[Stand-Up pe bune] Silviu Gherman: Oricine poate să fie comediant. Ca peste tot în viață, totul ține de frici închipuite

Cea mai importantă lecție a comediei pentru comediantul Silviu Gherman? “Că nu merită să-ți construiești cu temeinicie și seriozitate viațal”. A urcat prima oară pe scenă într-un club din Rosetti acum vreo 12/14 ani și a vorbit vreo 2 ore. Nu-i place teatrul și stand-up-ul, deși spune că ar mai trebui să meargă poate la niște show-uri.

"Sunt destul de indiferent la simțămintele publicului. Vreau să fiu aplaudat, dar dacă nu sunt, o lume nouă se deschide, o lume în care cel mai simplu lucru e să dai înapoi ceea ți se dă. Îmi amintesc că elementul financiar nu intervine între tine și realitate decît dacă îi permiți asta", spune Silviu.

Gherman ia material de unde poate și-l modifică după bunul plac fără a se gândi la proprietatea produsului finit. Nu are probleme cu vorbitul în public, crede că cei care au trac în astfel de situații suferă de o boală. Altfel, oamenii sunt politicoși de obicei, în stand-up și teatru, aplaudă chiar dacă nu le place, spune Silviu. Nu știe și nu spune bancuri, decât dacă le face pe loc. Next show - pe 13 iulie la Club 99 din capitală.

Câte ceva despre tine

Am făcut liceul de artă din Brașov. În 1999 am am dat la SNSPA, apoi la actorie, la UNATC. Am lucrat pentru Oracle doi ani, făcând un job simplu care acum probabil că e înlocuit de inteligența artificială. Am încercat să mă angajez în publicitate, însă am fost respins de primii la care am aplicat. Probabil s-au prins că n-am nicio legătură cu acest tărâm al satanei. Acum nu fac nimic, în afară de spectacole, clipuri și texte la care lucrez. Noroc cu nevastă-mea. Mă rog la bunul D-zeu să mă lase așa pînă la sfârșitul zilelor mele, și vorbesc foarte serios. Voi habar nu aveți cît dispreț am pentru lumea asta și cât de mult faceți voi, cei care citiți aceste lucruri, parte din ea.

Începutul în stand-up comedy

Am început acum vreo 12 sau 14 ani, nu mai știu. M-am suit pe o scenă într-un club care acum nu mai există, Silencio, din piața Rosetti, fără să pregătesc nimic, și am dat din gură două ore. A funcționat. Mi-am amintit că asta e o chestie la care mă pricep de mic: să vorbesc, indiferent despre ce, indiferent cui. Nu mă deranjează dacă mă fac de rușine, ba chiar îmi place. Am impresia că oamenii care se tem să vorbească în public suferă de o boală. Am imunitate la boala asta.

Perioada de debut

La fel ca acum. Sunt destul de indiferent la simțămintele publicului. Vreau să fiu aplaudat, dar dacă nu sunt, o lume nouă se deschide, o lume în care cel mai simplu lucru e să dai înapoi ceea ți se dă. Îmi amintesc că elementul financiar nu intervine între tine și realitate decît dacă îi permiți asta. Nu am copii și nici dorințe de mărire. Mă descurc cu puțin. În ceea ce privește reacția directă a publicului, pot să vă spun că, în general, oamenii sunt politicoși, și în teatru, și în comedie. Aplaudă chiar dacă nu le place. Și încă ceva, oricine poate să fie comediant. Ca peste tot în viață, totul ține de frici închipuite.

Ce s-a schimbat

Pentru mine e aproximativ la fel. Diferența e că am crescut cu zece-douăzeci de lei prețul. Spectacolele mele nu sunt chiar de stand up, din cauză că îmi place mai mult să arăt decît să zic (asta e ideea mea de a face film). Oricum, la mine vin mult mai puțini oameni decît la alții. Ce mă deranjează e că nu avem o ierarhie reală, pe secțiuni, care să conteze. De pildă, noi în comedie nu avem un: Eminescu, un Caragiale, un Rebreanu — iar asta e mare păcat.

De unde-ți iei inspirația

Avântul ideatic vine din cărți scrise de oameni care au apucat pana, tocul sau mașina de scris, după care s-au învrednicit cu producerea de cuvinte. Dar surse mai directe sunt diversele clipuri pe care le consum pe net. Aș vrea să zic că și din filme, dar în ultimul timp nu am prea văzut filme și nici muzici nu am ascultat. E o idee bună să mă reapuc. Ambiția e mea e ca, după moarte, să intru în manual alături de Caragiale, și să-i chinui pe copii cu glume care vor fi de neînțeles.

Cum îți creezi materialul

Îl fur de unde nimeresc și-l modific după bunul plac, fără să mă aștept la proprietatea produsului finit. Mă gândesc că dacă îmi fac treaba bine, nimeni nu-mi poate fura cu adevărat ceva — nu numai fiindcă n-are cum, ci fiindcă n-are de ce. Dacă faci ceva bine ar trebui să fii atât de original încît, indiferent de materialul de la care pornești, nimeni să nu poată să te deturneze.

