Tazz aduce noi experiențe festivalierilor la UNTOLD 2023: un nou concept de scenă culinară și brățări de festival livrate la domiciliu

Tazz aduce noi experiențe festivalierilor la UNTOLD 2023: un nou concept de scenă culinară și brățări de festival livrate la domiciliu

În cadrul ediției UNTOLD 2023, Tazz pune în scenă un concept inovativ care aduce muzica, mâncarea bună și artiștii autohtoni într-un singur loc, la Tazz FoodStage-Scena poftelor tale. Aceasta va fi disponibilă pe toată durata festivalului și va oferi atât diversitate culinară, cât și momente live de cooking și momente artistice. De asemenea, utilizatorii Tazz care au achiziționat bilete pentru UNTOLD își vor putea comanda brățara de acces în festival direct din shop-ul dedicat din aplicație.

Începând cu 3 august, experiența Tazz FoodStage-Scena poftelor tale va putea fi găsită de participanți în zona de food court Fantesia by UNTOLD. Acest concept propune un line-up reinterpretat cu experiențe muzicale live, sesiuni de live cooking susținute de chefi consacrați, influenceri și artiști autohtoni, completate de un meniu fix creat cu cele mai iubite preparate ale locului. Din oferta culinară, participanții vor putea comanda preparatele gătite special în cele 4 sesiuni de live cooking desfăsurate pe durata festivalului și se vor putea bucura de un meniu fix 24/24.  

Opțiunea de livrare la domiciliu a brățărilor de festival este disponibilă între 24 – 30 iulie, în orașele București și Cluj, în baza brățărilor disponibile. Oricine are un bilet achiziționat poate introduce datele unice atunci când plasează comanda pe aplicația sau pe website-ul Tazz și primește la ușă brățara de acces în festival. 

“Ne-am dorit ca anul acesta, pofta de festival să se îmbine cu experiența culinară și credem că prin TazzFoodstage-Scena poftelor tale vom putea oferi participanților ceva nou. Aducem la UNTOLD momente magice pe care le vom pune pe o scenă reinterpretată - în care publicul poate gusta unele dintre cele mai cunoscute și apreciate feluri ale zonei, feluri de mâncare pregătite live, în rețete de festival și, în același timp, poate îmbina experiența culinară cu muzica.”, a declarat Cătălina Mănăilă, Events & Special Partnerships Manager Tazz.  

Meniul standard include multe preparate gătite de localnici devenite deja emblematice, de la UNTOLD Magic Burger, până la celebrii mici de la Cocoșatu. Cele 4 momente de live cooking vor aduce pe scena Tazz FoodStage-Scena poftelor tale echipe duo cu chefi și artiști: Chef Foa, Dragoș Neacșa și Puya, Chef Nicolai Tand și Deliric, Roxana Blenche și Prăjiturela. Aceștia vor crea primul line-up culinar, cu rețete pregătite live și momente artistice care vor completa fiecare moment. 

“Ne place să inovăm și mai ales să creăm acel sentiment de univers magic în care intri, cu fiecare experiență adusă în cadrul festivalului. Anul acesta, Tazz a contribuit la crearea unui nou concept care aduce în fața publicului un line-up reinterpretat care va fi, cu siguranță, o experiență ce merită repetată. Sperăm ca participanții să încerce câte puțin din toate preparatele disponibile la Tazz FoodStage-Scena poftelor tale care transformă o experiență culinară în una complet integrată în atmosfera festivalului.”,  a completat Alex Sica, Brand Manager UNTOLD.

Programul pentru momentele speciale de live cooking din cadrul Tazz Food Stage – Scena poftelor tale este următorul:

  • 3 august, 18:00, Roxana Blenche x Prăjiturela
  • 4 august, 18:00, Chef Nicolai Tand x Deliric x Chef Foa
  • 5 august, 18:00, Chef Nicolai Tand x Dragoș Neacșa
  • 6 august, 18:00, Chef Foa x Puya

Platforma locală de livrare rapidă Tazz are o ofertă foarte diversă, ce cuprinde cele mai bune restaurante din țară, dar și o selecție extinsă de produse pentru cumpărături zilnice, farmacii, florării, articole sportive, cărți, produse de îngrijire personală și înfrumusețare și alte magazine diverse. Tazz pune la dispoziția clienților săi beneficii exclusive ca evenimente zilnice cu Chefi locali, comanda de grup și plata cu cardurile de masă. Tazz este în acest moment cea mai descărcată aplicație din categoria „Food & Drink” în România, serviciile sale fiind disponibile atât prin aplicațiile de mobil Android și iOS, cât și online, în cele 33 de orașe din țară în care activează în acest moment.     

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related