Action Global Communications, cea mai vasta retea de agentii de relatii publice din regiune, celebreaza anul acesta 10 ani de prezenta in Europa de Sud-Est si un portofoliu important de clienti, detinut de birourile din Bucuresti, Belgrad si Sofia. Ramura de sud-est a retelei Action Global Communications cuprinde de asemenea biroul central din Cipru precum si agentiile din Croatia si Albania si nou infiintatul birou din Bosnia, potrivit unui comunicat al Action Global Bucuresti.
"2007 este un reper pentru noi pentru ca marcheaza 10 ani de prezenta si dezvoltare continua in Balcani, o regiune in care reteaua noastra a fost un deschizator de drumuri in domeniul relatiilor publice.
Zona Europei de sud-est are pentru noi o importanta strategica data de dezvoltarea pronuntata la nivel politic dar si antreprenorial. Aderarea la Uniunea Europeana, liberalizarea pietei de energie si importanta crescuta a acesteia pentru marile conglomerate internationale sunt factori care determina nevoia de servicii de comunicare strategica si de calitate", a declarat Tony Christodoulou, Presedinte al Action Global Communications.
"Companiile autohtone si multinationale prezente pe pietele Europei de sud est au constientizat oportunitatile de crestere si dezvoltare si au inteles rolul comunicarii in diferentierea pe o piata exigenta si selectiva.", a mai precizat Tony Christodoulou.


















