Let’s fast forward to the future și să înceapă CompetițIAA 2020

Let’s fast forward to the future și să înceapă CompetițIAA 2020

IAA Young Professionals, asociația tinerilor profesioniști din industria de marketing și comunicare din România, dă startul celei de-a zecea ediții CompetițIAA.  Studenții din toată țara sunt așteptați să se alăture aventurii și să-și testeze limitele în fața brief-urilor primite.

CompetițIAA este unul dintre cele mai longevive proiecte ale asociației, iar anul acesta sărbătorește ediția cu numărul zece. În cadrul acestui proiect, tinerii pasionați de marketing și comunicare au șansa să își pună în practică abilitățile și pasiunea pentru lumea marcomm și să ofere soluții brief-urilor date de sponsorii programului.

 

„De-al lungul celor 9 ani, am văzut cum unii dintre studenții care s-au cunoscut în CompetițIAA și-au deschis propriul business, cum ideile tinerilor înscriși în proiect au fost implementate de unele companii, cum o parte dintre membrii din echipe au fost angajați ulterior de firmele participante, și cum toți cei 1.800 de tineri participanți au avut o experiență unică, practică de învățare și dezvoltare profesională. Astfel, în acest an aniversar, dar plin de provocări, am ales să mutăm totul în online pentru ca studenții din toată România să poată beneficia de această experiență.

Le mulțumesc tuturor celor care de-a lungul timpului au susținut acest proiect: companii, profesori, traineri, personalități din industrie, asociații studențești, parteneri media și tuturor voluntarilor YP pentru dăruire, creativitate și determinare. Împreună am reușit să construim unul dintre cele mai longevive, relevante și de impact proiecte pentru tinerii aspiranți la această industrie.”, a declarat Iulia Niculae-Cuciurean, Președinte IAA Young Professionals România și Young Professional Vice President of IAA Global.

 

CompetițIAA 2020 este o ediție 100% digitală, o ediție care a acumulat experiență și notorietate datorită celor 9 ediții precedente, o ediție matură și cu viziune de viitor. Anul acesta își propune să doboare nu doar barierele mentale transformând imposibilul în posibil prin ideile pe care tinerii le vor prezenta în pitch-uri, dar și barierele geografice și să se facă recunoscută nu doar în București, Cluj și Iași, ci în toată țara. Pentru a se înscrie, studenții de până în 26 de ani trebuie să formeze o echipă de 3-5 membrii, să completeze un formular și să se pregătească să ofere cele mai bune idei în rezolvarea brief-urilor.

Cele mai bune idei oferite de echipele participante în concurs, vor fi premiate. Marele premiu este în valoare de 500 €. Dar, pe lângă marele premiu, tinerii vor avea parte și de traininguri speciale din partea IAA Young Professionals, menite să îi ajute nu numai în cadrul CompetițIAA, ci și mai departe în carieră.

Studenții vor primi anul acesta brief-uri din partea: BCR, Samsung, Untold și Banca Transilvania.

Pe lângă traininguri și suportul coechipierilor, tinerii ce vor fi selectați să pornească în această călătorie, vor avea parte și de îndrumare din partea voluntarilor IAA Young Professional, cărora le vor putea adresa întrebările și nelămuririle.

Conceptul abordat la cea de-a X- ediție CompetițIAA este „Fast forward to the future”. Acest concept este inspirat chiar de anul 2020.  Este o ediție aniversară prin care vrem să canalizăm toate ideile creative ce ne pot scoate din impas și ne pot ajuta să fim cu un pas mai aproape de viitorul la care acum doar visăm. Ne folosim toate atuurile acumulate în cele 9 ediții de CompetițIAA de până acum, pentru a clădi azi lumea viitorului de mâine.

Înscrierile se fac pe site-ul competitiaa.ro, până pe data de 14 noiembrie 2020, 23:59.

Viitorul sună chiar bine, tot ce trebuie să facem e să răspundem „Prezent!” provocării lansate de CompetițIAA 10! Să dăm fast forward spre un viitor în care nu există limite la ceea ce am putea crea!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related