Olympus promovează sărbătorile cu sănătatea în prim-plan

Olympus promovează sărbătorile cu sănătatea în prim-plan

Suntem în pragul unui Crăciun cu totul diferit față de ce știam până acum. Un Crăciun mult mai restrictiv și precaut, pe de o parte, însă și un Crăciun care ne readuce atenția asupra celor mai importante valori: grija pentru familie și pentru cei dragi și sănătatea. Cele două valori sunt evidențiate în cel mai recent spot online realizat de producătorul de lapte Olympus și semnat de agenția de comunicare integrată Oxygen.

Spotul îl are ca protagonist pe Moș Crăciun, care s-a adaptat condițiilor pandemice și portă mască în vizita sa la una dintre familii. Crăciunul nu este anulat, ci este sărbătorit în condiții de maximă siguranță. Familia vizitată îl întâmpină pe Moș Crăciun cu o gustare sănătoasă, un pahar de Olympus Lapte de Capră, care este și laptele preferat al moșului anul acesta, tocmai pentru că este un produs cu mult calciu și ușor de digerat. Pentru a proteja membrii familiei, Moș Crăciun își păstrează masca pe față pe tot parcursul vizitei, însă ia cu el cutia de lapte Olympus.

 

"Am vrut să arătăm că spiritul Crăciunului rezistă chiar și în condițiile sensibile de anul acesta. Și să îmbinăm entuziasmul și bucuria specifice sărbătorilor cu responsabilitatea și atenția de care este nevoie pentru a-i proteja pe cei dragi. Este o perioadă în care alegerile sănătoase primează și în care este important să avem grijă unii de alții.", a declarat Mădălina Toma (Marketing Manager Olympus Foods).

 

"Este în cultura noastră să acordăm mâncării un rol important de sărbători. La fel ca în fiecare an, și în 2020 Crăciunul este și despre mâncare. Prin spot am încercat să promovăm sărbătorile cu optimismul specific, dar cu mâncare mai sănătoasă, tocmai pentru că sănătatea a devenit un subiect central în viața noastră.", a declarat Alina Mocanu (Account Manager Oxygen).

 

Spotul este difuzat pe canalele de Social Media ale Olympus și pe ecranele digitale de la intrarea în Promenada Mall. Spiritul Crăciunului a fost dus mai departe printr-un concurs pe Facebook, unde oamenii erau invitați să împărtășească scrisoarea lor pentru Moș Crăciun, pentru a câștiga unul dintre cele 15 kituri de sărbători.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Oxygen

Oxygen este o agentie integrata de comunicare, cu sedii in Bucuresti si Cluj-Napoca. Cu peste 13 ani experienta pe piata, Oxygen a lucrat de-a lungul anilor cu branduri si companii locale si internationale, din... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related