Studiu Spark Foundry: Facebook rămâne platforma preferată a românilor

Studiu Spark Foundry: Facebook rămâne platforma preferată a românilor
  • Facebook continuă să fie cea mai populară platformă social media, cu o acoperire de 93% în rândul utilizatorilor de Internet din mediul urban, fiind folosită de toate grupele de vârstă, dar mai ales de către persoanele de peste 55 de ani (98%);
  • TV-ul rămâne sursa de informare principală pentru 43% dintre români, aceștia declarând că preferă mai degrabă să se uite la știri decât să citească informațiile online;
  • Atât tinerii, cât și persoanele mature au întreprins activități de gaming în ultimele luni, în special jocuri descărcate pe smartphone-urile lor (54%).
  • 48% dintre utilizatorii de internet din mediul urban au văzut recent campanii derulate de influenceri sau branduri pe TikTok.

În ultimul an a crescut nevoia de conectare și informare, conform studiului New Media Adoption, realizat de agenția de media Spark Foundry, membră a Publicis Groupe România. Comparativ cu anii anteriori, românii au folosit online-ul într-o măsură mai mare: au fost mai prezenți pe platforme (53%) și pe rețelele sociale (48%) și au făcut mai multe plăți (55%) și cumpărături online (52%). Totodată, restricțiile și limitările acestei perioade i-au determinat să citească mai frecvent știri online (48%) și să se uite mai des la filme și seriale (43%). Noul studiu face parte din Focus On: New Media Usage, o serie de rapoarte care urmăresc evoluția comportamentelor de consum media, bazate pe studii cantitative.

„Odată cu acest nou set de date putem trage primele concluzii despre trenduri în consumul de New Media. Ne-a surprins plăcut semnul de maturitate dat de segmentul 18-34 unde vedem o creștere a încrederii în informația primită la TV, în condițiile în care căutarea știrilor pe internet este activitatea cu cea mai mare creștere raportată la valul anterior de date. Un alt aspect interesant este că, TikTok, platforma de social media cu cea mai mare dinamică, prezintă o scădere a notorietății campaniilor de tip Influence Media în condițiile în care urmărirea celebrităților / influencerilor este motivul utilizării platformelor cu cea mai mare creștere vs. valul anterior. Avem o confirmare că atunci când subiectul este serios, chiar și generația tânără recurge la medii de informare clasice și reglementate. De asemenea, avem confirmarea că nu orice campanie de Influence Media este un succes garantat; la fel ca în orice activitate de comunicare trebuie  să existe un fir roșu strategic în execuție pentru ca ea să aibă efectul dorit”, a explicat Valeriu Galani, Managing Director Spark Foundry.

Motivele pentru care românii folosesc social media

În contextul pandemiei, utilizatorii de internet din mediul urban au accesat social media în special pentru a-și ocupa timpul liber, pentru a se relaxa (65%), dar și pentru a păstra legătura cu cei dragi (64%), motive regăsite în special la persoanele mature, cu vârsta peste 45 de ani. Tot persoanele mature folosesc social media într-o măsură mai mare pentru a fi la curent cu noutățile din viața membrilor familiei, a prietenilor și a colegilor.

Generațiile mai tinere au un comportament mai activ în social media. Caută diversitatea în ceea ce privește conținutul, caută informații cu privire la diferite produse sau branduri pe care doresc să le cumpere, postează fotografii sau clipuri video, se înscriu în diferite comunități și urmăresc celebrități sau influenceri.

Cele mai accesate platforme social media

Facebook continuă să fie cea mai populară platformă social media, cu o acoperire de 93% în rândul utilizatorilor de Internet din mediul urban, fiind folosită de toate grupele de vârstă, dar mai ales de către persoanele de peste 55 de ani (98%). Cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani sunt mai atrași de platforme precum Instagram și Pinterest, în timp ce tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani preferă TikTok, Snapchat, Reddit sau chiar LinkedIn. Persoanele de peste 45 de ani preferă să acceseze Twitter.

Conținutul online preferat

Imaginile rămân cel mai popular tip de conținut din social media, pentru toate segmentele de vârstă, cu o acoperire de 78% în rândul publicului analizat. În timp ce tinerii (18-24 ani) preferă videoclipuri (72%) sau stories pe Instagram (45%), persoanele cu vârste cuprinse între 35-44 ani sunt mai atrase de live streaming (19%), iar cele cu vârsta cuprinsă între 45 și 55 de ani sunt interesate de postările brandurilor preferate (44%) și de imaginile și video-urile 360 grade (29%). În același timp, articolele (61%) și conținutul audio (33%) continuă să fie mai apreciate de persoanele de peste 55 de ani.

Activitățile pe Instagram

În ceea ce privește activitățile pe Instagram, nu se înregistrează diferențe considerabile față de studiul din luna mai. Se observă mici schimbări în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 35  și 44 ani, schimbări generate cel mai probabil de perioada de vacanță, când au postat mai mult conținut. În paralel, persoanele tinere folosesc platforma pentru a da click pe etichetele din stories sau din postări (pentru a merge direct pe pagina/ magazinul mărcii), pentru a reacționa la sondaje sau pentru a da swipe-up la stories.

