Gheorghe Gușan: Granița dintre Moldova și România este una absolut convențională pentru mine. Avem influențe diferite, dar ne bălăcim în aceleași probleme

Delta pe Obraz a apărut în 2016, însă eu abia în 2023 i-am descoperit. Situați de către alții în zona poetry rock sau folk, mie mi s-a părut că trupa a creat un nou gen muzical, care are ca numitor comun camuflarea în metaforă a unor emoții universale. Acordurile muzicale se îmbină perfect cu poezia din versuri și tocmai această poezie și profunzime îmi lipseau de la muzica contemporană.

Conexiunea dintre muzică și vers nu este niciodată una subtilă pentru Delta pe Obraz, ci apare atât de violentă, încât fiecare mesaj este cifrat parcă personalizat, pentru experiența plenară și personală a fiecărui ascultător. Pentru a afla mai multe despre mesajul Delta pe Obraz și imaginarul cu care reușește să construiască aceste lumi descoperite în piesele lor, am stat de vorbă cu Gheorghe Gușan, vocalul trupei.

De la inginerie și arhitectură la teatru, muzică și poezie 

Bagajele de informație și experiențele nu sunt niciodată de prisos. Fiecare are segmentul său de încadrare. Unele informații sunt utile undeva, altele în altă parte. Eu văd doar avantaje. Fiecare context, diferit, descoperă în noi părți diferite în interacțiunea cu oamenii, în funcționarea noastră cotidiană și în interacțiunea cu noi înșine. Deci e vorba de autocunoaștere, aspect extrem de important pentru un creator/artist și alde ei. Schimbarea anturajului m-a făcut să înțeleg cât de important este acest anturaj în formarea mea. Aici, UTM (Universitatea Tehnică) pierde poziții în fața AMTAP-ului (Academia de Arte). Mereu am fost ca un burete care absoarbe tot ce-i cade-n cale. În locul în care nu am ce absoarbe, nu mă rețin prea mult. Schimbul ăsta, de la un loc la altul, m-a făcut să pot să mă adaptez la orice, oriunde, astfel încât să nu încurc pe alții, dar să mă pot dezvolta după propriile scheme. Aici deja apar întrebări. De ce am plecat de la toate cele trei facultăți, fără a le termina? Se vede că nu am mai avut ce absoarbe sau am găsit alt loc, de unde aveam de absorbit mai mult.

Legat de UTM, științele reale mă ajută în a structura chestii. Mai nou am început să învăț softuri de prelucrare a muzicii, așa, ca să-mi pot exprima orice gând prin sunetul comod mie. Uite, în cazul ăsta, am trimis indirect mesaje de mulțumire UTM-ului. Dacă mai la general. Mereu e bine să știi cât mai multe. Mă satur de muzică, mă ascund în teatru. Mă cam satur de creație, mă ascund în documentare despre arhitectură sau inginerie, astfel creez o balanță sănătoasă, ca să nu mă plafonez. A propos, sunt balanță.

Foto: Vlad Pogonariu

Experimentul cu o piesă pe lună 

Faza cu 20 a venit ca o soluție pentru lipsa de randament și pentru lene sau pentru procrastinare. Una dintre cheile succesului este continuitatea fără mari pauze. De asta ne-am pus termeni. E riscant să-ți pui termeni în cazul creației, dar având în vedere că nu ține nimeni pistolul la cap, e acceptabil. Din păcate nu ne-am ținut prea mult de acest ritm, pentru că inspirația e ca un tren despre care nimeni nu știe la ce oră vine. Așa că am ales să ne închidem în studio, să avem suficient material, ca să putem lansa pe 20, cel puțin jumătate de an înainte. Nu sunt sigur că aș recomanda această schemă artiștilor. Orice formă de „presiune” poate crea impedimente, pe alocuri insesizabile, dar pe care publicul le poate simți.

Cum ajută dramaturgia și filmul promovarea poeziei și a muzicii

Hai să pornim de la faptul că o colaborare este mereu o decizie bună (o colaborare sănătoasă). Fiind închis prea mult timp în propria „scorbură” ai șansa să te pierzi acolo și să nu lași pe nimeni să-ți calce pragul. Riști să te învârți în propria roată și ulterior să obosești prea tare. O colaborare mereu e un schimb de energie și de viziune - lucru vital într-o comunitate artistică. Asta dă start unui flux, a cărui continuitate poate aduce roade bune. Mereu exista riscul să nu vezi toate fațetele ale propriului „produs” și iată, în astfel de situații e bine să vină cineva cu un ochi proaspăt, poate un pic detașat, și să-ți prezinte o altă interpretare a creației tale.

În cazul Amanta, „câștigul” a fost dublu. Filmul de licență stătea de prea mult timp pe raft și iată, așa a prins din nou viață. Minunat!

