Prezentul nostru, cu multe teme sensibile și conflicte, se reflectă și în arta contemporană. Rolul artelor vizuale astăzi ar trebui să fie acela de a reda realitatea, de a pune întrebări și de a îndemna oamenii să fie prezenți emoțional, social și politic, crede Elena Preda.
Elena este artist vizual, iar lucrări recente de-ale sale pot fi văzute în expozițiile Art Safari – Young Blood 4.0 și I never promised you a rose garden la AnnArt Contemporary, ambele curatoriate de Călina Coman.
În urmă cu cinci ani, cu toții urmăream ce se întâmplă pe scena politică românească, tot cu sufletul la gură, ca astăzi. Atunci, Elena a decis să își transpună emoțiile în picturi. Așa a apărut seria de lucrări în ulei „Balkan Politics”, care surprinde politicieni români în diverse conjuncturi.
"În loc să arhivăm pasiv ceea ce s-a întâmplat, poate că ar trebui să devenim martori activi ai timpului nostru, să oferim direcție și sens. Arta vizuală ar putea fi un fel de busolă într-o perioadă istorică marcată de incertitudine", spune Elena.
Elena vorbește în cele ce urmează despre rolul artelor vizuale în vremurile noastre, inclusiv în transmiterea mesajelor civice și despre importanța exprimării votului.
Despre tine
M-am născut în orașul lui Brâncuși, la Târgu Jiu, și am urmat liceul și studiile de licență la Craiova pe pictură și sculptură. Apoi, mi-am continuat studiile la Universitatea Națională de Arte din București, unde am absolvit și masterul în pictură. În prezent, puteți vedea lucrările mele în expozițiile Art Safari – Young Blood 4.0 și I never promised you a rose garden la AnnArt Contemporary, ambele curatoriate de Călina Coman.
Primii pași în desen
Îmi amintesc prima oră de desen, când învățătoarea ne-a pus o imagine în față și ne-a rugat să o copiem. După aceea, i-a spus mamei că ar trebui să fac ceva în direcția asta. Am continuat cursuri de pictură și desen la Palatul Copiilor, sub îndrumarea Georgianei Brandt, iar în liceu am studiat pictura și sculptura. Toate amintirile și exercițiile de pictură și desen se adună acum într-o tușă vizibilă doar mie, în fiecare lucrare pe care o fac.
Cum ai decis că asta vrei să faci, artă
Cred că prin liceu visam deja să pictez tot ce mă înconjoară – pur și simplu, să trăiesc pictând. Cu toate acestea, nu am urmat imediat facultatea de arte. Cineva m-a sfătuit, „pentru binele meu”, să mă orientez spre un domeniu „serios”. Am încercat să mă adaptez, dar foarte curând, în timp ce studiam altceva, am simțit absența mediului artistic iar asta m-a făcut să-mi regândesc traseul. Am realizat că eu sunt pictură, iar o viață fără ea înseamnă o viață fără mine. Tot atunci, m-am reîntâlnit cu fosta profesoară de istoria artei, care mi-a spus sincer că ar fi păcat să nu-mi urmez talentul. Prietenii și mama m-au sprijinit mereu.
Primele lucrări
Îmi amintesc destul de clar o temă din clasele primare, „marea”. Nu aveam culoarea potrivită pentru nisip, așa că am adunat praful de pe parchetul vechi al clasei și l-am lipit pe hârtie cu o pensulă ușor umedă. Sau vara, când aveam mult timp liber, îmi inventam colecții de haine desenate cu carioci – nu pe oameni, ci pe furnici. Eram creativă, și nu acceptam limitele materiale sau formale ale desenului. Mă interesa mai mult să spun ceva decât să respect regulile. Și cred că, într-un fel, asta nu s-a schimbat nici azi.
Cum te definești acum ca artist
Nu am simțit niciodată nevoia să mă definesc ca artist. A fost mai degrabă o etichetă pe care ceilalți mi-au oferit-o în timp, observând ce pictez și cum mă exprim. În cele din urmă, am acceptat că sunt pictoriță, dar fără să mă leg de o definiție rigidă. Cred că adevăratul meu limbaj artistic a început să se contureze în perioada masterului, când am reușit să mă detașez de constrângerile tehnicilor și teoriilor și am început să pictez liber, documentând oameni fără adăpost.
Retrospectiv, îmi dau seama că mă atrag subiectele incomode, ignorate sau considerate deranjante în societate – acele lucruri care fac parte din peisajul cotidian, dar nu ar trebui privite ca fiind „normale”. Temele sociale și feministe revin constant în lucrările mele; au o forță specială atunci când sunt scoase din contextul lor „invizibil” și aduse în fața privitorului prin pictură. Mă interesează exagerarea, satira, și emoția brută. Limbajul meu vizual e divers, dar mereu ancorat în viața de zi cu zi și în realitatea emoțională a oamenilor. Vreau să scot la lumină lucruri pe care de obicei le evităm. Asta cred că e amprenta mea.
Cum îți dezvolți creativitatea
Creativitatea, pentru mine, nu vine dintr-un efort forțat – deși, recunosc, sunt momente în care îmi este greu să mă apuc efectiv de pictat, ci mai degrabă dintr-o curiozitate constantă și dintr-un mod de a fi prezentă în ceea ce trăiesc. Îmi place să mă pierd în albumele cu lucrările lui David Hockney, să citesc ficțiune bună, să ies la alergat sau să gătesc alături de Daniel — din aceste momente a pornit, de altfel, și seria de picturi Raw / Undirected / Uncurated.
