Ce faci când nu mai știi încotro să apuci cu pasiunea ta? O iei de la zero, cauți altceva sau te apuci de școală? În cazul fotografului Florin Ghebosu a funcționat ultima variantă, atunci când un prieten din copilărie i-a spus de școala Francisc Mraz. I-a adus aminte de el și de importanța elementului uman în fotografie.
"Consider acum că în fotografie trebuie să surprind nu doar estetică și compoziție, caracterul personajelor și al meu, cât și o stare de empatie care să ne apropie ca oameni. Nu mai simt acest joc fotografic ca pe ceva personal doar, ci și ca o datorie față de istoria multiculturală a locurilor", spune Florin.
A creat site-ul Photorama, pentru a avea un loc comun al proiectelor foto importante și pentru a nu pierde urma fotografiilor în timeline. În plus, site-ul este și o arhivă fotografică de calitate, alături de oameni cu aspirații comune. Florin este printre altele finalist al unui important concurs, secțiunea pe film & street, iar dintre proiectele importante amintim seria dedicată comunei Dobromir, unde a lucrat mai bine de 7 ani. Povestea lui, mai jos, iar pentru vizibilitate sporită, dă-i un follow pe Insta.
Despre tine
Sunt de fire introvert și întotdeauna am fost pasionat de ceva care să mă macine intern. Am urmat cursurile unei școli de pian în copilărie, iar muzica pentru mine reprezintă o mare satisfacție și inspirație. Sunt competitiv și asta m-a împins mult să mă dezvolt sau să muncesc mai mult. Am avut întotdeauna o atracție de a atinge performanțe în orice hobby am avut.
Pe lângă fotografie sunt pasionat și de aquascaping, acvaristică de recif și ciclism, dar timpul liber e mic și le organizez cum pot. Cele mai importante etape ale evoluției mele au fost palma primită de pe social media de la începuturi, școala de fotografie Francisc Mraz, pandemia și moartea unui prieten cu un an mai tânăr. Noi ca adulți consider că suntem ca niște jocuri de puzzle cu piese pierdute, iar eu prin fotografie încerc să le regăsesc atât pe ale mele cât și pe ale oamenilor pe care îi surprind.
Declicul care te-a îndreptat spre fotografie
Da, îmi amintesc perfect, m-am îndrăgostit practic de fotografie ca mod de exprimare. Îmi petreceam foarte mult timp cu prietenii din cartier și de multe ori mergeam în excursii, unde majoritatea aveau aparate foto compacte și imortalizau acele momente cu o notă personală evidentă. Era un soi de tradiție ca la întoarcere să facem un CD cu fotografiile de la fiecare om în parte, și îmi aduc aminte cât de mult îmi placea să văd perspectiva fiecăruia și cât de mult îmi doream să pot participa și eu cu ceva. Nu aveam aparat atunci dar încercam să strâng bani și nu prea reușeam pentru că era vară și plecam foarte des în excursii. Într-un final am reușit să-mi iau un aparat foto bridge Sony Dsc H-5 pe care nu o să-l uit niciodată. Îl adoram practic, îl purtam peste tot și făceam fotografii la orice. Și ăsta a fost doar primul pas. Al doilea pas a fost când tata mi-a zis să-mi postez fotografiile pe un website undeva, o chestie pe care pe mine m-a deranjat atunci, țin minte că am fost puțin revoltat, cum adică să-mi postez fotografiile pe un website? “Sunt fotografiile mele…”
A tot insistat până m-am enervat și le-am postat pe galeria Photomagazine, care nu mai există în prezent. Acolo ce-i drept, treabă românească, m-am lovit de un val de respingere și ură gratuită la care nu m-am așteptat, ceea ce m-a ambiționat foarte tare să evoluez ca fotograf...
Cum priveai fotografia la început. Care e perspectiva acum
Am avut mai multe direcții fotografice, peisagistică și conceptual, dar pot spune că m-am întors la perspectiva de la care am început, și anume să surprind o mică parte din caracterul oamenilor pe care îi întâlnesc și de care îmi este drag. Mă simt împlinit să cunosc oameni noi interesanți și să reușesc să le surprind o mică parte din ceea ce îi definește, ca o mică poveste. Consider acum că în fotografie trebuie să surprind nu doar estetică și compoziție, caracterul personajelor și al meu, cât și o stare de empatie care să ne apropie ca oameni. Nu mai simt acest joc fotografic ca pe ceva personal doar, ci și ca o datorie față de istoria multiculturală a locurilor.
Amprenta ta
Am studiat fotografi ca Josef Koudelka și Arnold Newman cu mult drag dar m-au marcat cel mai mult cuvintele lui Robert Capa, și anume „Dacă fotografiile nu sunt destul de bune înseamnă că nu ești suficient de aproape”. Pot spune că merg pe mentalitatea asta cât mi se permite de mult și o găsesc ca fiind cea mai satisfăcătoare personal. O astfel de apropiere față de oameni îmi permite și mie să am niște amintiri plăcute față de ei și să mi le reamintesc de fiecare dată când mă uit la fotografiile din portofoliu sau proiecte. De-a lungul timpului am învățat să mă apropii mai mult, aproape familial.
