[De urmărit] Dana Enache: Important este să fim cu toții cât mai implicați atunci când vine vorba despre probleme reale ale societății în care trăim

[De urmărit] Dana Enache: Important este să fim cu toții cât mai implicați atunci când vine vorba despre probleme reale ale societății în care trăim

În urmă cu șase ani, una dintre postările sale pe Facebook devenea virală. Era legată de contextul femicidului de la Caracal. Odată cu toate reacțiile primite, a înțeles că este important ceea ce scrie pe canalele de social media, și că vocea sa poate avea impact. Dana Enache este redactor-șef VIVA!, coordonator Unica.ro și creator digital. Online, povestește despre munca ei, experiențele pe care le trăiește și pasiunile sale. Iar pentru asta alege scrisul, chiar dacă mulți au migrat către conținutul video.

Dana este de părere că un creator de conținut trebuie să fie conștient că are și o mare responsabilitate socială.

„Nu cred în ambiții mari, nu am ambiții mari, nu cred că putem schimba radical oamenii din jur sau societatea cu totul, nu cred că e menirea mea să schimb omenirea. Nu cred că un om, de unul singur, poate avea un mare beneficiu asupra celorlalți. Cred, însă, că împreună, putem face lumea să fie mai bună”, spune Dana. 

Vorbim cu Dana Enache în continuare despre content online și relația sa cu vulnerabilitatea în social media. Ne oprim și la Italia, pasiunea ei și un pilon editorial important în conținutul pe care îl creează pe Facebook și Instagram.

 

Din istoricul profesional

Eu sunt Dana Enache, jurnalist. Pentru că, da, pot spune clar că profesia mă definește și m-a definit întotdeauna și niciodată nu am considerat această meserie un simplu job și atât. Cred real că jurnalist ești 24 de ore din 24, deși sună ca un clișeu, din păcate. Lucrez în presă de 20 de ani, îi împlinesc anul ăsta, în toamnă. M-am angajat la începutul anului al treilea de facultate, am luat-o de jos și nu am sărit nicio etapă a acestui job. Când spun că am luat-o de jos mă refer la faptul că am debutat la un ziar foarte mic la vremea respectivă – Cronica Română – și că nu aveam toți calculatoare.

În primele luni scriam textele de mână, pe foaie, și le dădeam la cules, adică existau angajați care rescriau textele noastre pe calculator. Asta se întâmpla în 2005. Apoi, am trecut prin toate etapele profesionale – reporter, redactor, adjunct de șef de secție, șef de secție, editor coordonator, social media specialist, practic nu este nicio bucățică a acestui job, de jurnalist, pe care să nu o fi făcut în cei 20 de ani de meserie. În prezent, sunt redactor-șef VIVA! - de 7 ani și jumătate (unde avem revistă, site, evenimente), coordonator Unica.ro (din septembrie 2024) și împreună cu alte două colege din trustul Ringier am preluat și revista Avantaje, în urmă cu o lună. 

 

Ce înseamnă pentru tine să fii creator digital

Îmi vine să râd puțin când mă gândesc la această titulatură de creator digital pentru că nu știu exact ce înseamnă. Practic orice conținut din online te face creator digital cred, în ziua de azi. Așadar, putem numi creație digitală și munca de jurnalist din mediul online, dar și ceea ce fac eu pe conturile personale. Bun. Eu nu privesc munca mea din mediul social media ca o meserie, chiar dacă ocazional am mai avut colaborări plătite sau în sistem barter.

Pentru mine, conturile mele de social media – am doar Facebook și Instagram – înseamnă efectiv o pasiune și o parte din mine pe care vreau să o împărtășesc cu alții. Ba chiar am o titulatură care-mi place: social media este, pentru mine, un jurnal public. Acolo aștern gândurile, impresiile, fotografiile pe care vreau să le vadă sau informațiile pe care vreau să le citească și ceilalți oameni, în diverse scopuri. Fie informativ, fie să râdem împreună, fie să conștientizăm mai bine o problemă sau o situație etc.

 

Cum a început drumul tău online

Să știi că îmi place să spun despre mine că, deși am început presa pe print, am devenit și sunt, în prezent, mai degrabă om de online. Și mai am o vorbă care-mi place – am luat online-ul de la început. Da, cred că e foarte bine să fii promotor într-o meserie, într-un domeniu, și să nu pierzi trenul. E foarte important, de asemenea, în orice meserie, să ții pasul cu vremurile. Asta este o învățătură pe care aș vrea să o transmit mai departe. Chiar dacă uneori schimbările venite odată cu vremurile nu ne plac, nu ne convin, trebuie să îmbrățișăm noul și să ne adaptăm. Evident, respectând anumite principii pe care le impune orice meserie. Nu putem trăi din gloria trecutului, trebuie să fim conectați în permanență la nou, la schimbări, la trenduri, la tehnologie. Dacă am avut succes în urmă cu 10-15 ani nu înseamnă că și azi, implicit sau obligatoriu, suntem la fel de buni în acea meserie. Știți cum se spune, e ușor să ajungi în vârf, mai greu este să te menții.

