Lansare Poloniq - Sistem de rezervări online pentru restaurante

Lansare Poloniq - Sistem de rezervări online pentru restaurante

Agenția digitală Brandweb lansează Poloniq, sistemul de rezervări online pentru restaurante. Poloniq este o soluție B2B de tip SaaS (software as a service), cu adresabilitate pentru domeniul HoReCa.

Ideea aplicației Poloniq a venit de la o problemă existentă pe piața românească: cele mai multe restaurante preiau rezervări de pe mai multe canale și le notează pe agendă. Astfel, datele despre clienți se pierd, nu pot fi prelucrate și există posibilitatea ca o rezervare să nu fie comunicată echipei. Poloniq rezolvă această problemă și creează o bază de date completă a clienților și permite gestionarea tuturor rezervărilor dintr-un singur loc. Restaurantele au acces la o interfață intuitivă, accesibilă atât de pe dispozitive mobile, cât și de pe desktop, de unde gestionează rezervările. Interfața permite și adăugarea rezervărilor venite de pe alte canale, creând astfel o bază de date completă a clienților.

Fiind un progressive app, Poloniq poate aduce plus valoare restaurantelor. Formularul de rezervare poate fi adăugat de clienți pe home screen, la fel ca orice aplicație nativă. În plus, se poate activa trimiterea de push notifications, care pot ajuta la creșterea conversiilor. Un beneficiu foarte important este și acela că aplicația poate fi folosită și offline. Plus valoarea poate fi adusă și prin implementarea unor programe de fidelizare. Poloniq poate fi folosit inclusiv de restaurantele care au site, formularul de rezervare adăugându-se printr-un widget.

Armand Bertea, Co-founder & CTO Poloniq:

,,Ceea ce am remarcat în baza discuțiilor cu anumiți proprietari ai restaurantelor este faptul că ei nu conștientizează până la capăt care sunt într-adevăr avantajele și oportunitățile pe care un astfel de software le poate oferi. Cred că această educare a pieței se va face oarecum forțat până la urmă. Un exemplu concret este apariția pe piața ieșeană a aplicațiilor de food delivery, care forțează cumva digitalizarea. În acest caz, meniul restaurantelor este inclus în aplicație, iar clienții îl pot accesa pentru a plasa o comandă. Chiar și așa, nu vorbim despre o digitalizare până la capăt, pentru că restaurantele nu se pot folosi de datele clienților, ele doar prepară mâncarea care urmează a fi livrată. Poloniq este un instrument care îți dezvoltă afacerea și te ajută să fii mai bun pe o piață din ce în ce mai concurențială. Este foarte important ca acești proprietari de afaceri să știe că implementarea unui astfel de software implică un cost rezonabil, fiind în același timp un cost mult mai mic decât dacă ar dezvolta pe cont propriu o astfel de aplicație.” 

Și clienții pot beneficia de numeroase avantaje dacă folosesc o astfel de aplicație. În primul rând, totul este mai rapid și nu necesită interacțiunea directă cu personalul – studiile arată că, de exemplu, milenialilor nu le place să vorbească la telefon. Un alt avantaj pe care aplicația îl oferă este siguranța. Clientul final primește o notificare în momentul în care a plasat rezervarea, iar cererea ajunge la restaurant, urmând a fi confirmată. Utilizatorul este anunțat prin email dacă i s-a confirmat rezervarea sau nu. De asemenea, clientul poate primi o alertă cu o oră înainte de momentul sosirii la restaurant, pentru a-i reaminti de rezervare.

Poloniq a fost validat la nivel regional. Echipa „polonicilor” a fost premiată la maratonul Startup Spinner 2018, organizat de Rubik Hub, cu două premii: premiul 2 din partea juriului și premiul 3 din partea mentorilor. La Demo Night powered by How to Web & The Grape – Iași Winter Edition, echipa a câștigat premiul Best Pitch.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related