Finalist la Romanian Visual Awards 2024 F64
Evident că m-a bucurat să aud asta, mai ales la secțiunea de fotografie pe film, unde tind să cred că sunt mai implicat în ultima vreme, chiar dacă digitalul este mult mai ușor de utilizat. M-a ajutat puțin la numărul de urmăritori pe instagram, dar cel mai important mi s-a părut faptul că mi-am putut prezenta proiectele unui public mai larg. Am regăsit printre finaliști prieteni fotografi foarte buni și asta m-a încântat iarăși.
Temele care te obsedează
Sunt multe teme care au nevoie de abordare fotografică și la care m-aș băga, dar accesul nu e un lucru ușor de primit. Cred că aș fotografia orice ar putea ajuta societatea să se îndrepte într-o direcție mai bună. Temele la care lucrez momentan sunt legate de prezentarea minorităților turcești din Dobrogea și evidențierea femeilor artiste din București.
Photorama și seria Comuna Dobromir
Site-ul Photorama l-am creat după ce mi-am dat seama că astfel de proiecte trebuie adunate undeva unde pot fi prezentate mai bine. Platformele de social media sunt evident mai bune pentru vizibilitate dar din punct de vedere al organizării, proiectele se pierd în timeline, iar stilul prezentării depinde de limitele platformelor. Pe lângă asta mi-am dorit să creez o arhivă fotografică de calitate alături de un grup de oameni cu aceeași dorință de a crea ceva frumos.
Comuna Dobromir este singura comună din România unde etnicii turci sunt majoritari. Este formată din șase sate și este situată în partea de sud-est a țării. Când am început să vizitez această zonă, am căutat culoarea ca element principal, dar în timp am descoperit oamenii și căldura zâmbetelor lor, iar prin simpatia pe care o am pentru ei încerc să le documentez personalitatea și să surprind momente pe care le voi retrăi cu drag peste ani de fiecare dată când mă uit la aceste fotografii. În decursul a șapte ani am fost martor la schimbarea modului de trai dar și a trecerii timpului peste personaje.
Povestea unei fotografii din acest an
Anul ăsta aș putea spune că am deja două cadre preferate pe film alb negru, ce completează proiectul deschis “Boyhood”. Un proiect în care prezint copilăria din mediul rural și prin care mă regasesc și eu cu momente asemănatoare copilăriei mele. E un mediu în care cea mai mare bogăție este socializarea demult pierdută la oraș. Cel mai mult în cadrele astea mă încântă bucuria copiilor pentru atenția acordată. Sunt copii pe care îi cunosc deja, ce i-am mai revăzut de-a lungul anilor. Din punct de vedere tehnic și compozițional ador faptul că am surprins pe film aceste momente deoarece redau mai mult nostalgia unei copilării trecute.
Experiența școlii Francisc Mraz
Am aflat de școală datorită unui amic din copilărie, el a fost cursant acolo și mi-a arătat câteva cursuri. Eram într-un moment în care nu știam în ce direcție mă îndrept cu fotografia. Nimic nu mă mai satisfăcea. Școala mi-a adus aminte de mine, și de importanța oamenilor în fotografie. M-a învățat metode de abordare și compoziție asemănătoare fotografilor clasici de la Magnum. Dar fiecare școală se formează și după caracterul profesorului și asta poate fi o piedică dacă nu reușești să te regăsești.
Prezentul digital, în care toată lumea face poze
Prezentul digital nu mai pot spune că e obositor deoarece au grijă algoritmii să nu-mi prezinte tot ce postează persoanele pe care le urmăresc. Dar faptul că vezi foarte mult conținut de la alți oameni te poate afecta în așa fel încăt să simți că nu muncești destul. Trebuie doar să-ți amintești că nu poți fi prezent peste tot și nici nu ai de ce. Vorba aia, ce-i al tău e pus deoparte.
Un sfat pentru fotografii la început
Nu vă lăsați inspirați de trenduri foto de pe social media, încercați să vă descoperiți pe voi și să urmăriți mari fotografi ce vă inspiră. Nici un aparat nu e perfect, doar potrivit pentru ceea ce faci. Fiți sociabili și încercați să fiți buni și la autopromovare unde eu am cam dat greș.
De unde îți iei inspirația
Cele mai bune inspirații mi le iau din documentare despre fotografi clasici, interviuri cu ei și albumele lor foto prin care descopăr modul de lucru. Pot spune că am studiat toți membrii agenției Magnum cât am putut și recent am început să studiez fotografi de modă clasici pentru studiu de iluminare portret.
Ce urmează
Voi avea prezentare de proiect “Boyhood” la PHOS Bucharest 2025 pe 25 mai la Centrul de Resurse în Fotografie și voi încerca să deschid noi proiecte atât în București cât și în mediul rural dar și să continui proiectele actuale. Sunt deschis și la propuneri de proiecte din partea celor ce doresc un bine comun în societate.
