[Hai cu votul] Alex Mihăileanu: Clar trebuie vorbit despre viitorul României. Vrem niște fascism mioritic sau putem face un compromis pentru a ne păstra privilegiile câștigate din 2007 încoace

Dacă ne uităm în istoria ultimilor 35 de ani, votul ne-a scăpat de fiecare dată de ceva rău. E drept că ne-am obișnuit să votăm răul cel mai mic, dar măcar am avut opțiunea de a trăi în democrație. Votul este important și nu este doar un instrument de a sancționa politicienii aflați la putere, cât de a schimba ceva.

Fost jurnalist, în prezent dezvoltator de software, Alex Mihăileanu vorbește despre Diaspora care votează preponderent cu cine promite că în România va fi cel puțin la fel de bine cum este în locurile unde muncesc.

"Sunt foarte multe oportunități în România, în momentul ăsta, iar oamenii care merg afară le văd. Și părerea mea e că mulți dintre ei vor să facă suficienți bani afară, în măsura în care pot face mai mulți decât acasă, pentru a se întoarce și a folosi oportunitățile alea", zice Alex.

Alex face în cele ce urmează și o analiză a vremurilor pe care le traversăm.

Un scurt bio, pentru cine nu te știe

Într-o viață anterioară, am lucrat în media (am trecut pe la Hotnews, VICE, Business Standard, dar probabil sunt ținut minte mai mult pentru blogul subiectiv.ro, unde-am fost părerist șef pe teme de politică și social). Acum vreo șapte ani, am pivotat la dezvoltare de software și m-am mutat din țară, de unde-am trollat că m-am făcut zugrav pă Anglea.

Într-un fel, ambele informații au fost adevărate: m-am mutat în Anglia, dar zugrăveala era front-end development. Ca multe alte lucruri care au falimentat în pandemie, în 2021 am tras blogul pe dreapta. Cum ar zice amicii lui Tolontan, am pus ghetele (mănușile?) în cui. Uneori, obosești de făcut același lucru prea mult timp și ai nevoie de-un sabatic. La mine, sabaticul ăla a durat vreo patru ani.

Mi se mai face uneori dor de scris (am făcut asta de la 19 ani, acum am 40; unde naibii o fi trecut timpul?), așa că ocazional mai scriu prostii pe mnml.ro/blog (dar mai structurat, găsesc stilul Axios foarte atrăgător, cît mai la obiect, dar nu-mi iese tot timpul). Avantajul e că nu mă citește nimeni acolo. În rest, când nu contribui la creșterea cifrei de afaceri a angajatorului, încerc să construiesc niște tool-uri cu AI. Dac-am învățat ceva în pandemie, aia e că spiritul balcanic e că dacă nu te stresezi suficient, nu ești suficient de stresat. Am încercat să-nvăț de la oamenii țării adoptive că tre’ s-o luăm mai ușor, keep calm and carry on.

O analiză a vremurilor pe care le trăim și contextului politic

Sincer, cred că am intrat în rând cu lumea. În momentul ăsta, suntem parte din Occident. Suntem perfect aliniați. Avem cam aceleași prețuri, cam aceeași inflație, cam aceeași problemă cu partidele care se duc pe pante extremiste. Ca țară, nu avem probleme majore. Sigur, inflația ne afectează, prețurile la energie, salariile și pensiile care stagnează, dar asta se întâmplă peste tot. Bașca, vine revoluția AI peste noi.

Dar soluția nu e “suveranismul”, e opusul ei. Dacă e ceva pentru care ar trebui să milităm în momentul ăsta, e pentru federalizarea Europei pe modelul Statelor Unite. Știu că ideea asta o să enerveze pe mulți, dar trebuie să ne-ntoarcem la “hai să dăm mână cu mână”, nu la prostiile debitate populist de Simion și de tot fostul aparat politico-militar din spatele AUR care și-a pierdut privilegiile în ultimii 15 ani și care, acum, și le cere înapoi.

Ca să sumarizez, eu văd două conflicte în momentul ăsta, conflicte interioare care se duc în fiecare dintre noi. Pe de o parte, avem o masă întreagă de populație care a fost plecată din țară în ultimii 15-20 ani. Sunt colegii mei de navetă pe WizzAir, cu care mă intersectez la fiecare al doilea sau al treilea zbor. Oamenii care au fost afară, au muncit afară, și care, contrar tendinței noastre balcanice de self-deprecation, au văzut că și “ăia” sunt leneși, proști, tembeli și toate chestiile alea pe care le spunem despre noi, ca români, când ne raportăm la “țările cu apă caldă”. E o chestie pe care-am văzut-o și eu. Conflictul e că, deep down, noi încă mai credem despre noi că nu suntem suficient de buni.