În cazul Minte-i frumos ne-am lăsat totalmente în mâinile Veronicăi Ștefăneț și ale lui Artur Cojocaru, având încredere absolută, fără cerințe, presiune etc. Cred că așa ar trebui să decurgă un proces sănătos în cazul unui clip. Fiecare își are domeniul în care se pricepe mai bine decât celălalt. Fiecare participă în măsura în care poate, fără a afecta produsul final.

Tema morții & umanitatea

După Război a fost lansată înainte de război. Noi am prevăzut mai multe chestii la viața noastră. Nu sunt sigur că am înțeles corect întrebarea. Unifică prin ceea ce abordează și modul în care se abordează. Încercăm să nu venim cu o poziție fixă sau cu vreo dogmă, în privința unui subiect. Există subiectul în sine și viziunile simțite de noi. MOARTE - un fenomen firesc, care îi privește pe toți și asta nu e deloc rău. Lipsa morții ar crea catastrofe. Moartea și conștientizarea ei mă fac să mă încadrez mai ușor în peisajul global. DRAGOSTEA - un fenomen, aparent, extrem de frumos și plin de patos. Manifestările ei pot lua forme mai îngrozitoare decât moartea. Ceea ce vreau să spun este că noi doar aducem aminte despre niște lucruri general-umane sau anumite valori. Atitudinea față de ele rămâne la discreția fiecăruia. Acesta e procesul pe care-l urmărim prin muzica noastră.

Căștile prezentului și ignorarea războiului

Întrebarea de la care aș porni ar fi: oare e nevoie să renunțăm la aceste căști ale prezentului? Ce ne oferă asta? Ce schimbă asta? Debarasarea de aceste „căști” este o utopie. Niciodată nu va fi așa. NICIODATĂ, pentru că suntem locuitorii planetei Pământ. Războaie au fost și vor fi. E trist, dar asta e realitatea. O iau pe asta ca pe o certitudine. Dacă tot am stabilit asta, putem vorbi despre reacția noastră la această afirmație. Ne revoltăm? Luptăm? Ne ascundem? Ne sinucidem? Omorâm pe alții? Faza e că toate astea au dreptul la existență și fiecare își apără punctul de vedere așa cum poate.

Totul are două sau mai multe părți. Să zicem despre cei care s-au revoltat. Foarte frumos gest, n-am ce spune. Și? Și ce? Asta am făcut și noi, DELTA. Și ce? Ne-am ales doar cu o potolire morală a faptului că am făcut-o, plus o piesă la activ. Poate oamenii au început mai mult să ne respecte. Ei, și? Aș vrea tare să cred că, în modul ăsta, pas cu pas, om cu om, au o influență, dar sunt sceptic. Războiul demonstrează cât de mici suntem. Dacă mă gândesc la câți oameni au murit, mă ia groaza și în momentul ăsta înțeleg că revolta mea nu costă nici doi bani. Cumva, îi înțeleg și pe cei care ignoră războiul și nu mai vor să audă de el, înțelegând că gradul lor de influență e nul.

Contextul acestui război, deja două, putem spune (și cel din Gaza) e atât de controversat și încâlcit, încât a avea o certitudine e ca și cum ai vorbi despre existența lui Dumnezeu. Oamenii aleg să fie adepții unei teorii, ca să aibă și ei un adăpost convențional, sub care să le fie mai cald. Oare pot eu să-l influențez pe Putin, dacă nu au putut elita europeană și americană? Slabe șanse. Desigur e foarte romantică orice formă de revoltă, dar la un moment dat oamenii se ciocnesc de realitate. Aleg să ignore, să tacă, să se ascundă și să observe că așa e mult mai bine, ba chiar, mult mai rațional decât să lupți cu ardoare pentru scopurile Celor Mari. Concluzie: nimic, niciodată nu va determina debarasarea de aceste căști metaforice. Cel puțin, noi nu vom prinde aceste vremuri. Îmi pare foarte rău.

Poeții care te-au influențat

O să pornesc de la faptul că nu am crezut niciodată în poezia tradusă, de asta am stat mult pe poeții noștri și pe cei ruși (cunosc bine rusa, încât să pot citi în original). Engleza aproape că nu o cunosc, din păcate. Cele mai puternice influențe le-am prins la facultate prin M. Sorescu, G. Bacovia, I. Minulescu, I. Barbu. Eminescu mi-a dat impulsuri când eram mai tinerel, pe la liceu. Preferatul meu, însă, rămâne Minulescu. Prin tot. Nu o să mă apuc să scriu vreun eseu. E cel care m-a prins de la prima lectură, prin sens și stil. Atât.

