NOVA GROW, programul de dezvoltare artistică inițiat de NOVA Festival și susținut de UniCredit Bank, deschide call-ul de înscrieri

NOVA GROW, programul de dezvoltare artistică inițiat de NOVA Festival și susținut de UniCredit Bank, deschide call-ul de înscrieri

Artiștii pot aplica până pe 30 septembrie.

NOVA Festival, aflat la cea de-a 4-a ediție (16 - 30 septembrie) continuă programul NOVA GROW inițiat anul trecut, alături de UniCredit Bank, prin care acordă o bursă de dezvoltare unui artist aflat la început de drum, pasionat de rolul noilor tehnologii în procesul creativ actual.

Conceptul NOVA GROW are la baza colaborarea apropiată cu partenerii din rețeaua internațională NOVA, care include centre de cercetare, creație și educație la confluența dintre artă și știință din 8 țări. În fiecare an unul dintre acești parteneri trimite la București un artist emergent promițător, în timp ce, la rândul său, găzduiește un artist român într-o rezidență de dezvoltare.

Câștigătorul ediției NOVA GROW 2023 va beneficia de o rezidență educațională în cadrul Universității Naționale de Artă din Sofia, în luna noiembrie a anului viitor, având șansa să-și expună o lucrare proprie în cadrul următoarei ediții a International Digital Art Festival Sofia, un eveniment cu o istorie de 14 ani. Costurile de transport și de cazare sunt acoperite integral de către organizatori. În cadrul rezidenței, artiștii selectați vor beneficia de  vizite la galerii și alte spații culturale care prezinta proiecte din sfera lor de interes, explorarea de noi tehnologii creative în laboratoare de profil și ateliere practice care îi vor ajuta să dezvolte abilitățile de înțelegere și integrare a noilor informații în domeniul lor de activitate.

Cei care își doresc să aplice pentru bursa NOVA GROW sunt invitați să trimită la adresa de e-mail [email protected], până la data de 30 septembrie 2023, CV-ul, portofoliul de artist și un text prin care să argumenteze rolul acestei burse în dezvoltarea carierei lor artistice. Fiecare aplicație va fi evaluată de o comisie formată din reprezentanți ai festivalului NOVA și ai partenerilor și va ține cont de valoarea artistică a lucrărilor primite de la candidați, precum și de potențialul de creștere a carierei câștigătorului prin parcurgerea acestei experiențe. Câștigătorul bursei va fi anunțat pe 10 octombrie.

Bursa de anul trecut a fost câștigată de Simona-Daniela Tudose, a cărei lucrare a fost expusă în cadrul Speculum Artium Festival, unul dintre cele mai proeminente festivaluri de new media din Europa Centrală. Simona a descris experiența oferită de NOVA GROW ca fiind una complexă, stimulantă și care permite participanților să ia contact cu noile direcții de dezvoltare artistică într-o manieră care le poate schimba cu adevărat direcția profesională.

„Am observat cu mare bucurie cum rezultatele programului NOVA GROW, susținut de noi anul trecut, au deschis noi orizonturi pentru tinerii artiști care au beneficiat de bursele oferite. Continuăm susținerea noastră din aceeași dorință de a contribui la creșterea comunităților creative din România, de a stimula procesul creativ al artiștilor aflați la început de drum, precum și de a ambiționa viitoare proiecte de colaborare, la nivel internațional, între artiști conectați în pasiunea lor pentru artă și inovație.”, a declarat Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare UniCredit Bank.

NOVA GROW este structurat ca un program bi-direcțional, astfel că în luna noiembrie a anului viitor, un artist din Bulgaria va beneficia de o experiență similară în România. Dincolo de sprijinul oferit artiștilor aflați la început de drum, programul funcționează ca o punte de dialog între grupurile artistice și de cercetare din rețeaua internațională construită în jurul festivalului și aflată în continuă creștere.

Partenerul de anul acesta, Universitatea Națională de Artă din Sofia, este cea mai prestigioasă și veche școală de artă din Bulgaria, asigurând educația în multiple nișe ale artelor frumoase și aplicate, pentru peste 1000 de studenți, din care aproape 20% veniți din întreaga lume.

Accesul la instalațiile și evenimentele conexe NOVA se realizează prin achiziționarea unui bilet de pe platforma Eventbook.

Festivalul NOVA este un proiect al Asociației Prezent Continuu, prezentat de UniCredit Bank.
Parteneri: Institutul Francez din România, Goethe Institut, Ambasada Spaniei în România, Institutul Italian de Cultură, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, CINETic/Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, Champalimaud Foundation / Centre for the Unknown (PT), .NewArt { foundation;} (ES), Linz Institute of Technology (AT), Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanțelor Neuronale Veruvis, Centrul Național al Dansului București, CREART/Teatrelli, Galeria Galateca, AREAL Spațiu de Dezvoltare Coregrafică, Ibis Bucharest Politehnica, DELL Technologies, Logicom.
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul, A List Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Observator Cultural, IQads, Igloo, Ziarul Metropolis, Designist.ro, Savantgarde, HAPP.ro, MunteanuRecomandă, Metropotam

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related