În perioada 3 - 12 octombrie are loc în București cea de-a 20-a ediției a Festivalului Internațional de Animație Animest. În cadrul festivalului, care este cel mai mare din România dedicat exclusiv animației, există o secțiune întreagă dedicată celor mici: Minimest. În programul Minimest de anul acesta se regăsesc proiecții speciale, o competiție jurizată de copii, ateliere de animație stop-motion și benzi desenate, stații de animație unde toți cei interesați sunt bineveniți să încerce și să descopere o parte din culisele filmului de animație, precum și dimineți de weekend la cinema pentru întreaga familie.
Minimest a luat naștere din dorința echipei de a oferi celor mici acces la filme de animație originale și educative, stimulându-le imaginația și sensibilitatea culturală. Am povestit cu 3 dintre personajele-cheie din spatele secțiunii Minimest - Andreea Stan (actriță, pedagog teatral și coordonatoarea Minimest), Nicoleta Miron (artistă de animație 2D și trainer în cadrul atelierelor Minimest) și Loredana Vlăduț (actriță și una din principalele voci din spatele dublajelor care se fac în timp real în cadrul proiecțiilor Minimest) - despre ce presupune Minimest, cum a evoluat de la începuturile festivalului și până la această ediție aniversară și ce e de neratat anul acesta din program.
Minimest atunci. Minimest acum
Andreea Stan: De la an la an, Minimest crește odată cu micii spectatorii. La început secțiunea se axa doar pe filme de animație educative, alese cu grijă. Acum, e mult mai mult: ateliere, întâlniri cu realizatorii filmelor, activități prin care cei mici descoperă lumea animației, concursuri, proiecții accesibilizate și chiar ocazia celor mici de a face cunoștință cu personajele filmelor de pe marile ecrane. Ce rămâne la fel? Atenția noastră pentru povești potrivite și pline de imaginație. Ce se schimbă? Modul în care le aducem mai aproape de copii – mereu cu idei noi, mai diverse și mai interactive.
Nicoleta Miron: Minimest se schimbă de la an la an prin deschiderea lui. În program apar constant filme noi, dar și proiecții incluzive pentru copiii cu deficienta de auz, nevăzători, și neurodivergenti și cred că asta e extrem de important, pentru că toți copiii ar trebui să aibă acces la povești și la experiența cinematografului. Pe lângă filme, acum avem ateliere, întâlniri cu regizori și, mai ales, multă libertate de creație, unde fiecare copil își poate aduce ideile la viață. Ce rămâne mereu la fel este grija de a crea un spațiu prietenos, unde copiii să se simtă încurajați să exploreze și să se bucure de cinema în felul lor.
Loredana Vlăduț: La început, conceptul s-a învârtit în jurul ideii de a le oferi copiilor posibilitatea de a se dezvolta într-un mod plăcut și în afara casei. Pe parcurs, Minimest a luat amploare prin energia pe care cei mici ne-o dau în fiecare an. Ideile bune vin atunci când ai inspirație, iar copiii sunt surse de iubire și zâmbete constante. Minimest s-a dezvoltat cât să poată cuprinde toată această fericire.
Există ateliere prin care pot descoperi ce înseamnă tot ce văd pe ecrane, un spațiu conceput pentru a-și dezvolta creativitatea înainte de vizionarea proiecțiilor, întâlniri cu artiștii ce realizează filmele și inclusiv cu personajele de pe ecran. Cine nu și-ar fi dorit, atunci când era mic, să își vadă personajele preferate în viața reală? E minunat! Cred că ceea ce se schimbă, an de an, sunt subiectele și temele abordate de realizatorii proiecțiilor. Rămân uimită de felul în care acești artiști reușesc să aducă în prim-plan subiecte actuale, atât de complexe, prin animație, cu atâta grijă și căldură pentru cei mici.
De neratat la ediția din acest an
Andreea Stan: Pentru mine, momentul de neratat la Minimest.20 este atelierul Emoții Animate, care se întâmplă în primul weekend de festival, pe 4 și 5 octombrie. Îl recomand pentru că nu e doar un exercițiu de animație stop-motion, ci o ocazie pentru copii să descopere emoțiile prin joc și creativitate. E genul de experiență care sperăm să rămână cu ei mult timp după ce se termină festivalul.
Nicoleta Miron: Dacă ar fi să aleg un singur moment de neratat, aș recomanda Porțile deschise ale filmului de animație, eveniment care va avea loc în ultima zi de festival, duminică 12 octombrie. Mi se pare special pentru că e unul dintre puținele momente din festival în care atât copiii, cât și părinții au ocazia să vadă concret cum se naște o animație. E un spațiu interactiv, unde există libertate de experimentare și joacă, iar pentru cei mici e fascinant să afle că și ei pot fi parte din procesul creativ.
