#HoinarFestival | De ce ar fi diferită o piesă de rap care este creată ca reacție de protest împotriva corupției, de o operă de Mozart, scrisă în pofida conducătorilor ignoranți și corupți?

Hoinar Festival propune o nouă perspectivă a muzicii clasice, ocolind etichetele rigide și natura sa abstractă, care o fac mai puțin accesibilă publicului decât alte forme de artă precum teatrul sau cinematografia.

Ediția cu numărul 7 are ca temă centrală conceptul de Carnaval și va avea loc în perioada 10 - 14 mai 2024, reunind la București 15 artiști de talie internațională care vor susține 4 spectacole-incursiune, pe scenele Teatrului ACT și Ateneului Român. Biletele au fost puse deja în vânzare.

Am povestit cu echipa din spatele proiectului, Florian Mitrea (inițiatorul Hoinar Festival și Directorul Artistic), Daria Tudor (Coordonator festival) și Ruxandra Miuți (Manager de proiect) despre provocările de a organiza un eveniment care are ca nucleu muzica clasică în 2024, despre cum se poate apropia acest gen de muzică de noua generație și despre impactul digitalului asupra artei.

Cum poate fi apropiată Generația Z de muzica clasică 

Florian: M-am întrebat deseori ce face ca o anume muzică să treacă testul timpului, ce ingredient îi dă unei piese muzicale puterea de a fi relevantă la distanță de sute de ani de la scrierea ei. Cel mai complet și satisfăcător răspuns a fost, până la urmă, propria ei substanță. Principalul motiv pentru care muzica clasică dăinuie de aproximativ 400 de ani este că poartă cu sine un mesaj, o substanță care este revelatoare și aducătoare de răspunsuri, de valori cu adevărat atemporale. În muzica clasică, compozitorii au încercat, pe rând, să-și oglindească propria existență, să reflecteze asupra ei, asupra societății din care făceau parte, să-și pună marile întrebări cu care omenirea se confruntă, dar mai ales, au încercat să ofere alternative, soluții, empatie sau posibilități de explicare a vieții (da, uneori idealiste). Acest cumul de experiențe trăite (sau râvnite) fac din muzica clasică un tezaur, o comoară care trece ca moștenire de la o generație la cealaltă.

Nu văd de ce Generația Z se poate dezice de această latură a speciei noastre. S-au creat enorme progrese într-o puzderie de domenii, de la medicină la tehnologia informației. Prețul plătit pentru aceste progrese n-ar trebui să fie pierderea calității umane celei mai de preț – simțirea emoției interioare. Este ceea ce ne face păstori buni ai acestei planete. Numai conectați la simțirea noastră interioară putem fi empatici față de semeni și față de alte specii.

De altfel, muzica clasică nu este departe de alte genuri de muzică, poate mai apreciate de către noua generație. De ce ar fi diferită o piesă de rap care este creată ca reacție de protest împotriva corupției, de o operă de Mozart, scrisă în pofida conducătorilor ignoranți și corupți? Generația Z se va apropia de muzica clasică atunci când va înțelege două lucruri importante. Pe de-o parte, că muzica clasică nu exclude alte genuri de muzică pe care ei le ascultă. Nu înseamnă că dacă asculți Brahms, nu mai poți asculta și Ed Sheeran. Iar pe de altă parte, va asculta muzică clasică atunci când va înțelege că i-a fost dăruită cu lacrimi, că a fost creată pentru ea cu sângele și sacrificiul unora care au înțeles să-și dedice viața pentru ca noi să nu uităm că cea mai importantă carte pe care o avem de jucat este simțirea interioară. Poate că nu putem trece printr-o criză cu o simfonie de Beethoven. Valorile ascunse în ea, însă, ne pot face să fim un alt tip de oameni, unul care evită crizele viitoare.

Daria: Printr-un proces continuu și complex. Muzica în sine, fără versuri, este o artă percepută ca fiind abstractă. Este un limbaj codat, care, de cele mai alte ori, induce frică sau repulsie. Este o artă care își transmite mesajul printr-un singur simț: auzul. De ce să încerc să decodific această formă de adresare, dacă pot, pur și simplu, să apelez la ceva mai concret? La film, spre exemplu. Sau la literatură. Acesta cred că este unul dintre impedimentele majore ale Generației Z în relație cu muzica clasică. Ei bine, ea nu e un limbaj codat. Ba mai mult, un astfel de cod este de fapt reprezentat de limba vorbită.

