[Hai cu votul] Raluca Mateiu: Cred in libertate mai mult decat orice, iar dreptul meu la vot este una dintre marile libertati pe care vreau din toata inima sa mi le pastrez

[Hai cu votul] Raluca Mateiu: Cred in libertate mai mult decat orice, iar dreptul meu la vot este una dintre marile libertati pe care vreau din toata inima sa mi le pastrez

Votul este un drept fundamental. Când prea mulți oameni ajung să creadă că votul lor nu contează, democrația este în pericol. Oricare ar fi scenariul politic, în ciuda haosului și a dezamăgirilor, votul nu își pierde puterea. E forma noastră de a reacționa în fața realității, de a da direcția țării în care vrem să trăim.

Refuzul de a alege este în sine o alegere, crede Raluca Mateiu, CEO InternetCorp.

"Si daca tie iti e indiferent, vorbeste cu oamenii din jurul tau, cei in care ai incredere, cei care sunt poate mai conectati la zona politica, cei care au mai multa apetenta pentru asta. Si apoi voteaza", spune Raluca. 

Cum se raporteaza Raluca Mateiu la politica și de ce e esential sa nu asistam impasibili de pe margine, citiți în rândurile de mai jos:

 

Crezi în puterea votului de a schimba ceva?

Cred cu tarie ca primul pas catre schimbare sta in puterea de a pune stampila pe ceea ce reprezinta cel mai bine interesele societatii in care traiesti. Exista aceasta marota care a generat perceptia falsa de ceva timp incoace, ca efect al haosului din politica si administratie, cum ca oricum nu conteaza, ca votezi degeaba. Si exact asta e si scopul cand se doreste descurajarea prezentei la vot, pedalarea pe aceasta narativa a inutilitatii unui drept fundamental. Revenind insa, in cel mai simplist mod posibil: orice schimbare la nivelul tarii incepe cu votul fiecaruia dintre noi.

 

Cu ce gânduri și emoții te-ai dus la vot în Turul 1?

Intamplarea face ca ii povesteam cuiva, imediat dupa iesirea de la vot, ca am avut emotii ca la examen si asta pentru ca, asa cum se intampla si atunci, inteleg cat de important este rezultatul “testului” astuia pentru noi toti. M-am dus cu senzatia (reala de altfel) ca suntem in fata unui moment extrem de important caruia trebuie sa ii acord atentia cuvenita, cu o oarecare anxietate asupra modului in care s-a desfasurat campania asta si implicit a rezultatelor ei. Dar m-am dus si cu speranta ca nu votez degeaba, ca votul meu conteaza, asa ca nu am sa-mi bat joc de el. 

Despre turul 2 as spune doar ca as inmulti cu zece toate senzatiile, trairile si grijile de mai sus, si tot nu as descrie suficient cum privesc votul de pe 18 mai. Parca mai mult ca niciodata in istoria recenta senzatia este de alegere intre alb si negru, dihotomie completa. De aceea, in functie de rezultatele lui, ce va urma dupa vot are sansa sa fie la poli total opusi, unde polul care ii intoarce spatele Europei este unul dintre cele mai sumbre scenarii pentru Romania de maine.

 

Contextul politic de acum 

O analiza a contextului social politic in care traim azi, fara pretentia de a fi exhaustiva, are multi factori de luat in calcul: factorii geopolitici, economie la nivel mondial, schimbarea de abordare a SUA dupa (re)venirea lui Trump, razboiul de la granita si riscul aparitiei altora, instabilitate pe mai toate directiile si, ceea ce se duce in efectul imediat al tuturor acestor elemente, lipsa completa de predictibilitate. Nu poti sa iti faci planuri pentru ca oricand un factor extern le poate schimba in locul tau. Nu poti sa investesti cand stii ca orice investitie faci este sub semnul riscului (mare) de a o pierde. Nu poti sa gandesti nici micro, nici macro cand multe piese din puzzle lipsesc sau nu mai seamana intre ele de la o saptamana la alta. Nu am pretentia de a avea valentele claritatii unui analist politic, dar stiu sigur ca traiul pe nisipuri miscatoare face din orice societate una care fierbe pana da pe afara. Adica exact ce se oglindeste azi in mecanismul de vot si in taberele scindate abrupt intre sustinatori.

 

Primul vot

Eram in primul an la facultate, era si primul vot, aveam senzatia de om mare care isi ia viata in maini. Si chiar asta faceam. Asa ca nici atunci nu m-am dus altfel decat cu emotia unui om care stie ca dreptul asta de a vota este unul fundamental, pe care il respectam si atunci aproape “tocilareste” pentru ca am stat zile intregi sa ma documentez, sa ma uit la toate discutiile si dezbaterile cat sa pot sa spun si cred ca am argumentele solide atunci cand sustin (sau nu) un candidat.

