O inspiră obiectele pierdute, texturile distruse de timp, pământul crăpat și, în general, fragmentele de materie care arată trecerea timpului. Artista Ioana Badea explorează prin lucrările sale legătura dintre corp, memorie și natură, printr-un dialog direct cu materia. Se folosește de pământ, cenușă, foiță aurie, pigmenți naturali, flori presate sau texturi organice pentru a crea lucrări în straturi, care vorbesc despre identitate, uitare și regenerare
Zilele trecute, a avut loc vernisajul celei mai recente expoziții ale sale, „Memoria Materiei”, care se vede până pe 28 august la Celula de Artă.
„Memoria materiei” este, pentru mine, un mod de a asculta ceea ce obiectele și materialele au de spus despre lume. Este ideea că materia nu e inertă, ci poartă în ea povești. În această expoziție, fiecare lucrare e o amintire materializată – o mărturie despre trecere, despre corp, despre urme”, spune Ioana.
Vorbim în continuare cu Ioana Badea despre creația din materie brută și despre expoziția sa cea mai recentă.
Despre tine
Vin dintr-un loc unde natura are răbdare cu timpul. M-am născut în București, dar am crescut într-un mediu care m-a conectat de la început cu materia – cu pământul, cu mirosul de frunze ude, cu rădăcinile vizibile și invizibile ale lucrurilor. Am studiat Pictură la Universitatea Națională de Arte din București, atât la nivel de licență, cât și de master, și am urmat modulul psihopedagogic, ceea ce mi-a oferit și perspectiva de a lucra cu oameni, de a înțelege procesele creative din unghiuri diferite.
Prima întâlnire semnificativă cu arta
Îmi amintesc cum desenam pe marginile cărților de matematică și cum colecționam resturi de hârtie colorată, bucăți de material sau orice părea „cu potențial artistic”. Era felul meu de a-mi construi lumi paralele, în care totul putea fi reinventat. Pictam mai întâi cu acuarelă, apoi cu tot ce găseam în natură – frunze, noroi, flori uscate. Îmi amintesc cum așteptam cu nerăbdare ploaia pentru a-mi băga mâinile în pământul ud pe care-l modelam pentru ca apoi să îl las la uscat urmărind atentă felul în care se modifica forma creată. Întâlnirea semnificativă cu arta nu a fost bruscă, ci mai degrabă organică. A fost acel moment tăcut în copilărie, când simți că nu ai uneltele potrivite să exprimi ceva și totuși găsești culoarea care face asta în locul tău. Cred că pictura m-a ales înainte să o aleg eu. Din nefericire am fost îndrumată către o altă direcție și pentru foarte mulți ani pictura a fost doar un refugiu. La maturitate am întîlnit persoane care vedeau în mine ceva ce eu nu îndrăzneam să sper. Încurajată discret, dar esențial, de câțiva oameni care au văzut mai mult decât vedeam eu atunci - prieteni, colegi de serviciu uneori chiar străini care au intuit o sensibilitate aparte în gesturile mele am început să am încredere și să fac din acea pasiune un scop.
Primele lucrări
Primele mele lucrări erau studii după marii artiști. Pentru o lungă perioadă de timp m-a preocupat arta figurativă. Am fost atrasă de peisaj, portret, natură statică, tot căutam si făceam cercetări pentru a-mi găsi locul într-o anumită zonă a artei.
Cum te definești acum ca artist
Mă definesc printr-o estetică a fragilității și a transformării. Lucrez cu materia ca și cum aș lucra cu o ființă – o ascult, o ating, o provoc să spună ce are de spus. Amprenta mea este legată de ideea de memorie – a locului, a timpului, a corpului. Mă interesează urmele, ceea ce rămâne după dispariție, și felul în care materia brută devine martor tăcut.