Muzica trece peste acest impediment, este un limbaj universal. Ea aduce în discuție greutățile și bucuriile oricărei vieți, ale oricărei generații. Îndeamnă însă la răbdare. Pentru a primi un mesaj fără a folosi o scurtătură, adică un set de norme stabilite de diverse popoare pentru transmiterea mesajelor, este nevoie de puțin mai mult timp. O frază articulată poate fi o întreagă secțiune cântată. Iar acest întreg demers este important pentru că muzica nu jignește. Pentru că muzica ne învață să fim atenți, să ascultăm, să avem răbdare și, poate cel mai important, să știm că același lucru spus a doua oară nu mai e la fel.

Ruxandra: Ca o generație care îmbrățișează diversitatea și libertatea de exprimare, Generația Z gravitează în cea mai mare parte către piese de artă care le reflectă identitatea și vorbesc despre probleme sociale. Ceea ce poate atrage această generație către muzica clasică nu este doar capodopera, ci călătoria în sine. Din acest motiv, adaptarea repertoriului și a interpretării muzicale pentru a reflecta teme și probleme contemporane poate fi un mod eficient de a le captiva atenția. Pe lângă a adapta și reinterpreta într-un mod care să rezoneze cu interesele, experiențele și preferințele lor, este important să recunoaștem că Generația Z este una digitală, crescută într-o eră a informației și a tehnologiei, iar acest lucru se reflectă în introducerea multimedia în conceptul Festivalului Hoinar.Carnaval 2024.

Este remarcabil și faptul că printre artiștii care vor urca pe scenă se regăsesc și talentați muzicieni care fac parte din  această generație. Această prezență nu doar adaugă o notă de prospețime și autenticitate evenimentului, ci și evidențiază angajamentul nostru de a conecta publicul cu muzica clasică într-un mod relevant și contemporan.

Provocări

Florian: Muzica clasică nu a fost întotdeauna percepută așa cum o vedem noi. Marii compozitori pe care noi îi cântăm astăzi pe scenele de concert au fost starurile vremurilor lor. Beethoven făcea ravagii în saloanele Vienei. Brahms uluia până și lăutarii cu pasiunea lui. Cu timpul, însă, societatea a îmbrăcat această muzică cu etichete de protocol și norme nefirești. Ele au puțin spre deloc a face cu muzica clasică și sunt poate unele dintre principalele provocări cu care ne confruntăm când vrem să convingem oamenii că muzica clasică e o formă de artă vie, născută din interiorul societății, nu cu ștaif și clasă socială, ci din dorința de a transmite emoție.

Există, într-adevăr, o nevoie de concentrare și de răbdare, mai bine spus. Ca să poți capta tot ce-ți transmite muzica clasică, ai nevoie de liniște, de spațiu mental. De aceea este bine să fie liniște în sala de concert, dar asta nu înseamnă că dacă o lucrare se termină exaltat, să nu pot aplauda imediat sau să exclam. Iar exercițiul răbdării și al concentrării este poate unul bun într-un context de modernitate în care tocmai aceste două calități ne sunt periclitate.

O altă problemă este faptul că, la nivel imediat, muzica nu oferă decât un singur tip de stimul, cel auditiv. Într-o societate în care suntem atrași de stimuli din ce în ce mai variați și care ne bombardează din ce în ce mai coordonat și simultan, o formă de expresie care-ți cere numai răgazul de a asculta, poate deveni ușor plicticoasă. Ce putem face noi este să o punem în context în mod chibzuit, într-un format modern de prezentare și să depunem o muncă de curatorie în crearea concertelor, în felul în care alegem să facem conexiuni între lucrări și ce tip de mesaj alegem să transmitem. Nu este vorba de reformarea scopului primordial al muzicii. El rămâne același. Avem însă nevoie să o repunem în scenă într-un fel în care să-i accentuăm relevanța istorică, socială, personală, care poate nu reiese acum imediat din însele notele muzicale.

Daria: Mitul este unul singur, dar solid: muzica clasică e aristocrată, e elitistă. Sub nicio formă. Muzica este acolo pentru toată lumea care dorește să o primească în suflet. Și va continua să fie. Sunt două elemente pe care le consider foarte importante în tot acest demers: dorința și răbdarea. Îmi primul trebuie trebuie să îmi doresc să o primesc în viața mea, apoi trebuie să înțeleg regulile jocului. Și regulile sunt simple: pe durata unei lucrări muzicale singurul meu mijloc de comunicare cu lumea este auzul. Mă las pe mâna lui și la final vă spun cum e lumea atunci când doar o asculți.

