Nerds & Words își toarnă un pahar de Jidvei și-l comunică apoi pe toate canalele

Nerds & Words își toarnă un pahar de Jidvei și-l comunică apoi pe toate canalele

Jidvei, cel mai mare producător de vinuri de pe piața românească, schimbă tonul conversației; și o face alături de Nerds & Words, agenție de comunicare cu apetit pentru terroir-uri bune.

Astfel, comunicarea online a Jidvei este preluată de Nerds & Words, care promite abordări fresh, gândite de obicei vinerea, la un pahar de Mysterium. Cu respect față de tradiție și cu un ochi pe inovația continuă prezentului.

Colaborarea dintre Jidvei și Nerds & Words a fost degustată pe final de august, printr-un pitch pe care tocilarii de la NaW l-au câștigat. S-a turnat în pahare în a doua jumătate a lui septembrie, iar de la 1 octombrie, agenția primește cheile virtuale de la cramele Jidvei.


Foto credit: Daniel Morar


Foto credit: Nicolle Birta

 

Strategia de comunicare Nerds & Words caută să ofere o înțelegere amplă a brandului, dar și a fenomenului viticol din România. Pasionați, curioși sau profani - cu toții vor descoperi și vor învăța ceva din comunicarea Jidvei.

"Jidvei există de pe vremea când mulți dintre noi nici nu aveam vârsta legală de a consuma alcool. Este un brand puternic, de tradiție, care face vinuri excepționale. Nu am avut nevoie de motive suplimentare pentru a ne arăta entuziasmul față de această colaborare. Scopul nostru este să construim pe ceea ce s-a făcut deja, în toții anii aceștia, în comunicarea Jidvei. O comunicare care a avut și are parte de profesioniști buni. Ne alăturăm eforturilor acestor profesioniști. Și căutăm, printre altele, să povestim - vinuri, oameni, locuri frumoase."
Codruț Baciu (Chief Wine Taster @ Nerds & Words)


Foto credit: Madga Constantin

 


Foto credit: Vlad Eftenie


Foto credit: Nicu Hoandra

 

Cei care urmăresc povestea Jidvei în mediul online se pot aștepta la aceleași standarde ridicate în materie de campanii, parteneriate, texte și idei, însă dintr-o perspectivă nouă, creativă și inedită.

"Am căutat o agenție care să reflecte valorile Jidvei, care să pună în același pahar pasiune, înțelegere, deschidere, originalitate și o anume rigurozitate atât de necesară în toate, cu atât mai mult în comunicare. Și nouă ne place să scriem și să rescriem. Poate tocmai acesta a fost punctul care ne-a cucerit. Acesta și modul în care echipa NaW știe să potrivească și să reinventeze cuvintele, aducând o abordare proaspătă, autentică, așa cum sunt și vinurile noastre. Ne bucură să îi avem alături și suntem convinși că această colaborare va fi cât se poate de rodnică, cu originalitatea, pasiunea pentru scris, pentru lucrurile bine făcute și, desigur, pentru vin."
Ioana Ardelean (Director PR Jidvei)


Credit foto: Cristian Barcan

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Nerds & Words

Nerds & Words este o agenție de conținut scris. A apărut la final de 2017, și-a făcut echipa în 2018, s-a împrietenit cu primii clienți mari în 2019. Și de-atunci tot crește. Suntem generația... vezi detalii »

Companii

Sectiune

Dictionar



Branded


Related