Artiști contemporani sau clasici care ți-au influențat traseul
M-au influențat artiști care lucrează cu materia în mod profund și simbolic – Anselm Kiefer, Alberto Burri, Christian Boltanski, Jean Dubuffet dar și artiști contemporani români precum Geta Brătescu sau Anca Benera și Arnold Estefan. Îmi plac acele voci artistice care nu fac compromisuri și care lucrează cu idei incomode, dar sincere.
Cum îți dezvolți creativitatea
Creativitatea mea se hrănește din liniște, din observație lentă. De multe ori călătoria către o destinație este mai fertilă decât o zi în atelier. Îmi notez ideile, fac schițe, păstrez eșantioane de materiale, am obiceiul să colectez lucruri aparent neînsemnate – pământ, cenușă, bucăți de lut, obiecte ruginite – care devin ulterior puncte de plecare. Încerc să nu forțez ideile; le las să apară atunci când sunt gata.
Ce te inspiră
Mă inspiră fragmentele. Obiectele pierdute, texturile distruse de timp, pământul care crapă, urmele de trecere. Mă inspiră și corpul uman, cu toate fragilitățile lui. Inspirația vine și din interior, din trăiri intense, uneori dureroase, care cer să fie transmutate în formă vizuală.
Cum ai ajuns la această relație profundă cu materia brută – pământ, cenușă, pigmenți naturali
Totul a pornit de la o nevoie de sinceritate. Simțeam că nu pot minți atunci când lucrez cu pământ, el nu permite. E ceea ce e. Am început să caut materiale care nu doar ilustrează o idee, ci o conțin deja. Pământul, cenușa, pigmenții naturali – toate vin cu istoria lor, cu viața și moartea încorporate. Așa s-a conturat o estetică a efemerului, a urmei, a dezgolirii.
Ce înseamnă pentru tine „memoria materiei”
„Memoria materiei” este, pentru mine, un mod de a asculta ceea ce obiectele și materialele au de spus despre lume. Este ideea că materia nu e inertă, ci poartă în ea povești. În această expoziție, fiecare lucrare e o amintire materializată – o mărturie despre trecere, despre corp, despre urme. Pământul ars, foilețele aurii, fragmentele de textură – toate devin purtătoare de sens.
Lucrul cu materiale recuperate sau sustenabile - o alegere estetică, etică sau un mix
În primul rând, e o alegere estetică – îmi plac materialele care au trăit deja o viață, care spun povești dar cred că alegerea de a recupera, de a folosi ceea ce există deja, devine un act de respect față de materie și față de lume.
Cel mai important moment din procesul de creație
Toate sunt importante, dar cel mai viu e gestul – acel moment când ideea se întrupează. Alegerea materiei este și ea esențială, pentru că materia te conduce. Contemplarea vine mai târziu, când încerci să înțelegi ce-ai făcut, de fapt deși primul pas pe care-l fac atunci când concept o lucrare este idea, conceptul de la care pornesc, pe parcurs acea idee va naste alte idei care de multe ori mă duc într-o altă direcție.
Expoziția „Memoria Materiei”
Aș descrie expoziția ca o incursiune într-un teritoriu al memoriei și al pierderii, dar și al vindecării. Lucrările sunt fragmente de corp, de pământ, de timp. Invit vizitatorul să observe cu răbdare, să simtă materia, să nu caute o poveste liniară, ci o stare – de tăcere, de reflecție, de apropiere de sine.
Ce ai căutat prin procesul de creație
Am căutat o formă de adevăr. Și am înțeles că uneori, tăcerea materiei spune mai mult decât orice discurs. Lucrând, am descoperit că sunt mai fragilă decât credeam – dar și mai capabilă să transform fragilitatea în forță. Am rămas cu o încredere mai mare în proces și într-o formă de smerenie artistică: materia știe. Noi doar o traducem.
Ce urmează pentru tine
Simt nevoia să explorez mai profund relația dintre corp și peisaj – poate prin intervenții în natură, prin instalații efemere. Mă atrag materialele vii, perisabile, dar și lumina, umbra, spațiile tăcute. Aș vrea să lucrez mai mult cu sunetul materiei – cu ceea ce nu se vede, dar se simte.
