"După cioate" este cel mai recent documentar al lui Mihai Dragolea. A fost prezentat până acum în 3 festivaluri, One World, Krakow Film Festival și, cel mai recent, la Tiff.
Doi regizori, Mihai Dragolea și Radu Mocanu, urmăresc timp de mai mulți ani un antreprenor devenit activist în timp ce expune mafia lemnului din România. Totul se schimbă când sunt atacați în mijlocul pădurii de oameni cu bâte și topoare.
"Nu ne propunem să schimbăm ceva major prin filme. Eu nu cred că asta e datoria filmelor. Pot schimba ceva în privitori, la nivel individual prin faptul că îi faci să râdă, să fie triști, să fie indignați sau relaxați", spune Mihai.
Dragolea este adeptul bugetelor mici și al finanțărilor independente. Crede că resursele puține te fac să te gândești la esența lucrurilor, fapt ce duce în final la soluții originale. Am stat de vorbă cu el despre impactul acestui film, industrie, ecosisteme și despre Muma Pădurii, un viitor proiect cinematografic, de ficțiune de data aceasta, ce va începe anul viitor.
Cel mai recent documentar al tău, După cioate. Care au fost reacțiile până acum?
Am avut trei experiențe de festival până acum, fiecare diferită. O avanpremieră la One World Romania, premieră mondială la festivalul de film de la Cracovia și cea internațională la TIFF.
E interesant pentru că deși tema pădurii, ecologică, e abordată de obicei investigativ sau există un personaj justițiar, la noi în film nu avem parte de așa ceva. Cred că am făcut o documentare a zonei gri, o zonă umană și caracteristică nouă. Nimeni nu e perfect, iar nici dezastrul nu e total. Paradoxal, e un film optimist, părerea mea.
Tiberiu Boșutar, personajul nostru principal, a făcut foarte mult bine în comunitatea sa din Moldovița. A reușit să scape ocolul silvic de acolo de un șef corupt, a băgat spaima prin live-urile sale în operatorii economici lacomi și astfel a asigurat sănătatea ecosistemului de pe acolo. Live-urile sale au devenit din ce în ce mai populare, din ce în ce mai multă notorietate digitală și așa a ajuns parlamentar din partea partidului AUR. Cred că e în comisia de mediu ca deputat.
Ei, deci eroul nostru e un om complex și trebuie luat cu bune și cu rele. Iar noi, care am intrat în film printr-o bătaie, nici noi nu suntem niște justițiari moraliști sau deținătorii unor adevăruri absolute. Am documentat chiar și greutățile pe care le-am avut ca realizatori în facerea acestui film. Să duci un lung metraj la final e o misiune grea, ne-a drenat de resurse.
Revenind la Tiberiu, cred că parcursul său a fost dictat și de tendințele digitale pe care le-a navigat. Dacă în 2020-2021 tematicile eco prindeau pe social media, de când a început Trump campania în SUA algoritmii au migrat spre alte subiecte. Așa că și Tiberiu ca influencer digital, a fost captat de torentul ăsta. Îmi aduc perfect aminte, când intra în live Tiberiu devenea un fel de personaj din jocuri pe calculator. Realitatea se transforma în câmp de joacă, iar raportarea adevărată o făcea cu urmăritorii săi pe ecran, prin emoticoane și mesaje. Cred că și noi urmăm același proces atunci când filmăm, punem ocularul la ochi și lumea adevărată e subscrisă obiectivului nostru. Ne-am trezit la realitate atunci când ne-au bătut cei 12 bărbați furioși din Vatra Dornei. Aceștia au spart iluzia cu pumnul.
Ținând cont de toate astea, cred că e un film care ne-a bulversat și bulversează. Asta e de bine, nu mai suport rețetele și filmele moraliste care apar pe la noi mai nou. Eu personal cred că ăsta e un documentar pe bune, am dus camera unde nu avem acces de obicei, am documentat lumea pe bune și am experimentat-o din plin, o rara avis în 2025.
Revenind la întrebarea ta, cei din Polonia și de la Cluj mi s-au părut mai apropiați de pădure și problemele ei. Probabil căutau o soluție sau un element clar în filmul nostru, din păcate nu l-am avut acolo. La prima proiecție de la București publicul s-a racrodat ușor la tragi-comedia filmului, mie așa mi s-a părut. Probabil pentru că nu avem atât de multe păduri în zona capitalei, deși ar trebui.
