Carla Schoppel scrie despre rezoluția ei de la Street Delivery de anul acesta, un proiect prin care a vrut să exploreze problema distanței dintre ea și vecini. Carla este un explorator-povestitor: absolventă de filosofie, organizează proiecte culturale și lucrează colaje analog.
Rezoluția: Vecinătatea
Street Delivery a început în anul 2006, din dorința de a închide strada pentru mașini și de a o deschide pentru pietoni. Anul acesta însă, Street Delivery București a luat forma unui eveniment puzzle, care nu a avut loc pe Strada Arthur Verona, cum eram obișnuiți, ci în tot orașul, fiind recompus inclusiv online, grație live-urilor lansate pe Facebook. În felul acesta, organizatorii au dat șansa nu numai bucureștenilor, ci și persoanelor din alte orașe să urmărească activitățile promise de cei care au trecut de etapa de selecție, în urma participării la apelul de proiecte Resoluții. Participanții au fost provocați să găsească soluții de conviețuire, care să le facă viața în cartier mai bună, mai sustenabilă, mai pregătită pentru situații de criză. Având în vedere pandemia încă nedepășită, recuperarea spațiului public a devenit o necesitate. Iar asta nu s-a putut realiza decât apelând la comunitățile din oraș.
Stând în casă aproape două luni, cu toții am descoperit mai bine vecinătatea. Fie am început să interacționăm cu vecinii de pe palier sau din curte, fie am căutat istoria străzii și a clădirii în care locuim, parcurgând astfel tot ceea ce până la izolare trecuserăm cu toții cu vederea. Așadar, din nevoia de a deveni cu toții mai atenți la vecini, la oraș, la problemele societății din care facem parte, ne-am construit mulți dintre noi, cu ocazia Street Delivery București, un microcosmos alcătuit exclusiv din interacțiunea cu ceilalți.
La rândul meu, am avut ca rezoluție personală să rezolv problema distanței căscate între vecini și mine. În calitate de chiriaș prin București, mi-a fost întotdeauna greu să îmi cunosc vecinii, iar atunci când am reușit totuși să îi văd în scara blocului și să îi salut, am avut de fiecare dată sentimentul că nu voi fi niciodată acceptată cu aceleași drepturi pe care le are un proprietar.
Apartamentele închiriate au dezavantajul de a speria locatarii cu numeroase persoane care tranzitează locuințele închiriate, uneori chiar și de câteva ori pe an. Așadar, între chiriaș și vecinii statornici nu se mai încheagă altă relație decât vreuna administrativă, eventual bazată pe urgențe sau pe semnalarea unor distracții moderate.
Chiriașul, în ciuda libertății și flexibilității de a alege unde va locui și a adoptării responsabilităților obișnuite, are drepturi inferioare față de cele pe care le deține un proprietar. Există totuși anumite drepturi și obligații pe care le au atât proprietarii de apartamente, cât și chiriașii.
Așadar, din dorința de a-mi cunoaște vecinii mai mult și de a-i face pe proprietarii blocului să petreacă puțin timp împreună, am aplicat cu un proiect la Street Delivery. Acesta a fost selectat, astfel că între 3-5 iulie 2020 am organizat un dublu concert la handpan susținut de Bălașa Percussion. Proiectul s-a numit Strada Insulă și a pornit de la istoria pe care am aflat-o cam târziu, grație izolării, despre blocul în care locuiesc de doi ani.
Un concert ca o insulă
Concertul urma să aibă loc în curtea interioară a celebrului bloc de pe strada Blănari 14, din Centrul Vechi. Mi-am propus să readuc în comunitatea de pe această stradă starea de pace și grație, discretă, fără bannere și flashuri, care a caracterizat vreme îndelungată atât explorările turiștilor, cât și locuirea celor care și-au împărtășit viețile în frumosul bloc mediteranean de pe această stradă.
Un astfel de concert urmărea să reînchege relațiile celor care locuiesc în acest bloc, dar și comunitatea Club A (deschis în anii ‘80) sau Argentin (care funcționează din ‘92), deci să facă din strada Blănari o Stradă Insulă plină de istorie, chiar în mijlocul capitalei.