Ruxandra: Astăzi, sunt mulți oameni care consideră muzica clasică elitistă, demistificarea sa fiind într-adevăr o provocare. Însă nu cred că este nevoie de umanizarea sa, pentru că este profund umană, prin creație și prin interpretare. Tot ce avem de făcut este să spargem barierele percepute dintre această formă de artă și publicul larg, căruia să îi arătăm că muzica clasică poate fi la fel de relevantă și captivantă precum orice alte forme de artă.

Este esențial să găsim modalități de a transmite mesajul că muzica clasică nu este doar despre compoziții complexe sau interpreți distinși, ci despre emoție, conexiune și poveste, cu oricine poate rezona, ceea ce ne și propunem în Festivalul Hoinar.Carnaval 2024. De aceea veți vedea că în broșura Festivalului se regăsesc povestiri interesante despre momente din viața compozitorilor, care au influențat profund muzica creată și în care mulți dintre noi ne vom regăsi.

Arta în era digitală

Florian: Dificil de răspuns. Consider că mediul digital poate fi o „momeală” excelentă. Folosit cu cap și abilitate, mediul digital poate ajuta enorm la diseminarea culturii și a artei. Este fantastic că în ziua de azi avem acces la tot ce s-a scris, compus, sau imprimat vreodată. La distanță de câteva click-uri, avem acces la cele mai rare înregistrări ale celor mai mari maeștrii ai interpretării. Există chiar un fragment de câteva secunde cu Johannes Brahms cântând la pian un dans ungar imprimat pe un strămoș al reportofonului de către unul din asistenții lui Thomas Edison. Este minunat că generația tânără poate accesa astfel de documente atât de rapid.

În perioada pandemiei, mediul digital a oferit o șansă la viață multor creatori de artă. S-a muncit mult, s-au atins multe inimi. Aș fi nerecunoscător să desconsider din pornire mediul online.

Însă, rămân la părerea că actul artistic făcut în sala de concert sau spectacol, acel raport între actor/muzician și public în carne și oase, curentul acela electric prin care circulă emoții non-verbale este foarte greu de replicat în mediul digital. Nici măcar cinematografia nu este la fel în mediul digital cum este în sala mare de cinematograf. Cea mai bună comparație pe care o pot face este cu diferența dintre o fotografie și chipul mamei în persoană. Poți avea cea mai bună fotografie, făcută cu cel mai bun aparat, la rezoluția cea mai mare și tipărită pe hârtia de cea mai bună calitate. Ea tot nu va înlocui niciodată experiența de a o vedea pe mama în carne și oase.

Daria: E o întrebare grea. Nu pot nega faptul că digitalul facilitează comunicarea, fie ea interumană sau chiar artistică. Mă împrietenesc cu digitalul, îl folosesc, chiar mă și fascinează și respect arta digitală. Mă bucur enorm că pot vorbi în timp real cu oameni aflați pe alte meleaguri, că pot transmite gânduri și impresii atât de rapid și de precis. Dar am nevoie de o îmbrățișare din când în când, așa cum am nevoie și de un concert live sau de mirosul unei dimineți de vară la munte. E un răspuns personal, dar pe mine digitalul mă face să îmi fie dor. Pentru asta îi sunt foarte recunoscătoare.

Ruxandra: Datorită profesiei, am analizat profund legătura dintre digital și artă și mi-am dat seama că, de fapt, vorbim despre tehnologie și evoluție, digitalul fiind doar un moment în această evoluție, cel prezent. Să nu uităm că tehnologia, în general, și digitalul, astăzi, fac parte din progresul omenirii. Mai mult, inovații care astăzi fac parte din viața noastră de zi cu zi au fost imaginate cu mult timp în urmă de scriitori, filosofi, pictori sau scenariști și regizori de film. Iar când spun mult timp, merg în urmă până în secolul XVII, când, de exemplu, în 1657 era publicat romanul satiric „Cealaltă lume: Istoria comică a statelor și imperiilor lunii”, în care Cyrano de Bergerac își trimitea eroul pe Lună cu o rachetă spațială. Deci este un drum cu dublu sens: creația artistică a avut și are un impact fantastic asupra inovării în orice domeniu, așa cum tehnologia, folosită cu discernământ, poate fi cea care să ne ajute să demistificăm creația artistică despre care vorbeam.