Cum te raportezi acum la toată aventura
Nu prea mă raportez, a fost un eveniment care pe moment m-a marcat, acum e o secvență dintr-un film de-al meu. Totuși sunt precaut când ies pe la filmări mai sălbatice. E o schimbare inconștientă apărută în urma șocului.
Ce ar trebui să știe oamenii despre el
Doi regizori urmăresc un antreprenor devenit activist în timp ce expune mafia lemnului din România. Călătoria lor ia o turnură dramatică atunci când, în mijlocul unei păduri, cei trei sunt atacați de un grup de 12 indivizi furioși. Victimele gestionează situația fiecare cum știe mai bine...
Dar filmul ăsta mai expune ceva, capacitatea noastră de a folosi arma românească secretă - umorul/râsu plânsu. Cred că râsu plânsu e un fel de glitch care ne-a ajutat să supraviețuim pe aici. Forțe enorme se năpustesc peste teritoriul carpato-danubiano-pontic și ceva din esența noastră le supraviețuiește nealterat.
Pădurea are probleme în România, există corupție și interese ascunse – economice și politice care o exploatează și avem noroc mare cu societatea civilă și autoritățile care au lucrat la expunerea acestora. Dar pe lângă asta, mai există un paradox la noi. Spre exemplu, corupția locală practicată la o scală umană boicotează marile companii de exploatare a lemnului, scurtcircuitând procesele corporate masive și bine puse la punct de exploatare a naturii. Cred că pentru asta ar trebui să vină lumea la film. E un trip.
Legat de cariera mea, După Cioate e al doilea film realizat împreună cu Radu Mocanu. Primul este Roboțelul de Aur, lansat acum 10 ani. De atunci am mai făcut documentare și ficțiuni scurte sau medii. Nu am avut un mare break pe la festivaluri de 5 stele cum văd la alții. M-am împăcat cu asta și cred că aici e zona mea – pe marginea scenei cinematografice, ca personajele mele.
Procesul de lucru
A fost un proces lung și greu. Am început cu alte două personaje, dar unul dintre ei a suferit un accident, celălalt s-a lăsat de activism digital. Îmi aduc aminte că am mers în pădure cu unul dintre cei doi, iar după o sesiune de urlat la copaci și la tăietori de lemne, personajul nostru s-a băgat în mașina sa Audi și a comandat pizza în mijlocul pădurii. Cam în 30 de minute a apărut o mașină plină la quatro stagione, așa am terminat ziua.
Cu Tiberiu a fost fascinant, dar și greu. Am fost martorii spectacolului digital pus în scenă de Tiberiu. Am cutreierat codrii și am chemat poliția în tot felul de locuri unde Tiberiu sesiza nereguli în exploatare. Am văzut cum sunt măsluite unele aspecte, cum autoritățile sunt copleșite și ne-am dat seama că natura este azi cea mai vulnerabilă. Dar ne lipsea ceva, motivația personajului. Nu înțelegeam de ce face acest lucru atât de greu. După vedeam cum unii profită de notorietatea lui Tiberiu pentru a-și regla conturile cu ocoalele silvice de pe la ei din localitate. Spre exemplu, să zicem că pădurarul prinde un bărbat cu căruța plină de lemn furat. Îi confiscă căruța și eventual dă amendă. Bărbatul pune mâna pe telefon, îi scrie lui Tiberiu și acesta descinde în comună, face cumva și găsește nereguli în ocol, că doar se fură în toată țara, și tot așa. Văzând asta am vrut să mă las, dar episodul cu bătaia m-a readus în film.
Filmul de acum nu seamănă cu ce aveam în cap la început, dar asta e bine. Ne-am adaptat mult, asta e meseria documentaristului, părerea mea.
Ce îți propui să schimbi cu acest documentar
Nu ne propunem să schimbăm ceva major prin filme. Eu nu cred că asta e datoria filmelor. Pot schimba ceva în privitori, la nivel individual prin faptul că îi faci să râdă, să fie triști, să fie indignați sau relaxați.
