Participând la nouameapiesă - experimentul anti-performativ al lui Peca Ștefan - am avut impresia că mă aflu în fața unui sociolog care enumeră cu o precizie ascuțită toate temele și nemulțumirile sociale pe care am vrea să le explorăm (pe lângă faptul că, probabil, un sociolog ar lăsa să treacă un deceniu înainte de analiza efectivă…). Eram acolo, în spațiul virtual, ascultând și gândind că da, sunt în mod neașteptat iluminată, m-a făcut să vizualizez mai bine, să corelez mai bine relația dintre creație și cunoaștere. Poate că efectul pozitiv al acestei pandemii, pentru artiști, este că distanța aduce mai multă luciditate în procesele creative. În rest, precari ca întotdeauna, reușesc să ducă munca cea de toate zilele, în speranța că publicul va înțelege și empatiza cu mesajele transmise.
"În general trăiesc într-un precariat și o nesiguranță perpetuă. Nu s-a schimbat ceva în sensul ăsta și nici nu se va schimba. În ultimii ani oricum am fost destul de neglijat. Singura chestie pe care pot s-o sper este să nu urmeze ani buni în care va trebui de fapt să renunț la creația artistică doar ca să mă întrețin la un nivel de bază", spune Peca Ștefan.
