Adesea când un obiect de artă reușește să atragă atenția mai multor persoane, fiecare cu câte o motivație personală, se cască un adevărat hău conceptual, un „rabbit hole” în care te poți pierde. Astfel stau lucrurile și cu proiectul „steaua. young and innocent days”, coagulat în jurul unui obiect de artă cu o poveste întrețesută atât cu istoria recentă în termeni largi, cât și cu o istorie intimă, de familie.
În decembrie 1968, un grup de studenți la Arte Plastice au confecționat împreună o stea și au pornit prin București să-și colinde profesorii. Au fost opriți de doi agenți ai Securității, iar profesoara care îi însoțea a fost dusă la secție pentru interogatoriu. Steaua, restaurată la Muzeul Național al Țăranului Român, a devenit obiectul-totem al unui proiect care spune povestea acelui moment cultural și politic, dar și a grupului de tineri artiști.
56 de ani mai târziu, „steaua. young and innocent days” propune o revizitare a acestui episod. Echipa acestui proiect este compusă din oameni la care a ajuns, pe mai multe căi și peste mulți ani, un mesaj simplu și cutremurător, scris pe spatele unei fotografii. Același mesaj este așadar preluat și amplificat, într-un proiect cultural complex, la granița dintre explorare documentară, meditație artistică și antropologică și efort de construcție a unui pod empatic între artiști din epoci din ce în ce mai îndepărtate și totodată din ce în ce mai relevante unele pentru celelalte.
Între 6 noiembrie și 14 decembrie 2025, Galeria Ivan găzduiește prima parte a proiectului – „steaua. young and innocent days | Part I”, o expoziție curatoriată de Alexandra Croitoru, ce reunește lucrări semnate de artiști din generații diferite. În completarea expoziției, Sala Nouă a Teatrului de Comedie găzduiește, între 29 octombrie și 12 noiembrie 2025, trei evenimente care explorează dimensiunile culturale, sociale și muzicale ale anului 1968. Începând cu 27 noiembrie, Steaua și povestea ei vor fi prezentate într-o nouă expoziție la Muzeul Național al Țăranului Român, deschisă până pe 11 ianuarie 2026. Aici, obiectul istoric va fi expus în centrul unui traseu narativ care leagă arta, istoria și memoria colectivă, oferind vizitatorilor o experiență imersivă în atmosfera anilor ’60.
O parte din echipa extinsă a acestui proiect, Alexandra Croitoru, Miruna Boruzescu și Maria Mora, povestesc despre conexiuni: cele care au dus la nașterea proiectului și cele pe care „steaua. young and innocent days” le va lega, între artiști și istorie, între public și artiști, între generații.
Coerența din diversitate
Alexandra Croitoru: Eu am fost atrasă de povestea Stelei din mai multe posturi: cea de artistă, cea de curatoare și cea de profă la UNArte. Nu mai zic și de conexiunea pe filieră scenografică, având în vedere că asta am studiat patru ani la liceul Tonitza. Am fost fascinată și de obiect, din prima clipă în care l-am văzut, de materialitatea lui și de procesul prin care a fost realizat, într-un context în care lipsa posibilităților de producție sau a materialelor specializate a dus de fapt la un soi de augmentare a creativității, a generat o „alchimie” prin care materialele cele mai comune sunt combinate și transformate în ceva prețios și spectaculos în același timp. În plus, l-am perceput ca având și o latură „utilitară” dincolo de funcția lui de recuzită pentru colindat, aceea de a aduna oamenii în jurul lui, deopotrivă studenți și profesori, dar și de a afirma o libertate a gesturilor mici în relație cu un spațiu public controlat de autorități.
Miruna Boruzescu: Povestea mea cu steaua este mult mai veche. Am crescut cu ea în familie. Începe pentru mine cu felicitarea de Crăciun trimisă de Radu și de Miruna, prin 2000. La timpul acela, aveam 16 ani. Nu știam povestea. După 5 ani, eram studentă la regie de film la UNATC și căutam un subiect pentru filmul de anul 2, tema era „documentar”. Tatăl meu, fratele lui Radu, mi-a sugerat povestea stelei. Și așa am intrat în povestea asta, am căutat oameni implicați, reușind să adun interviuri cu membri ai acestui grup. Este totuși o generație, din păcate, pe cale de dispariție.
Subiectul stelei a continuat să mă obsedeze, ani după ce am terminat facultatea. Între timp, au și dispărut din membri. A plecat și Doru Setran, cel în atelierul căruia acest obiect a traversat decenii, adus fiind de studenți în acea seară de decembrie ‘68. Atelierul său a trebuit eliberat și astfel a reînceput povestea stelei. A intrat într-un proces de restaurare la Muzeul Țăranului Român și am decis că trebuie „să arătăm steaua la toata lumea”, așa cum spunea Adina Nanu într-unul dintre interviurile filmate care au rămas.
Echipa proiectului actual este în mare parte compusă din oameni pe care îi știu de mulți ani, profesioniști în domeniile lor și care au rezonat la povestea stelei. Acest lucru a fost extrem de important pentru mine, pentru că steaua este practic o poveste a familiei mele.
