Cine folosește sticky notes face risipă de copaci colorați. De aceea, Laurențiu Lazăr, UX/UI Designer la Pattern Mind Treat Studios, a ales calea lui Lucidchart și Gliffy. Cum a ajuns Laurențiu în design? Voia să facă reclame când era mic. De aceea, a pornit experimentele cu Photoshopul. Cică dacă vrei să faci reclame, trebuie să știi să și le execuți. Și din acel „vreau” a pornit marea căutare. Ca după mai multe probe, să găsească UX/UI designul.
La început, Laurențiu credea în idealul citit prin articole, din teorii despre procesul de User Research. Mai târziu a înțeles că i-ar prinde bine să facă lucrurile ceva mai sistematic.
„Pentru început îți așezi în față o formă cât se poate de brută a rezultatului dorit, o analizezi și decizi unde mai e nevoie să adaugi material și de unde trebuie să mai scoți, vezi cum arată, dacă ești mulțumit de rezultat treci mai departe urmând același flow”.
Laurențiu a împărtășit cu noi și niște principii de care ține cont în design, ne-a spus ce face când inspirația își face piciorușe, ne-a povestit despre greșeli, lecții, trenduri și alte subiecte curioase, mai jos.






