Tipul tău de umor

Între altele, înjur cu “pula-pula, pizda-pizda”, sperând ca repetiția procedeului să producă umor. În rest chiar nu știu cum fac. Scopul e să fac oamenii să râdă în așa hal, încât să nu-și dea seama de ce o fac, dar să-i doară burta cât mai tare. Dacă altfel nu se poate, mă mulțumesc și cu un surâs.

Ritualuri înainte de a urca pe scenă

Nu. Vreau doar să simt, cu cel puțin o oră înainte de spectacol, o oarecare tulburare în stomac. Dacă n-o fac, iese prost. Nu știu de ce. Emoții nu am, sunt unul din acei oameni care se bucură dacă-i iese foarte bine sau foarte prost; dacă-i iese mediocru, e abătut. Spectacolele mele sunt clipuri întrerupte de prezentări, o combinație de stand-up cu teatru și film, așa că nu am de ținut minte prea mult text. Trebuie doar să nu mă relaxez foarte tare.

Ai vreo amintire specială dintr-un spectacol anume? 

Am avut un spectacol într-un club din Rîmnicu-Vîlcea, unde venise foarte puțină lume, iar majoritatea celor veniți erau vizibil bombardieri (deși asta nu ar trebui să conteze, dar contează.) Au început să devină agasați, așa că am întrerupt spectacolul și m-am așezat la fiecare masă, încercând fără succes să vorbesc cu ei. “Bă, tu aici nu stai”, mi-a spus unul. N-am stat. I-am încurajat să plece. La final, am rămas cu cinci oameni receptivi și le-am făcut spectacolul. A mers bine.

Există un specific al umorului românesc? 

Mi se pare că românii nu au defel umor, pentru că asta vine și dintr-un obicei al folosirii capului. În general, așa cum știm că italienii fac paste bune și germanii șuruburi, englezii nu dezamăgesc la capitolul umor. Noroc cu ei.

Cum se râde pe regiuni

Cel mai bine se râde în Iași și Craiova. Ocazional, și în Cluj, cînd sunt oamenii atenți. Dar Craiova și Iașii rup. Nu știu de ce. La ce râd? La glumele despre diacritice. Dacă mergi în Craiova și le zici o glumă despre diacritice, te poartă pe brațe și-ți dau cheia orașului. Vorbesc serios. Desigur, trebuie să știi și CUM să le spui.

Ce te face pe tine sa râzi? 

În ultimul timp nu am mai râs, dar așa pățesc la începutul verii, mă panichez și mi se pare că totul s-a terminat, talentele și capacitățile mele s-au ofilit și nu mai sunt bun de nimic. De o lună nu am mai scos ceva de Doamne-ajută.

Din câte îmi amintesc râd la aceleași glume, obscure sau evidente, la care râdeam și cînd aveam 12 ani.

Cum s-au schimbat granițele în umor

Nu am simțit o schimbare evidentă. Dar poate nu sunt omul potrivit care să observe asta, fiindcă 1. fac spectacole foarte rar și 2. nu vorbesc direct cu publicul, nu spun glumele direct, ci mă dau pe după vișin, ascunzându-le în clipuri preînregistrate.

Cel mai bun banc pe care l-ai auzit recent

Nu știu bancuri, nu zic bancuri, decît dacă le inventez în timp ce le spun; din acest punct de vedere aș fi ca Celibidache — doar experiența directă a zicerii contează sau cam așa ceva. De asta explicam mai sus că nu spun glume ca tot omul, fiindcă am bun simț și nu îndrăznesc să-l imit pe Celibidache.

Starea stand-up-ului din România

Este foarte frumos, domnule. Nu e ușor să stai pe scenă și să faci oamenii să râdă, dar în teorie toți care fac asta ar trebui să aibă firea lui Florin Piersic sau a lui Fuego, să nu se poată abține să vorbească și să nu le pese ce iese. Majorității comedianților le pasă. Să le fie de bine. Nu-mi place stand-up-ul așa cum nu-mi place teatrul. Dar pot aprecia efortul sincer. Sunt comod și nu voi nominaliza oamenii, pentru că nici nu-i știu bine. Uit nume.

Cum influențează încrâncenarea din jur comedia? 

Un om cu mintea la el ar trebui să se bucure: acum e momentul, când tensiunea e mai mare. Nu simt că fac parte dintr-un fluviu al talentelor la care ar trebui să mă raportez, care să-mi provoace plăcere sau neplăcere, invidie sau admirație. Poate e vârsta. Poate ar trebui să merg la teatru sau la mai multe show-uri de comedie, ca să-mi vină și mie idei noi. Nu știu.

Cea mai serioasă lecție pe care ai învățat-o din comedie

Că nu merită să-ți construiești cu temeinicie și seriozitate viața. Dacă se întîmplă să se lipească ceva de tine pe parcurs, bine. Dar altfel, viața nu merită efortul.

Unde te putem vedea în perioada asta

În București, pe 13 iulie, în Club 99. Alte spectacole nu am stabilit.