Contradicția asta, care nu e ușor de tranșat, e între mândria proprie (“i-am văzut pe ăia, nu-s mai buni ca noi”) și neîncrederea în noi ca societate (“suntem incapabili să ne guvernăm”). Or disonanța asta nu se rezolvă cu una, cu două. Vrem și putem să fim “ca ăia”, dar “n-ai cu cine”. Or asta e o problemă de valori și e una legitimă. Nu putem deveni o țară sută la sută europeană, vestică, civilizată, cu valori din comunism.

Al doilea conflict, care pleacă tot de la valori, e cel legat de leadership. Îți dorești să ai încredere într-un lider, dar nu o poți face. România e nevasta înșelată care a tot dat șanse bărbatului, dar bărbatul a văzut că merge și-așa și continuă. Te uiți la partidele politice și asta vezi: bărbatul care continuă să-și înșele nevasta. La un moment dat, trebuie să ieși din relația aia toxică. Important însă e să găsești o variantă în care nu se termină ca după o beție într-un sat din Vaslui.

Or, și asta e o problemă, că nu prea ai pe cine alege. În politica românească, în ultimii 15 ani, am avut parte de o contraselecție. Ăia cu o minimă charismă sunt sociopați gen Rareș Bogdan, iar ăia care ar putea fi alternativa au “principii”. Pe plan economic, eu sunt de dreapta. În mod normal, ar fi trebuit să votez PNL, USR sau DREPT. Am votat SENS, că e nevoie și de un partid de stânga decent și onest. Sunt niște oameni fenomenali acolo, cu rezultate.

Bun, zi-mi trei nume de-acolo. Nu-ți amintești. Oamenii cu charismă, care pot trage o mișcare după ei, nu au multe principii. Oamenii buni, care fac treabă, au prea multe. Politica e o chestiune de spectacol, iar pentru spectacol, ai nevoie de showpeople. Cum împaci capra și varza, ei bine, asta e o chestiune de rezolvat.

Amintiri de când ai votat prima dată

Prima oară am votat în 2004. Intrasem în presa locală de un an jumate. Aveam aroganța aia de copil de 20 ani care vrea s-arate chestii. Prinsesem un senator PSD la un eveniment, la un moment dat, și-l întrebasem de sănătate (la propriu, că scriam pe sănătate la vremea aia) și m-am trezit cu niște coate-n coaste de la niște băieți din jurul lui. Am votat cu draci. Să se ducă dracului și el și șeful lui, Năstase. După câțiva ani, s-au dus amândoi. Unul a ajuns la tribunal, condamnat cu suspendare, altul în irelevanță politică.

Cum te raportezi acum la politică. Cum a evoluat atitudinea ta de-a lungul anilor

Am învățat să fiu mai calm. Lucrurile nu se schimbă mai repede dacă sunt furios. În general, nimic nu se schimbă atunci când ești furios. Acum mai degrabă stau și observ. La alegerile din 2012, dacă-mi amintesc bine, am fost într-un proiect al Hotnews cu Fundația Konrad Adenauer, ceva cu monitorizarea campaniei electorale. După o lună de zile de stat cu nasu-n Antena 3 și Realitatea TV, cu adrenalina sus și anxietatea-n tavan, am renunțat să mă mai uit la televiziunile de știri.

Similar, în ultimii ani, pentru sănătatea mea mintală, am renunțat să mai fiu obsedat de știri. Citesc titlurile, aleg ce mă interesează și merg mai departe, Nu mă mai implic emoțional. În realitate, discursul politic nu ne afectează viețile chiar atât de mult. Plus că discursul politic e menit să semene zâzanie. Indiferent de partidul pe care-l preferi, dacă le iei la bani mărunți comunicarea, o să vezi că scopul lor e să te facă furios pe ceilalți.

Cred că ar trebui să ne raportăm la politică într-un mod cât mai logic posibil: cu creionul în mână. Cu listuțe: care sunt nevoile mele pentru a avea o viață mai bună; ce poate face statul pentru mine; ce partid politic promite că mă ajută; ce partid politic a făcut opusul rezolvării nevoilor mele; ce partid politic are cel mai nasol track record pe partea de promisiuni nerespectate șamd.

Trebuie, pur și simplu, să ne raportăm rațional la fapte, nu la vorbe. E firesc să ne ducem pe panta emoțională, că de aia suntem oameni, dar trebuie să ne rupem emoțional, să ne dezîndrăgostim de politică și de politicieni. Politica ar trebui tratată la fel cum tratăm contabilitatea: cifre seci. Când vom învăța asta, vom putea fi un pic mai pragmatici.