Tehnologia este cea care a generat progresul ultimelor secole, astfel încât astăzi să putem vorbi despre cultură și creativitate în context economic, măsurabil. Consider însă că digitalul poate fi atât prieten, cât și inamic în relația om-artă, în funcție de modul în care este utilizat. Pe de o parte, tehnologia digitală oferă acces la artă și cultură într-un mod fără precedent, permițând oamenilor să descopere și să experimenteze diverse forme de exprimare artistică din întreaga lume, indiferent de locație sau resurse. De asemenea, platformele digitale pot facilita interacțiunea și colaborarea între artiști și public, contribuind la o mai mare democratizare a culturii. Iată, un studiu realizat în 2020 de Royal Philharmonic Orchestra, Deezer și British Phonographic Industry (BPI) a arătat că dintre cei care accesaseră muzică clasică online în ultimul an, o treime (34%) aveau între 18 și 25 de ani, față de un deceniu în urmă, când datele publicate de BPI arătau că doar o zecime dintre ascultătorii clasici aveau sub 30 de ani, în timp ce marea majoritate (70 la sută) aveau peste 50 de ani. Mai mult, a fost posibil să se identifice care au fost cei mai populari compozitori clasici ai platformei de streaming: Mozart și Bach.

Pe de altă parte, excesul de tehnologie poate distruge autenticitatea și intimitatea experienței artistice, transformând-o într-o simplă consumație superficială. Depinde doar de noi să găsim un echilibru între utilizarea tehnologiei digitale pentru a extinde accesul la artă și menținerea conexiunii autentice între om și artă, care este esențială pentru înțelegerea profundă și aprecierea valorii acesteia în viețile noastre.

Evoluția Hoinar Festival 

Florian: Hoinar a început ca un program educațional de perfecționare și mentorat a elevilor și studenților din sistemul de învățământ muzical de specialitate. La ediția 1 am selectat pentru cursuri elevi din București, Focșani și Iași și am petrecut împreună câteva zile lucrând intens și participând la audiții. Treptat a dezvoltat o latură festivaleră, de concerte și serate. Acum Hoinar a devenit un festival-poveste, așa cum îmi place mie să-i spun. Țintește atingerea unei noi generații de iubitori de muzică prin conceptul de concert-incursiune: spectatorul pleacă într-o călătorie a simțurilor și a emoțiilor, iar finalitatea o consideră redescoperirea de sine prin marea muzică. Muzica nu este „predată”, nici „explicată”. Ea își dă mâna cu teatrul, proiecția multimedia, psihologia și chiar teologia, și reușește astfel să ajungă acolo unde i-a fost mereu ținta – sufletul uman.

Daria: Ca să răspund la asta, trebuie mai întâi să răspund la întrebarea despre cum am cunoscut eu Festivalul Hoinar la prima ediție. Ei bine, eram în Italia la un concurs, în primul an de facultate. Mă uitam pe Facebook și am văzut poze de la primul masterclass pe care Florian îl oferea. M-am întristat atât de tare că nu am știut și că nu m-am putut înscrie, încât mi-am propus ca la anul să nu mai ratez ocazia. Viața a decis însă ca între timp să îl cunosc pe Florian într-un cu totul alt context și să îndrăznesc să întreb cum s-a înfiripat acest proiect. Prima mea participare ca artist al Festivalului Hoinar a fost o bucurie nespusă, pentru că am simțit că cineva aduce înapoi acasă ceea ce știm cu toții că lipsește. Am simțit că cineva a avut curaj și că acum pot avea și eu. Pentru mine, Festivalul Hoinar de-a lungul anilor este un vis de copil care devine realitate.

Nu sunt în poziția de a putea urmări și justifica concret și obiectiv progresul Hoinar, însă momentul în care am înțeles că Hoinar este un proiect despre oameni și pentru oameni, eu l-am văzut cu alți ochi. Am realizat că în fiecare an va aduce ceva nou, va continua să progreseze, pentru că, prin intermediul muzicii, prezintă realitatea (pe care vrem sau nu vrem să o vedem).

