Agenția de digital Interactions lansează alături de Schneider Electric România o nouă campanie dedicată consumatorilor, care aduce în prim-plan o realitate tot mai accesibilă: automatizarea locuinței poate fi simplă, intuitivă și eficientă energetic. Campania, desfășurată sub mesajul „Ceva atât de inteligent ca o casă smart n-ar trebui să fie complicat. Și nu este!”, le explică utilizatorilor, prin gamificare, cum funcționează ecosistemul KNX și cum poate transforma o locuință obișnuita într-una inteligentă.
Tehnologie explicată pe înțelesul tuturor, prin gamification
Elementul central al campaniei este un landing page interactiv, unde vizitatorii sunt invitați să „traseze drumul de la Masterul KNX la bec” – un joc simplu care ilustrează modul în care componentele smart home comunică între ele. În pagină, utilizatorii pot descoperi cum actuatorul SpaceLogic KNX Dimare Master de la Schneider Electric controlează iluminatul și temperatura în casă, optimizând consumul de energie și sporind confortul zilnic. Totodată, aplicația Wiser KNX este prezentată ca un instrument esențial pentru gestionarea eficientă a resurselor – inclusiv integrarea cu panouri solare, baterii de stocare și monitorizarea în timp real a consumului.
”Ne-am propus să aducem tehnologia smart home mai aproape de oameni, într-un mod simplu, intuitiv și educativ. Prin această campanie, evidențiem cât de accesibilă și relevantă poate fi automatizarea locuinței pentru un stil de viață eficient energetic și conectat la viitor”, Adelina Bunea, Marketing Communications Manager, Schneider Electric.
Premii smart pentru utilizatori smart
Pentru a încuraja participarea, campania include și o tragere la sorți cu premii atractive: 5 dispozitive Alexa Echo Dot 5, care completează perfect ecosistemul unei case smart, oferind control vocal pentru dispozitivele conectate.
Interactions + Schneider Electric = comunicare smart despre tehnologie smart
Campania poartă semnătura agenției Interactions, care a coordonat strategia digitală, conceptul creativ, designul interfeței interactive și implementarea tehnică. Obiectivul: educarea publicului larg cu privire la beneficiile automatizării locuințelor, dar și democratizarea tehnologiei smart home în rândul consumatorilor din România.
„Am vrut să demontăm percepția că o casă inteligentă este un lux sau ceva complicat. Printr-o abordare interactivă și accesibilă, campania arată că tehnologia poate fi atât prietenoasă, cât și esențială într-o locuință modernă”, declară Bianca Zidaru, Account Manager Interactions.
Interactions este o agenție de marketing cu peste 15 ani de experiență în dezvoltare de campanii promoționale, în al cărui portofoliu de clienți regăsim branduri renumite precum Mega Image, Edenia, Hochland, Fragedo, KitKat, Maggi, Nescafe, Nesquik, Profi, Telekom, Audi, Seat, CEC Bank, Groupama, Mobexpert.
Agenția are în portofoliu peste 50 de premii creative și nominalizări.
Motto-ul INTERACTIONS: "Ne ținem cuvântul dat, întotdeauna!"






















