am avut nevoie să intru în vreun fond de urgență sau să mă împrumut. Duc o viață decentă și fără excese, economisesc în fiecare lună și pot trece peste o perioadă “mai moartă”. Dacă a trecut deja o jumătate de lună și nu mi-am atins goal-ul lunar, push-uiesc și răzbesc cumva până la final.

Designul e o activitate ce nu o să dispară prea curând, de aceea sunt convins că întotdeauna proiecte vor fi pentru toți.

 

Învățături și dificultăți

Am întâlnit oameni care mi-au oferit patul lor, pentru ca ei să doarmă pe jos, și oameni care ne-au dat ultimii lor bani din buzunar atunci când făceam autostopul. Nu ai cum să rămâi indiferent la așa ceva - și sincer, toată bunătatea venită din partea lor, e molipsitoare. Ajungi să vrei și tu să oferi asta altora.

Acum nu mai călătoresc pentru locul în sine, ci pentru experiențe și oameni. Interacțiunea cu oamenii mă schimbă într-o persoană mult mai bună. Cel puțin, așa îmi place mie să cred. O să ajungi să te cunoști mai bine, o să înveți să lași telefonul deoparte și să trăiești clipa, și o să înveți să spui "da" mai des. Pe scurt.


Paul prin Danemarca #EuroTrip

Am vorbit și mai sus despre anumite dificultăți, dar amintesc și ce pierzi atunci când ești plecat în afară: partea de relații, pe care inevitabil trebuie să le sacrifici. E foarte greu să construiești prietenii afară, fiind tot timpul în mișcare (e și mai dificil să întreții relațiile din locații precedente sau din țară).

Trebuie să ții cont că nimeni nu o să aștepte să te întorci acasă pentru a-și trăi milestone-urile. Și poate suna clișeic, dar “with the ability to be anywhere, there’s the added pressure of not being anywhere”.

 

Percepții din jur

Când sunt pe drum, o parte din familie are impresia că mor de foame și o duc rău, când sunt acasă “e bine că ai și tu un serviciu, ca toată lumea”. Părinții mă susțin complet, iar asta ajută enorm, părerea lor contează cel mai mult pentru mine. Am avut o mulțime de reacții pozitive din jur când am plecat prima oară – “foarte tare ce faci, go for it, bro!”.

Bineînțeles, se mai găsesc oameni care îmi spun că sunt imatur, că nu mă gândesc la viitor, că alții au deja copii și apartamente, iar eu mă plimb și o ard aiurea.

Le spun că o să fac asta până o să mă plictisesc, apoi văd eu. Nu sunt fanul împrumuturilor pe 30 de ani sau mai jos, dar nici nu am nimic împotriva oamenilor ce decid să facă asta. Dacă asta te face fericit, nu am cum să-ți impun eu părerea mea și nici nu o să te judec, fiecare vede fericirea în felul lui.

 

 

Not an Insta-rookie any longer, I suppose. Cheers to the ♥️ 109,489 Likes of my 938 new posts in 2017. . . Excellent year, looking forward to an even better one! ––––––––––––––––––––––– . . . . . #CrossroadsTraveller #bestnine2017 #lovetheworld #tripstagram #travellingthroughtheworld #europe_gallery #justgoshoot #bevisuallyinspired #rsa_streetview #visualsgang #topeuropephoto #visualarchitects #exploreeverything #straightfacades #guardiancities #arkiromantix #exploremore #streetdreamsmag #passionpassport #createexplore #kings_villages #mytinyatlas #places_wow #cbviews #visualauthority #worldtravelpics #ihaveathingforwalls #cityphotography #urbanexplorer #openmyworld

A post shared by Paul | Bucharest (@crossroadstraveller) on

 

Succesul

Cum spuneam, înainte eram oarecum “obsedat” de cariera într-o multinațională, de ascensiunea pe scara ierarhică. Ei bine, acum nici că mă mai interesează. Știu că lucrez pentru mine, sunt responsabil de propriile contracte, îmi fac programul cum doresc și sunt pe cea mai de sus treaptă a scării organizatorice, nu?

Evoluția profesională va consta în “supraviețuirea” pe piața de freelancing, ca și până acum. Dacă am rezistat 10 ani și lucrurile merg în direcția bună, înseamnă că ceva fac bine, nu?

Poate că nu o să am statutul de CEO peste 20 de ani, însă eu sunt ok cu asta, cât sunt fericit cu ce sunt și fac ce îmi place. Uite, acum văd succesul suprem în felul următor: să fii capabil să călătorești cât de mult vrei, fără restrângeri, îmbinând munca și hobby-urile. Atenție, e vorba de succes, nu de fericire în general.

Noi teritorii? Restul de planetă probabil, deși sună mega-cringy, știu și eu. Nu, pe bune, o să iau țările treptat și o să văd pe unde mă duc picioarele. Cel mai probabil, va urma Asia, tot aud de la niște prieteni că e fain să lucrezi în Bali. Cam atât, le las să curgă către mine.

 

De la marketing la design, dinspre ierarhii către responsabilitate și din România în Europa, după care urmează lumea. Treci dincolo de așteptările celor din jur; nu ești legat de clădiri, orașe sau țări. Nu depinzi de birou, nici măcar de rutină; numai de tehnologie. Iar asta face totul customizabil.

Explorăm opțiunile oferite de mobilitatea digitală alături de noul Mercedes-Benz Clasa A într-o serie editoriala parte din campania "Just Like You".

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Companii

Branduri

Campanii

Oameni

Subiecte

Sectiune



Related