Samsung anunță noua serie Galaxy Z cu o lansare memorabilă la Beach, Please

Samsung anunță noua serie Galaxy Z cu o lansare memorabilă la Beach, Please

Un zbor cu elicopterul, telefoane livrate direct pe scenă, o mare de oameni în extaz și artificii cât cuprinde – așa am descrie lansarea noilor telefoane Samsung Galaxy Z Fold7 și Galaxy Z Flip7.

Dar să ne întoarcem la momentul zero. Pe 9 iulie, Samsung Electronics a anunțat oficial lansarea noilor sale telefoane pliabile, Galaxy Z Fold7 și Galaxy Z Flip7, în cadrul evenimentului global Galaxy Unpacked, transmis live din New York.

În România, momentul a fost marcat printr-un eveniment exclusiv organizat la showroom-ul Molteni&C din București, unde comunitatea de jurnaliști și ambasadori Team Galaxy au avut ocazia să interacționeze în premieră cu cele mai noi telefoane pliabile din portofoliul Samsung.

Mai subțiri, mai ușoare, mai inteligente, așa au intrat pe scenă noile Galaxy Z Fold7 şi Galaxy Z Flip7.
Și vorbim la propriu despre o scenă, pentru că imediat după anunțul oficial, doi dintre influencerii prezenți la eveniment, Irina Simion (Reddysh) și Leo Dumitru, au decolat cu elicopterul către Costinești, pentru a livra la timp telefoanele pe scena de la Beach, Please!. Acolo, Deliric a arătat în premieră noul Galaxy Z Fold7 în fața unei mulțimi electrizate formată din 40.000 de oameni.

„Acest nou capitol al telefoanelor pliabile reunește designul și ingineria, cu o inteligență artificială creată special pentru formatul pliabil. Le oferă utilizatorilor experiența Ultra pe care și-o doresc – puternică, captivantă, inteligentă și portabilă, toate în noile telefoane Galaxy Z Fold7 și Galaxy Z Flip7”, a declarat Tiberiu Dobre, Vicepreședinte Samsung Electronics România și Bulgaria.

Acesta a fost doar începutul.

Samsung a continuat lansarea cu un concurs live în cadrul festivalului, o adevărată vânătoare de telefoane, prin care oamenii au fost invitați să descopere noile pliabile, alături de promoteri costumați în îngeri, artiști și ambasadori Team Galaxy, într-un mix inedit de tehnologie și entertainment. 

Timp de patru zile, festivalierii au avut ocazia să interacționeze cu noile Galaxy Z Fold7 și Galaxy Z Flip7, să se fotografieze cu ele și să se bucure de show-ul oferit de artiștii Samsung. Sub hashtagul #UnfoldingTheUltraBP, numele Samsung a răsunat în fiecare colț din festival, iar oamenii au putut intra în cursa pentru câștigarea unui Galaxy Z Fold7.

Și pentru ca lansarea să fie cu adevărat memorabilă, în ultima zi de festival, INNA a făcut cel mai mare selfie de la Beach, Please! cu noul Galaxy Z Fold7, alături de peste 100.000 de oameni. Momentul a fost urmat de un spectacol impresionant de artificii, care a încheiat perfect această lansare Ultra.

Astfel, Samsung a transformat lansarea noii game Galaxy Z într-o experiență de cinci zile, desfășurată în cadrul celui mai mare festival de muzică din România și trăită de un public de peste 500.000 de persoane.

Așadar, dacă le vedeți: flip them, fold them, unfold them și bucurați-vă de experiența Ultra.

#UnfoldingTheUltra

Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformatoare. Compania redefinește lumea televizoarelor, a semnalizării digitale, a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a aparatelor electrocasnice și a sistemelor de rețea, precum și a soluțiilor de memorie, a sistemelor LSI și a producției de semiconductori. Samsung avansează, de asemenea, în domeniul tehnologiilor de imagistică medicală, al soluțiilor HVAC și al roboticii, creând în același timp produse auto și audio inovatoare prin intermediul Harman. Cu ecosistemul său SmartThings, colaborarea deschisă cu partenerii și integrarea AI în întregul său portofoliu, Samsung oferă o experiență conectată inteligentă și fără întreruperi. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related