Contextul social și politic din Republica Moldova 

Nimic nu exclude faptul că dacă aș fi trăit în România, aș fi scris exact despre aceleași teme. Dragostea, moartea, viața, adevărul, comunismul, revoluția, democrația, societatea dezbinată - îs teme care se referă la ambele țări. Granița dintre Moldova și România este una absolut convențională pentru mine. Avem influențe diferite, dar per general ne bălăcim în aceleași probleme. Eu nu scriu despre Moldova, scriu despre mine. Altceva e că asta se asociază cu țara din care vin. Propun să faceți un exercițiu. Imaginați-vă că asta a scris un poet român contemporan. Se schimbă ceva? Nu cred.

Colaborarea cu publicul

Foarte bine punctat acest cuvânt: colaborare. Spun des asta. Mă refer și la concerte noastre și la spectacolele în care joc. Mereu valabil. Un act artistic e un efort comun al creatorului și al spectatorului. Una fără alta nu poate trăi. Altceva e că fiecare percepe în măsura celor trăite și asta mă încântă și mai mult. Modul în care scriu oferă ascultătorului un câmp în care poate să exploreze. Pentru cineva, Amanta e despre o amantă reală, iar pentru cineva e despre moarte. Scopul meu este împlinit. În sensul că eu nu tind să fiu înțeles, eu tind să trezesc ceva în interiorul omului. Chiar aș fi dezamăgit dacă cineva mi-ar înțelege textele 100%. Asta m-ar lăsa dezgolit.

Foto: Vlad Pogonariu

Muzica și apoi versurile

Având în vedere că nucleul DELTEI e în versuri, este evident că vorbitorii de română sunt privilegiați. Tot aici, cred că dacă s-ar apuca cineva de tradus textele mele, ar fi un fiasco total. Repet: nu cred în poezia tradusă. Referitor la europeni. Ei se pot lega deocamdată doar de liniile melodice sau de timbrul vocii. Muzica, în primul rând, e muzică. Trebuie să recunoaștem, că versul iese în evidență mult mai târziu. Nu am nicio presupunere în privința parcursului muzicii noastre în Europa sau America. Pot spune doar că la baza acestui parcurs nu va sta versul. O iau ca pe un fapt. Mirat am fost să știu că sunt oameni din Italia, Belgia, Spania, Cehia (care nu vorbesc româna), dar care ascultă DELTA (unele piese cel puțin). Care e factorul care îi mișcă, urmează să-i întreb.

Foto: Vlad Pogonariu

Poezia perfectă

Nici nu pot opera cu astfel de termeni în cazul poeziei. Ideal. Perfect. Apogeu. Care ar fi acel indicator al perfecțiunii? Până la urmă tot noi, oamenii, dăm valoare celor citite sau auzite. Presupun un scenariu, în care de Eminescu sau Bacovia nu s-ar fi auzit nimic absolut, dacă nu erau anumite contexte. Admit un scenariu că au existat poeții mult mai „buni” decât cei pe care îi cunoaștem, doar că ei au avut mai puțin noroc. După mine, o poezie bună e o poezie sinceră. Sinceritatea e molipsitoare: în cazul în care oamenii nu sunt baricadați într-un spațiu steril și lipsit de interes vital.

La granița mai multor lumi

Cred că e vorba de perioade și de modul în care mă simt. Am perioade în care mă simt bine să comunic, să adun gânduri, să fac schimb cu altcineva, că apoi să vină perioada în care mă închid în laboratorul meu interior și analizez tot ce a reușit creierul meu să absoarbă. Nu sunt foarte stabil, din niciun punct de vedere. Mă las dus de val foarte des și o iau ca un parcurs firesc al lucrurilor. Depresii, chefuri până dimineața, responsabilități, succes, urmate de probleme grave. Fiecare cu atomul lui. Cert e faptul că traiul în ambele lumi e vital. O rătăcire în una dintre lumi poate avea urmări grave. Fie te pierzi prin gândurile și convingerile altora și începi să nu mai știi ce crezi, fie rămâi la certitudinile tale, a căror valabilitate o dai tot tu și asta e tot o rătăcire.

Foto: Victor Detto

Poezia & muzica

Cu siguranță poezia pierde poziții cu fiecare an. Nici nu știu cum să interpretez asta până la urmă. Fie poezia devine extrem de elitistă, fie poezia devine din ce în ce mai lipsită de profunzime și oamenii o caută în altă parte. Posibil, poezia e pe cale de dispariție. Posibil, poezia e într-o etapă crucială și urmează o perioadă de înflorire. Să recunoaștem că și toată această digitalizare a pus bețe în roate întregii sferi poetice. Se promovează tot ce vrei, numai poezia nu.

O să fiu sincer, nu prea citesc poezia scrisă în secolul 21. Nu mă prinde. Nu nimerește în mine. Poate eu deja sunt un snob insuportabil, care nu vrea să accepte alte forme. Poate sunt un prost și un impostor. În contextul dat, cred că muzica poate deveni o mână de ajutor pentru poezie. Muzica e peste tot. Colaborările dintre poeți și muzicieni ar fi o schemă bună pentru a scoate poezia, din sertare în mediul online.