TikTok și campaniile cu influenceri

Deși numărul celor care utilizează TikTok este din ce în ce mai mare, gradul de conștientizare a campaniilor cu influenceri este mai mic, lucru care, cel mai probabil, se datorează unui conținut tot mai divers în platformă. În topul campaniilor cu influenceri se regăsesc campaniile legate de muzică (60%) și de frumusețe și modă (57%), în timp ce campaniile cu cea mai mare creștere înregistrată față de valul anterior, pe lângă cele legate de muzică, au fost legate de turism (55%), cultură (39%), DIY (33%), decorațiuni interioare (41%), campanii sociale (44%), dezvoltare personală/ profesională (51%).

Conținutul audio, un mod autentic de conectare cu alte persoane

Platformele care au exclusiv conținut audio înregistrează o creștere semnificativă printre români, comparativ cu rezultatele studiului din luna mai. Aceste platforme sunt considerate a fi un mod nou și autentic de conectare cu alte persoane (79%).

Live streaming pentru divertisment

Numărul utilizatorilor de internet din mediul urban care urmăresc evenimentele de streaming live pe rețelele sociale a scăzut, cel mai probabil din cauza sezonului de vacanță. Atât datele din luna mai, cât și cele din luna septembrie, arată că muzica a fost vedeta streaming-ului live (71%). Concertele (47%), cursurile de dezvoltare personală și profesională (43%) sau streaming-ul live de gaming (40%) au scăzut semnificativ față de valul anterior.

E-commerce prin social media

8 din 10 utilizatori de internet din mediul urban sunt de părere că funcția de etichetare folosită de branduri pentru comerțul electronic este utilă pentru că reduce timpul de căutare a produsului (74%) și oferă toate detaliile despre preț, fără a fi nevoie să acceseze site-ul web (78%).

Gaming

Printre cei care au întreprins activități de gaming în ultimele luni se numără atât tinerii, cât și persoanele mature. Persoanele cu vârste cuprinse între 45 și 55 de ani au descărcat și au jucat jocuri pe smartphone într-o măsură mai mare față de valul anterior (61%), iar cele cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 de ani au jucat în rețea cu persoane necunoscute (39%).

Popularitatea jocului, grafica/ design-ul jocului, firul narativ, dar și recomandările influencerilor sunt principalele motive pentru care persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani încearcă un joc video.

Comunitățile online

Utilizatorii de internet din mediul urban continuă să se alăture comunităților online pentru a găsi persoane cu aceleași interese. Comparativ cu valul anterior, acest val a fost mai mult despre beneficii în cadrul comunităților de brand și mai puțin despre apropierea de brand.

Segmentul de vârstă 34-44 de ani a fost cel mai interesat de evenimentele organizate de către branduri, iar cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani au fost cel mai ușor de convins să meargă la evenimente.

Consumul media alături de familie

64% dintre respondenții studiului se uită la TV împreună cu familia, iar 41% dintre ei au mărturisit că în ultimul an au urmărit programe TV sau online pentru copii mai mult decât o făceau înainte de pandemie.

De altfel, TV-ul rămâne sursa de informare principală pentru 43% dintre români, aceștia declarând că preferă mai degrabă să se uite la știri decât să citească informațiile online. Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani au petrecut mai mult timp în fața televizorului, activitate ce i-a apropiat mai mult de familie.

Studiul a fost realizat de agenția de media Spark Foundry, prin interviuri online, pe un eșantion de 805 persoane, de sex feminin și masculin, cu vârsta peste 18 ani, utilizatoare de internet, din mediul urban, în perioada 8-15 septembrie 2021.

Publicis Groupe România, prezent de 25 ani pe piața locală, este cel mai mare grup de marketing, comunicare și transformare digitală din România, având la bază sinergia dintre Creativitate și Tehnologie. Grupul oferă clienților acces la cele mai avansate Servicii și Instrumente de lucru, concentrate în patru arii de expertiză: Comunicare, Media, Data și Tehnologie.

Cu o expertiză solidă în toate verticalele de business relevante, Publicis Groupe România asigură, prin modelul său de business - Power Of One - un Management fluid al Resurselor și Competențelor alocate fiecărui Client în parte.

În portofoliul Publicis Groupe România se află unele dintre cele mai puternice agenții de marketing și comunicare din lume: Publicis, Leo Burnett, Saatchi&Saatchi+The Geeks, MSL The Practice, Zenith, Starcom și Spark Foundry.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Zenith

Zenith este The ROI Agency. Printr-o combinatie unica de date, tehnologie si specialisti in domeniu, facem fata chiar si celor mai complexe provocari si contribuim activ la cresterea business-urilor clientilor... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related