 

Cum te raportezi la politică

Sunt un om foarte conectat la politica, atat la cea locala, cat si la cea internationala, dar nu o fac din postura de om care e parte dintr-un partid, ci a unui cetatean care se implica in cercul lui de apropiati sau cel mult in social media. Nu pot nici sa tac nici sa asist impasibila de pe margine pentru ca ar insemna ca nu constientizez importanta factorului politic in viata noastra (in general, nu doar la vot). Probabil ca odata cu anii mi-am mai pierdut din vehementa care ma scotea in strada la cea mai mica scanteie, dar cu siguranta mi-am castigat un pic din ratiunea rece a mintii omului ajuns la 40 de ani. Inca incerc sa schimb macar unde si ce pot in bula mea, si sper ca daca asta imi iese macar cu 2-3 oameni, sa se duca si mai departe.

 

Demersuri necesare pentru a mări prezența la vot

Cel mai important lucru este sa comunici clar, sa explici fara urma de indoiala toate deciziile si schimbarile care apar in procesul electoral, sa existe si dupa alegeri transparenta constanta din partea aparatului administrativ, sa se urmareasca si in anii dintre rundele de alegeri promisiunile versus fapte. Pentru ca daca oamenii nu mai merg la vot o fac pentru ca sunt convinsi ca jocurile sunt facute deja, ca sunt mintiti, ca nu conteaza, ca sunt altii cei care dirijeaza. Rareori cineva si-a luat din timp ca sa explice, sa justifice, sa raspunda la intrebari. Prapastia enorma intre alegatori si clasa politica ii face pe unii prea aroganti in afara campaniei, iar pe altii resemnati ca nu au niciun aport in schimbare.

 

De ce nu votează oamenii din România

Lipsa comunicarii, asa cum spuneam mai sus, duce la pierderea sperantei sau la generarea scenariilor conspirationiste si nevoia aparitiei candidatului erou care sa salveze situatia. Cand te afli in prima situatie si ajungi sa nu mai crezi deloc ca ai putea sa contezi in ecosistem, refuzi sa mai participi la proces in sine. Nu te regasesti in nimeni, ai fost de prea multe ori dezamagit, ai senzatia ca se discuta cu alte clase sociale, dar cu tine deloc, iti scoti subiectul politica de pe agenda personala pentru ca ultima data cand ai facut-o votand din convingere ai avut o mare dezamagire. Cam asa arata argumentele celor care nu voteaza, simplificand categoriile de motive.

Ceea ce mi-ar placea insa sa accepte, schimband perspectiva refuzului de a participa la alegeri este si ca refuzul de a alege este in sine o alegere. Alegi sa nu votezi, iar ceea ce faci prin asta este sa le dai altora putere in votul lor luand decizii si pentru tine, supunandu-te deciziei altora si mai ales efectelor votului acestora. Eu plec de la premisa ca indiferent cat de putin satisfăcătoare sunt optiunile pe care le am, niciuna nu e mai rea decat aceea de a renunta la dreptul meu la vot, odata la cativa ani, cand pot incerca macar sa pun o caramida la viitorul pe care mi-l doresc si sa sper ca mi se alatura si altii in constructia asta.

 

De ce e important pentru tine să votezi? 

Nu a existat niciun an in care sa nu votez, ba din contra, am comportamentul alegatorului constiincios care se trezeste devreme si pleaca la sectia de vot entuziasmat. Cred in libertate mai mult decat orice, iar dreptul meu la vot este una dintre marile libertati pe care vreau din toata inima sa mi le pastrez. 

 

Mesajul tău pentru ceilalți

Imi doresc sa isi gaseasca fiecare motivul personal in care sa creada, pentru care sa traga si sa lupte,  iar “arma” lui in atingerea scopului sa fie votul. Un obiectiv realist care sa tina de atributiile presedintelui in acest caz, nu o asfaltare de strada sau o reparatie de bloc, ci o strategie geopolitica, un plan de tara, un motiv pentru care sa iti doresti sa ramai sau sa te intorci in tara.

Niciodata nu a fost indiferent cine este presedintele unei tari. Niciodata directia strategica a unui presedinte nu a constituit un detaliu pe care sa il treci cu vederea. Si daca tie iti e indiferent, vorbeste cu oamenii din jurul tau, cei in care ai incredere, cei care sunt poate mai conectati la zona politica, cei care au mai multa apetenta pentru asta. Si apoi voteaza.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Companii

Oameni

Pozitii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related