Loredana Vlăduț: Personal, proiecțiile mi se par de neratat în fiecare an. Temele sunt actuale și atât de bine transpuse în animații, încât merită toată atenția noastră! În fiecare an, se tratează subiecte din ce în ce mai serioase și mai importante, atât pentru dezvoltarea copiilor, cât și a adulților. Este o altă perspectivă de a privi un subiect delicat, precum războiul, de exemplu. Le dezvoltă capacitatea de a privi lumea cu mai multă empatie, iubire și acceptare.
Cât de dificil este să pregătești un program cultural pentru copii în era TikTok
Andreea Stan: Copiii sunt obișnuiți cu conținut scurt, rapid și foarte vizual, iar atenția lor e greu de menținut. Asta ne obligă să găsim mereu formate dinamice, interactive, care să îi prindă din prima clipă, fie că e vorba de filme, fie de ateliere. Nu ne dorim doar să îi distrăm, ci să îi ajutăm să descopere povești, culturi și emoții, să își pună întrebări și să își dezvolte sensibilitatea. De aceea selecția filmelor și gândirea activităților implică multă atenție și responsabilitate.
Nicoleta Miron: Să pregătești un program cultural pentru copii și familii în era TikTok nu e neapărat dificil, dar vine cu provocări noi. Copiii sunt obișnuiți să primească totul foarte repede și să sară de la o imagine la alta în câteva secunde. Asta înseamnă că atunci când ajung la Minimest, unde filmele cer timp și atenție, sau atelierele presupun un proces mai lent, au nevoie de o perioadă de acomodare. Dar aici cred că stă și valoarea programului: îi scoate din zona de consum rapid și le arată cât de satisfăcător e să urmărești o poveste pe ecran până la capăt sau să creezi ceva pas cu pas, cu propriile mâini. Provocarea noastră este să găsim echilibrul între ritmul alert al lumii digitale și nevoia de a cultiva răbdarea, curiozitatea și bucuria descoperirii.
Loredana Vlăduț: Suntem conștienți de deficitul de atenție generat de rețelele de socializare. Adaptabilitatea reprezintă cea mai valoroasă resursă în acest context. Din dorința de a sprijini și dezvolta micii spectatori, ne adaptăm stilului actual cât mai scurt și mai cuprinzător, pentru a le capta atenția încă de la început. Căutăm cu responsabilitate să îi scoatem din cotidian și să le stimulăm curiozitatea prin activități diverse și captivante.
Cum speri să evolueze Minimest
Andreea Stan: Îmi doresc ca secțiunea să fie mai mult decât un program din cadrul festivalului – să fie o adevărată platformă culturală pentru copii și familii. Mi-ar plăcea ca până atunci să avem o rețea de proiecții și ateliere Minimest în cât mai multe orașe, să dezvoltăm resurse pentru profesori și părinți, și să aducem animația mai aproape de școli. Și, bineînțeles, să continuăm să aducem la București cele mai curajoase și educative filme pentru copii, din toate colțurile lumii. În esență, sper ca peste 10 ani Minimest să fie recunoscut nu doar ca „secțiunea de copii din cadrul Animest”, ci ca un reper în educația prin animație și un loc unde imaginația celor mici își găsește mereu inspirația.
Nicoleta Miron: Îmi imaginez Minimest ca pe o secțiune care va crește împreună cu publicul ei. Până în 2035, aș vrea să devină un reper pentru educația prin film și animație, un loc unde copiii nu doar descoperă povești, ci și învață constant cum să le creeze. Mi-ar plăcea să văd mai multe proiecte dedicate incluziunii, să ajungem în cât mai multe orașe și comunități, și să construim o rețea de ateliere și proiecții care să existe pe tot parcursul anului. În esență, sper ca Minimest să rămână un spațiu de libertate și de curiozitate, dar să se extindă astfel încât orice copil din România să aibă șansa să facă parte din el.
Loredana Vlăduț: Cea mai de preț evoluție a Minimestului ar fi să aibă un impact educațional real în societate. Deja există familii care vin an de an la festival, din dorința de a-și oferi un spațiu alternativ de dezvoltare. În cadrul acestui festival sunt abordate teme variate de evoluție personală, relațională, imaginativă și creativă, esențiale pentru o creștere armonioasă. Minunat ar fi ca, până în 2035, acest proiect să devină o componentă necesară a vieții copiilor, unde aceștia își pot dezvolta imaginația prin animație și se pot exprima liber, fără teamă de judecată.


