Maria Mora: Îmi place cel mai mult faptul că povestea stelei trezește în multă lume conexiuni: uite, nașii mei, înainte să se fi căsătorit, ea e mama mea în tinerețe, știu și eu pe cineva care mai trăiește din grupul celor care au confecționat împreună o stea și au pornit prin București să-și colinde profesorii în iarna lui 1968…
Spre rușinea mea, nu știam nimic despre cuplul Boruzescu, dar acest episod și proiectul cultural construit în jurul obiectului fizic al stelei și a evenimentelor din acea seară, atinge multă lume, din multe generații. Reușește să mă transporte și pe mine într-o lume în care îmi închipui că era încă loc de discuții și visări, iar tinerii ascultau muzica primelor formații de chitare electrice pe discurile Electrecord.
Miruna mi-a povestit că își dorește mult să scoată steaua, să o arate lumii. Pentru că tata a fost un suflet rebel, cu plete lungi și blugi largi evazați, ideea de a face o expoziție și a activa acele vremuri m-au făcut să simt că fac ceva și pentru tata, pentru o generație întreagă care în aceste vremuri trăiește o nostalgie a unui regim politic care ne-a marcat profund. Ei fie asociază comunismul cu tinerețea lor, fie frecventează rețele sociale în care se cultivă nostalgia. Oricum, revalorizarea comunismului nu este o noutate.
Mi-ar plăcea să putem construi un proiect ce oferă ocazia de a fi nostalgici, dar care privește și cu un ochi critic acele vremuri; critic și blând, cel puțin în cazul meu.
„steaua. young and innocent days” este un proiect cultural construit cu ajutorul unei finanțări publice AFCN, iar echipa este proaspăt formată, nu am mai lucrat împreuna în acest combo.
Paul Breazu a fost primul care ne-a venit în minte; jurnalist, arheolog al muzicii pop din România, Paul va coordona de asemenea și o discuție despre arta ca formă de protest în perioada comunistă și despre influențele culturale occidentale din acei ani. Paul ne-a prezentat-o pe Laura Jiga Iliescu, specializată în folclor literar și cercetător în cadrul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”, Academia Română, Bucureşti. Laura este cea care ne ghidează prin meandrele riturilor, de ce se joacă teatru de Crăciun, recuzita folosită de colindători și ce mesaje încorporează o stea de Crăciun. Paula Dunker este partner in crime în multe proiecte realizate împreună, îmi place adesea că ne înțelegem cu foarte puține cuvinte. Paula ne-a propus să o invităm pe Alexandra Croitoru ca și curatoare. Mă super bucură plăcerea cu care Alexandra scormonește în povestea aceasta. Andrei Dinu, designer și scenograf, reușește adesea să adauge o caracteristică teatrală în ceea ce construiește, reflectând realitatea ce devine tot mai ficțională. Am simțit amândouă că ar fi un compliment adus atât lui Andrei cât și cuplului Radu și Miruna Boruzescu, dacă Andrei va înscena aceasta expoziție.
Radu și Miruna au semnat împreună decorurile și costumele pentru filme de referință ale cinematografiei românești, precum Felix și Otilia (1972), Cu mîinile curate (1972) și Duhul aurului (1974), spectacole de teatru și operă în România anilor 1960-1970, iar după ce au părăsit România comunistă în 1973, în marile capitale culturale din Europa, Statele Unite ale Americii, Australia.
Ne susține din umbră și Bogdan Gîrbovan, căruia îi suntem maxim recunoscători pentru printuri impecabile de mari și mici dimensiuni. Sorin Nainer și Mara Oglakci ne ajută să documentăm acest întreg proces. Iar Ioana Tănase este autoarea întregii identități a proiectului, și o face foarte fresh and bold!
Călătoria spre trecut
Alexandra Croitoru: Ce mi se pare mie interesant este tocmai potențialul unor micro-istorii de acest gen, care te pot teleporta instantaneu în trecut și te pot face să empatizezi mult mai bine cu o generație care e pe cale de istoricizare. Un proiect în care poți avea o experiență directă cu artefacte, fotografii și mărturii legate de un asemenea episod umanizează de fapt Istoria cu I mare și oferă o cale de a înțelege un anumit tip de contestare a normelor și de spirit comunitar care, după părerea mea, în prezent cam lipsește. Îmi doresc ca acest proiect să inspire studenții de la Arte din ziua de azi să se auto organizeze și să gândească împreună acțiuni prin care să chestioneze forțele care reglementează lumea în care ne învârtim.
Miruna Boruzescu: Eu pornesc în acest proiect de pe o poziție clar subiectivă. Sunt conștientă de ramificațiile și complexitatea lui, și încă le descopăr odată cu trecerea timpului și revenirea asupra lui. Pentru mine, aceasta este o poveste atât de familiară și familială încât îmi este destul de greu să rămân permanent obiectivă. De aceea mă bucur să lucrez cu oameni în care am încredere, care îmi pot echilibra perspectiva și care văd povestea asta din perspective diverse.