Crezi în puterea votului de a schimba ceva?

Sigur că da. În 2000, ne-a trecut glonțul pe la ureche, votul e ăla care ne-a dat un brânci. Sigur, am rămas cu Iliescu și Năstase, dar la final de zi, în ciuda defectelor lor, au fost suficient de vizionari încît să nu se abată de la cursul României pe direcția NATO-UE.

Tot votul ne-a scăpat și de aroganța lui Adrian Năstase. Și cu toate bubele lui, dacă nu era obsesia cu anticorupția a lui Băsescu, așa cum a fost ea, cu ouă sparte ca să faci omleta, România n-ar fi fost azi unde e acum. A avut și DNA-ul rolul lui, chit că a fost pus pe butuci ulterior sau că am avut o groază de condamnări de tip Al Capone.

Tot votul ne-a scăpat și de micul Titulescu, autorul moral al dezastrului de la Colectiv și autorul de facto al mișcării așa-zis suveraniste. Oricum o dai, oricum o-ntorci, de la Ponta a pornit valul de patriotism de promenadă. Dragnea doar l-a luat și l-a ceaușit, iar George Simion și cu Claudiu Târziu n-au făcut altceva decât să desăvârșească opera lui Dragnea.

AUR e un PSD pe steroizi. AUR este fiul PSD-ului și nepotul de sânge al ceaușismului târziu, dar ca orice progenitură cu tulburare de opoziție, a sărit de pe stânga pe dreapta și are toate simptomele a ceea ce orice istoric ar putea diagnostica drept fascism timpuriu.

Emoții și gânduri cu care te-ai dus la vot în Turul 1 al acestor Alegeri Prezidentiale

Ca să fac un dad joke, de șapte ani votez în străinătate. Și tura asta am votat tot în străinătate, în Popești-Leordeni. Turul 1 m-a prins în București, turul 2 o să mă prindă în Anglia. Emoții nu prea am legate de alegeri, gânduri - câteva. Pe scurt, indiferent de rezultatul alegerilor, toți avem opțiuni. Eu, de exemplu, am opțiunea de a rămâne definitiv în Anglia. Sau mă pot muta în Italia. Sau în Spania. Sau în Danemarca. Sau înapoi în România.

Cred că emoția care ne chinuie cel mai mult pe noi, ca nație, este anxietatea. Și asta e valabil de ambele părți ale liniei de demarcație dintre cele două bule. Dar dacă bulele astea două se intersectează undeva, emoția comună e furia. Hai să fim serioși, indiferent de care parte a bulei ești, există o șansă foarte mare ca în străfundul sufletului tău să-ți dorești ca România să treacă printr-un șoc puternic.

Să vină ăia nașpa la putere și să ne-nvățăm minte odată pentru totdeauna. Un pic de capra vecinului, măcar de sămânță. Eu te-am făcut, eu te omor. Am văzut o memă pe tema asta: în Vest, părinții spun “you’re safe and loved”, în România zicem “vino acasă și îți promit că nu iei bătaie”. Suntem iuți la mânie, dar cred că avem capacitatea să ne iertăm și mergem mai departe.

De ce crezi că sunt oameni care nu votează în România

Habar n-am de ce unii nu votează. Poate sunt pur și simplu dezamăgiți. Poate pur și simplu nu au încredere în nimeni. Sau poate pur și simplu nu consideră că îi afectează în vreun fel. La modul serios acum, de ce ar vota Țața Frosa din Crăcăoanii din Deal pe oricine? Pensia ei rămâne la fel. De ce-ar vota Gigel din București, la cei 24 ani ai lui, când statul nu i-a oferit aproape nimic toată viața, iar oferta politică e un meniu de personaje expirate moral și de castraveți mucegăiți din 1987?

Pe de o parte, ai oamenii care au votat până acum vreo zece ani pentru schimbare, iar schimbarea au simțit-o alte categorii sociale, pe de alta, ai oameni cărora nu li se adresează nimeni, câtă vreme discursul politic e despre pensii și servicii secrete. Să fim serioși, ultima oară când s-a dezbătut pe idei încă mai candida Traian Băsescu. De-atunci și până acum, eu nu țin minte un singur partid care să fi venit cu un program electoral.

Sigur, a venit Simion cu “marketingul” cu apartamentele de 35.000 euro, dar altfel, zero program, zero dezbateri, zero promisiuni, altele decât “ăia sunt mai răi ca noi”. Dacă nu li se adresează nimeni, pentru ce-ar vota?

