Perspectiva integrarii in Uniunea Europeana aduce schimbari de la o zi la alta pe piata romaneasca. In multe domenii, competitia s-a ridicat deja de la nivel de produs la nivel de brand, astfel incat nevoile de comunicare sunt cu totul altele. Marketerii se vad nevoiti sa regandeasca pozitionarea brandurilor care vor intra curand pe o alta piata. Unii au inceput sa-si caute un loc in mintea consumatorului european inca de acum cativa ani, altii insa abia incep sa actioneze.
Cand presiunea concurentei devine prea mare, cand oferte noi, superioare inunda piata, pozitia brandurilor stabilizate in timp incepe sa se clatine. Acestea ar putea sa se dea la o parte schimband segmentul de target sau ar putea sa aduca oferta la un nivel superior, schimband in acelasi timp si comunicarea. In aceste cazuri, de cele mai multe ori intervine repozitionarea brandului amenintat. Cam asta se intampla pe piata romaneasca de ceva vreme cu foarte multe branduri.
Latura emotionala
"Este clar ca integrarea va crea presiuni foarte mari asupra producatorilor locali, iar acestia vor incerca sa supravietuiasca si prin comunicare. Insa este putin probabil ca pretul sa ramana principalul element de comunicare, cum a fost pana acum. O astfel de comunicare este usor de atacat. Se va accentua comunicarea pe emotional, pentru ca este mult mai greu sa combati pe cineva in zona emotionala decat in cea fizica, materiala, cum ar fi pretul sau caracteristicile concrete ale produsului", este de parere Sorin Psatta, director de strategie la Graffiti BBDO.



















