Muzica și teatrul au făcut parte din formarea sa, le-a văzut la părinții săi, actori de meserie. A știut că are o voce frumoasă de mică, dar nu se gândea unde poate ajunge cu ea – în niciun caz în America. Când era la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Ana Everling a decis să emigreze în SUA, visând să fie artistă peste ocean. A sacrificat câțiva ani din tinerețe muncind mult, a avut chiar și trei joburi doar ca să supraviețuiască, dar a reușit să își trăiască visurile: să compună muzică, să cânte la Chicago Symphony Center cu orchestră și să facă teatru.
Astăzi, în spectacolele sale, Ana Everling aduce un dialog între rădăcinile sale în Moldova de peste Prut și modernitate, între vocea străbunilor și chitara electrică.
„Atâta timp cât esența rămâne vie, forma poate și trebuie să evolueze. Eu vorbesc pe scenă despre cine suntem acum ca națiune. Mai ales noi, moldovenii de peste Prut, care ne-am pierdut identitatea de atâtea ori: am trecut prin colonizare, prin curățiri etnice, prin interzicerea și cenzurarea folclorului și a limbii românești”, zice Ana
Recent, regizorul Radu Afrim a invitat-o să urce pe scena Teatrului Național din București în „Gro(o)ve”, spectacolul de deschidere a Festivalului Național de Teatru, ocazie cu care am povestit cu Ana despre muzica ei, despre creativitate și despre folclorul pe care îl reinterpretează pe scenele americane.