Maria Mora: Dacă ar fi logistic posibil, aș deschide tot procesul, aș face un open source de povești ale acelor generații și vremuri. Tata mergea la audiţii de albume la Club 182 - Rectorat (Braşov), făcea drumeții cu grupuri mari de tineri, timp în care ascultau muzică și, bănuiesc eu, căutau un soi de libertate. Mie personal mi-ar plăcea să aud și să adun mult mai multe povești din acele vremuri.
Având Salonul de Proiecte ca reper de expoziții axate pe cercetare și producție, eu personal îmi doresc să construim o expoziție ca o lecție de istorie și artă, a modului în care arta reflectă, provoacă și influențează schimbările din societate.
În plus, obiectul-totem ne duce într-un spațiu ritualic - tipul meu preferat de spațiu! :) Steaua confecționată în 1968 contaminează deopotrivă oameni, cuvinte, melodii, obiecte, locuri, timpi și durate. Mai mult, scoasă din ritual, refăcută, mutată pe scenă sau într-o expoziţie, sau în orice fel de nou context, steaua se resemnifică și devine obiect artistic.
O istorie a „misticismului” în comunism
Miruna Boruzescu: Această acuză de „instigare la misticism” sună pe cât de pompos, pe atât de absurd. Îmi aduc aminte că prima oară am auzit de acest cap de acuzare de la Doru Setran și Adina Nanu, care mi-au povestit în 2005 întâmplarea și mi s-a părut absolut comică această sintagmă de „instigare la misticism”. Ce definea, din perspectiva tovarășilor, misticismul și cum instigau acești tineri, făcând un lucru până la urmă frumos și creativ?... Și pe cine instigau?… Înțeleg instigare la violență, dar la misticism?!
Cred că ceea ce unește aceste persoane „instigatoare la misticism” în societatea românească este acest thinking outside of the box - „gânditul în afara cutiei”, care în acel context era ceva de neacceptat.
Maria Mora: Cred că suntem o societate cu multe moșteniri păgâne, chiar dacă nu prea recunoaștem asta. Cred că într-un regim care își dorea să controleze totul, chiar dacă în anii aceia poate un pic mai puțin, toate gesturile astea mistico-ritualice erau instigatoare. Eu sunt o persoană spirituală și ritualică. Chiar și acum, în 2025, instig la sprâncene ridicate și multă mirare: „dar de ce?”, „dar chiar crezi?”, „dar de ce faci asta?”, „haide mai lasă-mă cu astea!”.
Cred că grupul de colindători nu urmărea să acceseze Divinul, ci mai degrabă o formă de manifestare liberă, ludică, improvizatorică. Confecționarea și purtarea Stelei de Crăciun e un gest simbolic încărcat și contaminat de sacru by default. Purtată din casă în casă, Steaua devine suport al comunicării deopotrivă verticale și sociale, căci, dincolo de elementele obligatorii pe care trebuie să le aibă o astfel de stea, fiecare în parte este cât mai frumoasă, cât mai bogată și cu detalii cât mai inedite. Iar steaua noastra nu e deloc mai prejos!
Credit foto: Sorin Nainer
O coloană sonoră pe măsură, ritmurile unor vremuri tulburi
Maria Mora: În cadrul proiectului organizăm trei dezbateri care vor fi scăldate în intervenţii muzicale tematice, gândite să marcheze într-adevăr un soundtrack al vremurilor acelora.
Miercuri, 29 octombrie va avea loc o dezbatere publică alături de Radu Boruzescu (scenograf; artist cu un rol important în confecţionarea stelei) și alți membri ai grupului. Pe 5 noiembrie, o să avem o discuție despre arta ca formă de protest în era comunistă și influențele culturale occidentale din 1968. Iar pe 12 noiembrie, o să avem o discuție despre ritualitatea stelei de Crăciun, condusă de Laura Jiga Iliescu.
Credit foto: Sorin Nainer
Spirala istoriei
Maria Mora: Pe mine mă uimește fascinația celor tineri, care nu au trăit comunismul, față de acele vremuri. Communism galore! Dar apoi îmi dau seama că și eu aveam așa un sentiment față de anii ‘20, pe care îi romantizam. Deci poate e ceva destul de natural să te gândești la vremuri pe care nu le-ai trăit într-o lumină idilică. Cred că tinerii de azi nu conștientizează ce a însemnat o dictatură și un aparat-caracatiță care te urmărea la tot pasul. Nu neg toate cele bune construite în acei ani, dar cred că suntem într-o spirală, și am simțit un fior în toamna trecută că ne-am putea întoarce în acele vremuri în care orice gest pe care îl făceai, putea instiga autoritatea. Teoria ciclică a economiei zice că economiile experimentează perioade de creștere și expansiune, urmate de perioade de recesiune și declin, formând un ciclu repetitiv - asta cred că trăim acum. După multă expansiune și mult bine, o perioadă de maximă recesiune. Dar și în vreme de război lumea merge la teatru, film și expoziţii…
