Cu un background in marketing care se intinde pe 15 ani, Simona Telteu si-a inceput drumul antreprenorial in cadrul Cursului de Bijuterie Contemporana de la Assamblage. Astfel, s-a nascut mai tarziu brandul IONA Jewelry. Simona ii are alaturi pe Anca, Florin, Raul si Ana-Maria, o echipa de profesionisti despre care aflam in randurile de mai jos.
Motto-ul atelierului este ”Make Gold Cool Again” si se traduce, spune Simona, prin efortul de a demonstra femeilor din Romania ca ”bijuteria din aur poate sa fie cool, cu design si semnificatie pentru ele”. Pentru identitatea vizuala a brandului, echipa IONA a colaborat cu Areté Creative din Sofia, ”datorita portofoliului de clienti cu target group similar cu al nostru”.
Iar cat priveste partea de comunicare, online-ul este cel mai important pentru business; insa povestea si tone of voice-ul difera, in functie de fiecare canal in parte - Facebook, Instagram, newslettere si Google Ads.
Suntem foarte atenti la asocierile de brand pe care le facem si la emotia pe care o transmitem prin storytelling
Eu sunt Simona si sunt om de Marketing la baza. Dar dupa aproape 15 ani de Corporate, dintre care ultimii 5 ca Head of Marketing in Henkel, am ales sa las in urma mediul cunoscut si sigur de acolo si sa ma dedic antreprenoriatului, cu toata pasiunea si energia de care sunt in stare.