Din interiorul Diasporei

Cred că diaspora de azi e diferită de diaspora de acum 15 ani. Diaspora de azi e mai degrabă o diaspora navetistă, nu diaspora aia pe care o ridicam în slăvi acum mulți ani, știi tu, intelectualii oprimați de regimurile politice, oamenii geniali care nu și-au găsit loc în România din cauza sinecurilor șamd. S-au dus vremurile alea.

Diaspora de azi e România de-acasă, oameni care se duc la muncă, se-ntorc în România, fac mici afaceri. Dacă zbori de minimum 24 ori pe an, ca mine, începi să-i observi. Îi ai pe sezonierii din construcții, pe sezonierii din agricultură, pe plutonierul din Armata Română care are 6 săptămâni de concediu și-și mai ia o lună de medical ca să muncească pe șantier, să-și termine casa de lângă Ploiești, pe cei care se duc să facă curierat pentru Amazon câte două săptămâni lunar, asistente medicale, ai toată plaja de populație.

Când ai bilete de avion la 30 euro, mai ieftin decât un tren București-Cluj, diaspora nu mai e diaspora, Europa nu mai e occidentul, Europa e țara ta. Cineva ar trebui să facă un studiu pe tema asta. Eu nu cred că mai putem vorbi de emigrare ca până acum. Trăim o perioadă în care “emigrarea” în Europa e ca și când te-ai muta de la Vaslui la Brașov.

Inclusiv la asta mă refer când spun că am intrat în rândul lumii, suntem parte din civilizația occidentală. Eu nu cred că românii mai pleacă din țară din principiu, ci cred că suntem mult mai pragmatici de-atât. Plus că, după ce-ai muncit câțiva ani pe-afară, vrei să fie la fel și-acasă. După ce-ai văzut că “ăia” nu-s mai cu moț ca tine, vrei să te-ntorci acasă.

Nu ne place cum s-a votat? Păi, oamenii votează pe cine le gâdilă orgoliul. Pe cine le promite că și acasă va fi la fel ca afară. Că vom fi la fel de puternici ca ăia la care-am muncit. Desigur, e posibil ca percepția mea să nu fie foarte accurate, dar cam asta văd eu. Sunt foarte multe oportunități în România, în momentul ăsta, iar oamenii care merg afară le văd. Și părerea mea e că mulți dintre ei vor să facă suficienți bani afară, în măsura în care pot face mai mulți decât acasă, pentru a se întoarce și a folosi oportunitățile alea.

Cum s-ar putea mări prezența la vot în turul al doilea

Nu știu dacă putem mări prezența la vot, dar clar trebuie vorbit despre viitorul României. Vrem niște fascism mioritic sau putem face un compromis pentru a ne păstra privilegiile câștigate din 2007 încoace?

Pentru că despre privilegiile alea e vorba. Eu, personal, cred că Simion vrea să emuleze modelul Giorgia Meloni, multă gargară, dar rămas într-o linie de decență democratică. Ce nu-mi dă însă foarte multă încredere e partidul din spatele lui. Dacă vrea să aducă AUR la putere, întrebarea e ce vor oamenii din spatele AUR. Că acolo nu cred că e vorba de binele României, ci de putere. Iar dacă ajung la putere, ce garanție avem că vom mai putea scăpa de ei când Simion se afișează cu Georgescu, ai cărui amici veneau înarmați la București? Ce te faci când amicii ăia îmbracă niște cămăși verzi și încep să facă ordine pe străzi?

Simion nu ne va scoate din UE, dar ne poate scoate din Europa dacă se dovedește că va funcționa pe modelul Viktor Orban. De aia zic de privilegii: acum vreo zece ani, ne uitam cu invidie la Ungaria, țară care era pe la mijlocul clasamentului țărilor UE pe partea de economie, prosperitate șamd., iar acum e sub Bulgaria în multe dintre topurile astea.

Asta trebuie să prevenim, de fapt: întoarcerea României în anii 2000. Înlocuirea actualelor mafii politice cu alte mafii politice. Nu mai putem schimba la nesfârșit grupuri de interese cu alte grupuri de interese. De asta și zic că avem de ales între un soi de fascism mioritic și un compromis. Partidele vechi, gen PSD și PNL, deja sunt pe făraș. E clar că poporul nu le mai vrea. E timpul ca alții să se organizeze și să fie activi.

Și, în definitiv, celelalte partide trebuie să facă aceeași muncă de teren, la firul ierbii, pe care a făcut-o AUR. AUR au fost singurii care, de zece ani încoace, s-au plimbat prin țară și au vorbit cu poporul. Tre’ să ieșim din pantofii lăcuiți, să încățăm cizmele de cauciuc și să vorbim cu tot poporul dacă vrem să construim ceva durabil.