În curtea interioară a celebrului bloc de pe strada Blănari 14 se găsea cândva o fântână arteziană cu patru broaște. Construit pe locul unui vechi han, din 1935, blocul este unul dintre cele mai frumoase din București, cu un parter care găzduiește spații comerciale și cu o fațadă care are basoreliefuri cu motive florale. Curtea interioară păstrează elementele emblematice ale hanului de demult, precum uși ferecate, coloane orientale etc.
În prezent însă, în locul fântânii arteziene regăsim o suită de tomberoane. Concertul urma să readune comunitatea în jurul fostei fântâni, pentru a căuta împreună ritmul natural și contactul cu sunetele, care evocă cei dintâi ani ai comunității acestei străzi, mai ales fiindcă în curând blocul va intra într-un amplu program de consolidare.
Realitatea
Deși inițial am primit acordul tacit al celor mai mulți vecini pentru desfășurarea evenimentului, prima zi ne-a adus dezacordul unui locatar tocmai cu două minute înainte de începerea concertului. Viața de noapte a Centrului Vechi nu este unul dintre atuurile care înfrumusețează traiul în acest bloc, astfel că până și un concert de muzică ambientală, organizat offline special pentru vecini și online pentru cei din afara acestei străzi, a părut răul cel mai mare.
Peste această frică a locatarului, de a găzdui eventuali petrecăreți, calitatea de chiriaș mi-a tăiat orice șansă de a mai desfășura evenimentul în curtea blocului. Cu ajutorul unui vecin japonez însă, care locuiește de cinci ani în blocul mediteranean și care deține un club în cartierul nostru vechi, am reușit să relocăm concertul la Buddha Lounge Bucharest.
Drept urmare, Strada Insulă s-a desfășurat până la urmă, în ambele seri, pe strada Șelari 26. Găzduind concertul ad-hoc, acest vecin și-a manifestat dorința de a închega relația cu cei care locuiesc în acest bloc, întărind astfel scopul care a stat încă de la început la baza proiectului Strada Insulă. Ceea ce s-a dorit a fi reînchegarea relației cu întreaga comunitate de pe strada Blănari a devenit tocmai o prietenie interculturală, care a adus laolaltă oameni al căror numitor comun este întâi de toate muzica și dorința de a se bucura de muzică împreună.
Un mic cerc social
Bălașa Percussion este proiectul muzical inițiat de Gabriel Bălașa, la bază artist plastic. În ultimii 15 ani a apărut pe scenele festivalurilor în calitate de percuționist, uneori alături de muzicieni ca Loredana, Direcţia 5, Adrian Naidin, A.G. Weinberger etc. Concertului Bălașa Percussion, din cadrul Strada Insulă, i s-a alăturat și Silviu Florian Purcaru. Silviu a descoperit handpanul pe internet și nu a durat mult până când a ajuns să țină unul în brațe. Și-a deschis propriul atelier în București, unde făurește cu măiestrie instrumente din oțel, sub numele Nala Sound Sculpture, pentru cei care sunt atrași, la rândul lor, de magia pe care o emană handpanul.
Foto: Adi Bulboacă
Concertul a devenit o fuziune de ritmuri universale, o sinteză vibrantă, care a contrastat cu muzica ce a caracterizat în ultimii ani Centrul Vechi. Alăturarea de ritmuri, respectiv implicarea lui Silviu Florian Purcaru au făcut ca ideea de comunitate să fie cu atât mai mult reliefată, cu cât spontaneitatea și sincronicitățile au avut loc în cazul acestui eveniment.
Am finalizat Strada Insulă cu sentimentul că am reușit să ne construim un mic cerc social, care nu doar că a adus atâția vecini străini unii de alții laolaltă, dar a participat la crearea unei fundații pentru alte modele de ajutor sau socializare.
![[FIT] Ghid de supraviețuire în epoca fraudelor digitale](https://media.iqads.ro/2024/04/screenshot-2024-04-12-at-12-00-36-cover-850.jpg)