Ruxandra: Este important să menționez că nu am făcut parte din echipa Festivalului Hoinar de la început. În 2021 eram în public și, cunoscându-l pe Florian Mitrea, am intrat puțin și în atmosfera din culise. În 2022, a fost o onoare – și un pariu! – propunerea lui Florian de a mă alătura echipei festivalului, care acum s-a îmbogățit prin prezența Dariei Tudor, echipă căreia m-am alăturat mai mult cu pasiune decât cu experiență. Da, acesta este cuvântul potrivit: festivalul s-a îmbogățit de la o ediție la alta și este o bucurie pentru noi, pe care sper să o transmitem și publicului.

Cel mai important progres de până acum cred că a fost diversificarea și inovația în ceea ce privește experiența oferită publicului. De la introducerea unor concepte curatoriale unice și evenimente inovatoare, care combină muzica clasică cu alte forme de artă și cu tehnologia, până la abordarea unui public mai larg, festivalul continuă să își consolideze poziția pentru a deveni unul dintre cele mai captivante și relevante evenimente culturale din România și nu numai. 

Short-bios

Florian Mitrea. Descris de Martha Argerich ca fiind „un pianist extraordinar”, Florian Mitrea este dublu laureat la Competițiile Internaționale de Pian de la Glasgow, Hamamatsu și München (ARD) și distins și cu alte premii la Harbin în China, St. Priest în Franța și la concursul James Mottram – Manchester. Premiul la Festivalul de pian de la New York în 2018 i-a adus debutul la Carnegie Hall.

Florian Mitrea a fost format la București de către profesoarele Flavia Moldovan și Gabriela Enășescu. Absolvent al Colegiului Național de Muzică ”George Enescu” din București, a câștigat o bursă de studiu la Royal Academy of Music din Londra, unde a absolvit cu cele mai înalte distincții la clasa profesoarei Diana Ketler. Ultima influență artistică majoră asupra sa au fost lecțiile cu pianistul Boris Petrushansky, ultimul elev al lui  Heinrich Neuhaus, la Academia de pian de la Imola, Italia.

Daria Tudor. Câștigătoare a premiului Best Young Artist of the Year la Festivalul Internațional de pian Art of the Piano Cincinnati 2019, pianista Daria Tudor a debutat la vârsta de 9 ani cu Orchestra de Cameră Radio. De la anii de formare în România în care cânta în toate regiunile țării, la concerte în programe ale unor instituții de renume mondial ca Filarmonica din Berlin, Daria a dezvoltat o carieră cu adevărat internațională, remarcându-se în apariții în cadrul unor festivaluri precum Kissinger Sommer - Bad Kissingen, Festivalul Internațional George Enescu - București, Encuentro de Musica din Santander și ca solistă a numeroase orchestre simfonice din Belgia, Italia și România.

O muziciană de cameră activă, Daria Tudor a cântat cu artiști precum Mihaela Martin, Patricia Kopatschinskaja și Zakhar Bron, în săli de la Werner Hall din Statele Unite la Akishino Hall - Kyoto, Japonia. Absolventă a Universität der Künste Berlin la clasa Pascal Devoyon și Björn Lehmann, este recomandată de către pianista Elisabeth Leonskaja și a studiat cu Maria João Pires la Queen Elisabeth Music Chapel.

Ruxandra Miuți are o experiență de peste 12 ani în managementul proiectelor culturale, cu un interes deosebit pentru antreprenoriatul cultural și crearea de produse culturale inovatoare. Are studii tehnice de licență, un Master în Administrarea Afacerilor și specializări în marketing, monitorizarea strategiilor de specializare inteligentă, printre care se numără și Industriile Culturale și Creative, și digitalizare în domeniul cultural. S-a implicat ca expert sau consultant în proiecte din domenii diverse, de la tehnologii digitale la industrii creative și culturale, având o contribuție în managementul proiectelor, dar și în adoptarea inovării în conceptele proiectelor culturale.

Experiența profesională a Ruxandrei a cuprins gestionarea unei game variate de proiecte culturale, de la restaurarea patrimoniului cultural până la organizarea festivalurilor de muzică sau artă comunitară. S-a implicat în monitorizarea și evaluarea proiectelor, consultanță în proiectele editoriale și culturale finanțate de Ministerul Culturii, AFCN, ARCUB, Ordinul Arhitecților din România etc. A fost evaluator pentru proiecte culturale finanțate de Administraţia Fondului Cultural Naţional și Programul RO-Cultura.

Ruxandra este autor al unor articole, studii și rapoarte care au la bază documentarea și cercetarea domeniilor cu potențial de inovare prin adoptarea tehnologiilor digitale, în mod special în industriile culturale și creative.