Vorbind concret, lucram la Cancan când am fost anunțati că se închide printul și că vom fi exclusiv online. Eram în vacanță în Corfu, Grecia, când mi-a dat șefa mea de atunci un sms și m-a anunțat și vă spun sincer că am plâns, mi-au dat lacrimile. Era august 2012. Am învățat o meserie aproape nouă, din mers, și eu și colegii mei din presa scrisă, din vremea aceea. Altfel, experiența mea în social media a început în vara lui 2010, când mi-am făcut cont de Facebook pentru a-mi regăsi colegii din școala generală. Nu aveam idee la vremea respectivă că Facebook va deveni o unealtă importantă în meseria mea și că social media va ajunge să reprezinte un job full-time pentru mulți.

 

Momentul în care ai simțit că ceea ce faci are impact

Eu cred că deopotrivă meseria de jurnalist și cea de creator de conținut au o foarte mare responsabilitate socială. Una atât de mare, încât nici nu conștientizăm. Ar trebui să fim mult mai atenți atunci când postăm sau scriem ceva, să ne gândim la implicații, dacă nu cumva părerile noastre jignesc sau provoacă prejudicii.

Dacă vorbim despre social media cred că atunci când a fost crima de la Caracal mi-am dat seama că postările mele au un impact. Este un context foarte trist, din păcate. Știu că am făcut o postare care a devenit virală, atunci, am scris despre modul în care sunt tratate și judecate femeile din România, cum am ajuns să fim tot noi considerate vinovate pentru violența domestică. Pe principiul -  a bătut-o pentru că a făcut ea ceva.

 

Au trecut șase ani de atunci și nu s-a schimbat mare lucru, din păcate. Vedeți acum cazul Teodora și faptul că abia acum am început să vorbim în România despre femicid, ca delict separat. Nu contează câți followeri avem, important este să fim cu toții cât mai implicați atunci când vine vorba despre probleme reale ale societății în care trăim. Și adaug aici că asta e o mare problemă în online-ul românesc! Sunt mult prea puțini oameni implicați din punct de vedere social, din dorința de a nu pierde contracte de publicitate.

Altfel, revenind la lucuri mai vesele, cred real că am ajuns să fiu un reper în social media pentru dragostea mea nemărginită pentru Italia și cred că sunt cu adevărat credibilă când abordez acest subiect. Dovadă mesajele pe care le primesc zilnic și în care mi se cer sfaturi!

 

Tipul de conținut care simți că te reprezintă cel mai bine

Clar, scrisul. Mereu spun... scrisul e meseria mea! Chiar râd uneori și spun că eu am rămas pe vechi, ca cel mai mult scriu pe Facebook. Apropo, referitor la rețelele sociale, eu îi consider influenceri adevărați pe cei care încă se bucură de succes și pe Facebook. Acolo încă au rămas mulți oameni care nu sunt superficiali și care sunt interesați și de subiecte mai serioase. Mi-ar plăcea să am mai mult timp pentru conținut video, dar să nu uităm că eu am o meserie care nu se poate face doar în opt ore de program pe zi, ha, ha!

 

Cel mai important lucru pe care l-ai învățat despre tine de când creezi conținut în mod constant

Am învățat că e important să ai o pasiune. Oameni buni, căutați să aveți o pasiune și împărtășiți asta cu oamenii din jur, vă poate aduce o bucurie nemărginită, sincer vă spun! E benefic să aduni în jurul tău oameni cu aceleași interese, pasionați de aceleași subiecte. Am învățat și că social media chiar îți poate aduce prieteni. Adică din social media în viața reală și cred că ăsta este cel mai mare câștig! Eu am legat relații strânse cu câțiva oameni pe care i-am cunoscut pe Facebook sau pe Instagram și, da, pasiunea pentru Italia a fost cea care ne-a unit. Am învățat și că nu trebuie să reacționăm la primul impuls, bine, asta încă mai învăț, mai e mult până departe, ha, ha! Fac pași mici, dar siguri. Am învățat și că oamenii mint de dragul aparențelor. Și mă străduiesc să nu fac asta. Uite, eu pot spune că m-am simțit prost că tu ai crezut că louiesc în Italia. Că m-am gândit că fac ceva greșit și că am indus oamenii în eroare și chiar nu îmi doresc să fac asta.

 

Există o presiune a vizibilității sau a validării în ceea ce faci?