Mă bucur că am readus tema pădurii în sfera publică, atât cât am mai putut. Dar eu sunt speriat de noua revoluție IA/AI prin care renunțăm la toate ideile de reducerea a consumului de resurse și emisii de CO2. Chat GPT mănâncă foarte mult curent electric pentru a ține serverele alea pornite și funcționale 24/7, curent care nu poate să provină din surse regenerabile. După mine, natura e acum într-o mare primejdie și parcă am renunțat la toate serviciile sale pentru genera imagini idioate cu AI... E o schimbare de paradigmă rapidă și primejdioasă. În plus, e și o schimbare a naturii umane prin care mulți o să ne pierdem slujbele, iar inactivitatea la care ne condamnă tehno feudaliștii va naște monștri, se știe.
Pe unde-l putem vedea până când se lansează oficial
Sper să mai ajungă la Astra Film Sibiu, festivalul internațional dedicat filmului documentar. Ne vom lansa la apă în cinema la finalul lui Noiembrie.
Finanțarea
După Cioate e primul film pe care-l fac cu fonduri de la CNC prin casa de producție Manifest Film. Vreau să mulțumesc producătoarelor filmului, Monica Lăzurean Gorgan și Elena Martin pentru toată munca și răbdarea pe care au avut-o. Andrei Gorgan, editorul filmului, a avut deschiderea și creativitatea necesară proiectului ăsta mare. Am fost doi regizori, multe păreri, conflicte, răsuciri etc. Mulțumesc Manifest Film!
Dar ca să ajung aici, să colaborez cu o casă de producție serioasă, am muncit enorm. Am făcut 4 filme cu 0 buget, finanțate din munca mea sau din împrumuturi de la bănci și cămătari. Nu mai pot face asta, acum am nevastă și copil.
Cred în continuare în bugete mici și finanțări independente. Mi se pare că resursele reduse te fac să te gândești la esența lucrurilor, să operezi cu niște limite care te împing spre creativitate și soluții originale.
Predau la facultatea de Teatru și Film UBB din Cluj și mai nou observ o tendință care merge spre producții destul de mari și o preocupare cu concursurile CNC. Privesc asta cu reținere. Cred că o perioadă de muncă în afara sistemului de finanțare CNC sau AFCN te ajută să cunoști lumea pe bune, acumulezi experiență care după se va vărsa creativ în filme.
Problema defrișărilor
Se taie ilegal în continuare, dar nu ca acum 10 ani când se rădea un masiv întreg fără probleme. Societatea civilă, sfera jurnalistică au lucrat mult să schimbe ceva și au reușit.
Din păcate discursul ăsta cu codrii a fost revendicat de partide populiste, doar avem exemplul lui Tibi în AUR. Codru-i frate cu românul și vin unii să ne taie pădurea. Nu e chiar așa, o tăiem și noi singuri.
Repet, avem probleme dar situația s-a îmbunătățit. Ca dovadă susținem ecosisteme cu carnivori mari, ca să faci asta trebuie să ai pădure sănătoasă și nefragmentată. Suntem încă bine la nivel european, trebuie să păstrăm ceea ce avem acum!
La ce lucrezi acum
După experiența După Cioate trebuie să fac o pauză de la documentare. După cum ți-am mai spus, m-a drenat de resurse realitatea pe care am documentat-o. Am scris un scenariu de lung metraj de ficțiune și am câștigat o sumă foarte mică la CNC. Am câștigat mai puțin ca la După Cioate, și asta e ficțiune de epocă. PERFECT!
Voi filma povestea asta în martie, sper. E un film inspirat de ce-mi povestea bunica mea când eram mai mic. Mai exact, bunica sa și alte câteva femei plecau la drum cu o căruță plină de izmene și marfă pentru a vinde bunurile prin Transilvania. Drumul era plin de pericole la începutul secolului 20, iar femeile astea le înfruntau cu mult talent. Am scris un scenariu pornind de la asta și de la întrebarea care mă bântuie de ceva timp: Cum a devenit Muma Pădurii, muma pădurii? Origin story Muma Pădurii.
Mi-am dat seama că înainte să ascult muzică, să citesc sau să mă uit obsesiv la filme, eu mă jucam pe calculator. Sunt generația care a experimentat perioada romantică a gamingului pe calculator – influențat de revista Level și PC Chip. Acum îmi trag seva creativă de acolo și din alte jocuri la care mai scap în prezent. Mă interesează mult cum pot să mixez experiența jocului pe calculator cu filmul, să reproduc scene în mediul jocului. E un experiment la care mă gândesc mult.