Ce te inspiră
Tot ce trăiesc și văd zi de zi mă inspiră. Lumea e un flux continuu de stimuli vizuali, emoționali și sociali, iar pentru mine, provocarea nu este să găsesc idei, ci să le prind la timp. Se întâmplă lucruri cu o viteză amețitoare, iar uneori e dificil să absorb tot ce aș vrea să transform în pictură. Am mereu mai multe idei decât timp — și cred că tocmai asta definește starea mea creativă: o dorință continuă de a spune, de a arăta, de a scoate la lumină ceea ce altfel s-ar pierde în cotidian.
Viața unui artist independent în aceste vremuri
Viața de artist independent e o incertitudine constantă. Pe de o parte, îți dorești să poți să pictezi non-stop, și să explorezi idei. Pe de alta însă, realitatea financiară te forțează adesea să îți iei un job în alt domeniu. Asta îți mănâncă energie și timp pentru pictură și, poate fi extrem de obositor și demoralizant. Totuși, optimismul îmi vine din două direcții: setea de a mă exprima prin pictură și sprijinul oamenilor care cred în munca mea.
Rolul artelor vizuale astăzi și misiunea unui artist
Cred că rolul artelor vizuale astăzi ar trebui să fie acela de a reflecta realitatea în care trăim, de a pune întrebări și de a trezi un fel de conștientizare – fie ea socială, politică sau emoțională. Consider că arta ar trebui să fie mai îndrăzneață, mai sinceră și mai directă. Misiunea artistului vizual, ar putea fi aceea de a crea un echilibru între lumea interioară și cea exterioară – să transforme experiențele personale în repere colective. În loc să arhivăm pasiv ceea ce s-a întâmplat, poate că ar trebui să devenim martori activi ai timpului nostru, să oferim direcție și sens. Arta vizuală ar putea fi un fel de busolă într-o perioadă istorică marcată de incertitudine.
Mesaje cu caracter civic transmise pe calea artelor vizuale
Eu cred că o imagine puternică poate opri oamenii din drumul lor zilnic mai eficient decât o sfoară de argumente teoretice. Nu zic că teoria și explicațiile nu sunt importante – din contră, ne ajută să contextualizăm și să aprofundăm subiectul. Doar că, atunci când vrei să ajungi la cât mai mulți trecători, singura șansă e să-i surprinzi imediat, cu ceva vizual. De aceea îmi imaginez arta civică ca pe un semnal luminos: e directă, colțuroasă, poate deranjantă, dar te face să te oprești și să-ți pui o întrebare.
Despre seria ta de lucrări numită Balkan Politics
Am început această serie acum cinci ani și am numit-o atunci Balkan Politics. Era începutul pandemiei, iar știrile deveniseră pentru mine un fel de „ieșire din casă”. Urmăream tot ce se întâmpla pe scena politică și simțeam nevoia să transform acea avalanșă de informații și emoții în pictură.
Ce m-a surprins, și cred că a surprins și publicul, a fost contrastul dintre imaginea publică a politicienilor – oameni pe care te-ai aștepta să îi vezi serioși, dedicați cetățenilor – și comportamentul lor real, adesea amuzant, absurd sau pur și simplu profund uman. Iar ceea ce e surprins de camere – fotografii sau filmări – pare adesea ceva obișnuit. Dar când aceste scene ajung în pictură, capătă un soi de adevăr și gravitate care le face să se simtă altfel, mai apăsat.
Mă fascinează felul în care, în Parlament, apar uneori scene care par desprinse dintr-o piesă de teatru – certuri, înjurături, situații absurde – mai apropiate de comedie decât de o instituție a statului. Ultimele lucrări din această serie l-au avut în centru pe Nicușor Dan. Interesant e că s-au legat de alegerile prezidențiale mai degrabă întâmplător. Povestea a început de fapt tot acum cinci ani, când am urmărit o conferință susținută de el pe Prelungirea Ghencea – o scenă care m-a inspirat și pe care am reușit să o pun pe pânză abia anul trecut. Apoi au urmat lucrări legate de scandalul de la Piața Unirii. Ce m-a atras la figura lui este amestecul dintre omul aparent modest, dezamăgit, dar hotărât să lupte pentru dreptate, și imaginea unui personaj prins în vârtejul mass-mediei – camere, microfoane, presiune politică. Poate că asta am vrut să surprind: lupta unui om care vrea să facă bine, dar ajunge să se zbată într-un carusel de camere și scandaluri.
De ce e important pentru tine să votezi
Pentru mine, votul e un privilegiu și o responsabilitate. Alții au luptat ca noi să avem acest drept, iar azi putem alege liber. Cu atât mai important într-un moment în care decidem între deschidere europeană și izolare.
De ce ar trebui să voteze cât mai mulți oameni
Mi-a rămas în minte o idee din Despre tiranie de Timothy Snyder: “orice alegere poate fi ultima”. Libertățile nu sunt ceva garantat – le putem pierde fără să ne dăm seama. Tocmai de asta cred că fiecare vot contează. Să nu îi lăsăm pe alții să decidă în locul nostru și, mai ales, să nu ne jucăm cu extremismul. Istoria ne-a arătat unde duc ura, naționalismul radical și ideologia legionară.