Dacă m-aș întreține din social media probabil ar fi o presiune foarte mare. Dar, așa, nu. Sincer, recunosc, mă enervează atunci când algoritmii mă defavorizează pe nedrept, cum spun eu. De exemplu, am avut câteva postări despre cazul Teodora Marcu și am simțit că algoritmii îmi pun bețe în roate. Aș fi vrut ca acele gânduri și informații să ajungă la un public mai mare. Uneori postez exclusiv ceea ce simt, alteori mă gândesc și la așteptările oamenilor, să nu fim ipocriți. Trebuie să le oferim oamenilor subiecte cumva generaliste, de care să fie și ei interesați.

 

Relația cu vulnerabilitatea online

Încerc totuși să îmi ascund nervii în online! Glumesc, dar merg pe principiul că lucrurile serioase în glumă se spun, ha, ha, ha! Sunt o persoană destul de colerică, mă enervez repede, îmi trece însă la fel de repede și încerc să nu expun prea des aceste stări pe social media. Uneori, când mă mai complimentează oamenii le spun – să știți că sunt cât se poate de umană, cu bune și cu multe rele. Și eu mă enervez, țip, înjur, fac greșeli. Nu trebuie să fim falși pe social media, dar nici nu văd social media locul unde să ne expunem frustrările și nemulțumirile personale. Cred că oamenii au nevoie pe social media de divrtisment, de lucruri pozitive și de deschis ochii pe anumite subiecte serioase și de impact general.

 

Cel mai important mesaj pe care vrei să-l transmiți prin ceea ce scrii

Mă adresez unui public relativ mic, acum, care încă a rămas interesat de scriitură. Care vrea să vadă mai mult decât câteva poze frumoase și / sau un video. Nu zic nu, sunt extrem de multe persoane care fac conținut foto-video de calitate wow, dar cred că e important să împărtășim și gânduri, informații utile. Și să nu uităm să scriem!

 

Gestionarea comentariilor

Dezbat când este cazul, explic atunci când există bun simț, dau block atunci când sunt jigniri. Mie îmi plac foarte mult proverbele și zicătorile și, referitor la unele comentarii din social media, am de spus doar atât: frustrările nasc monștri. Din păcate.

 

Mare parte din contentul tău online este legat de Italia. De ce?

Așa cum am spus, încurajez oamenii să aibă o pasiune și să o împărtășească. Am și un principiu: postez exclusiv ce mă reprezintă, nu ce trebuie, ce se cere, ce subiect este la modă, ce face trafic etc. Pentru mine, Italia este cea mai mare pasiune și este bucuria pe care eu mi-o pot oferi, singură, foarte des. Nu ascund faptul că am început deja să mă gândesc că ar fi cazul ca, peste câțiva ani, să transform această pasiune în meserie, în adevăratul sens al cuvântului. Dar mai e până atunci!

Despre Italia... îmi place să le arăt oamenilor locurile mai puțin cunoscute, oboceiuri mai puțin știute și să le povestesc mult despre oameni. Pentru că, dincolo de istorie, geografie, cultură, mâncare, muzică, cinematografie, băuturi, mașini etc., Italia mai are ceva în plus: oamenii. Iar eu am desemnat Italia ca fiind țara sufletului meu după ce i-am cunoscut și oamenii.

 

Influența Italiei, ca spațiu cultural, social și estetic, în conținutul pe care îl creezi

Italia nu m-a influențat, Italia mă definește. Sau, la început, mi-a modelat și perfecționat stilul pe care deja îl aveam, ajungând să mă definească întru totul. Mi-a plăcut Italia mereu, cel mai mult îmi place Italia anilor 50-70, acolo îmi găsesc inspirația, uneori am impresia că exagerez că mă comport și mă îmbrac ca și cum aș trăi în acele timpuri.

 

Ce îți dorești să creezi în viitor

Eu vreau doar să reușesc să aduc un zâmbet pe fețele oamenilor, să le aduc o informație nouă, pe care nu o știau, să le ofer un moment de frumos sau de nou. Sau să influențez să facem o faptă bună. Sau să ne facem cadou ceva frumos, pentru sufletul nostru. Nu cred în ambiții mari, nu am ambiții mari, nu cred că putem schimba radical oamenii din jur sau societatea cu totul, nu cred că e menirea mea să schimb omenirea. Nu cred că un om, de unul singur, poate avea un mare beneficiu asupra celorlalți. Oamenii spun cuvinte mari ca să dea bine, ca să impresioneze. Dar de cele mai multe ori sunt vorbe goale. Eu cred, însă că noi toți, puțin câte puțin, împreună, putem face lumea să fie mai bună și mai orientată către frumos.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Companii

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related