Muzica și teatrul au făcut parte din formarea sa, le-a văzut la părinții săi, actori de meserie. A știut că are o voce frumoasă de mică, dar nu se gândea unde poate ajunge cu ea – în niciun caz în America. Când era la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Ana Everling a decis să emigreze în SUA, visând să fie artistă peste ocean. A sacrificat câțiva ani din tinerețe muncind mult, a avut chiar și trei joburi doar ca să supraviețuiască, dar a reușit să își trăiască visurile: să compună muzică, să cânte la Chicago Symphony Center cu orchestră și să facă teatru.
Astăzi, în spectacolele sale, Ana Everling aduce un dialog între rădăcinile sale în Moldova de peste Prut și modernitate, între vocea străbunilor și chitara electrică.
„Atâta timp cât esența rămâne vie, forma poate și trebuie să evolueze. Eu vorbesc pe scenă despre cine suntem acum ca națiune. Mai ales noi, moldovenii de peste Prut, care ne-am pierdut identitatea de atâtea ori: am trecut prin colonizare, prin curățiri etnice, prin interzicerea și cenzurarea folclorului și a limbii românești”, zice Ana
Recent, regizorul Radu Afrim a invitat-o să urce pe scena Teatrului Național din București în „Gro(o)ve”, spectacolul de deschidere a Festivalului Național de Teatru, ocazie cu care am povestit cu Ana despre muzica ei, despre creativitate și despre folclorul pe care îl reinterpretează pe scenele americane.
Despre tine
Sunt din Republica Moldova, părinții mei sunt actori de profesie, prin urmare și muzica și teatrul au făcut parte din mediul în care m-am format. Am studiat pian, canto și teorie muzicală în școală, apoi canto jazz la Academia de Muzică, teatru și Arte Plastice din Chișinău. Nu am absolvit-o pentru că am decis să emigrez.
Cum ai ales să faci muzică
Am știut că am o voce frumoasă, atunci când se întâmpla să produc sunetul corect, el rezona în corp și vibra ca un clopoțel, dar sincer, nici nu aveam timp să mă gândesc la asta, eram ocupată cu școala, concertele corale, iar școala și conservatorul erau cam slăbuțe, nu aveam profesori buni care să ne învețe, să ne susțină, mai mult ne ocupam la instrumente singuri, motivați cumva doar de talentele noastre. Unii din noi au continuat, altii au renunțat, eu am fost mai încăpățânată și am continuat să fac muzică chiar și în cele mai grele condiții.
Credit foto: Alex Brescanu
Primele proiecte muzicale
Primele au fost trio-urile și cvartetele de jazz, le-am tot condus cat am putut, dar am renunțat pentru că nu mi se potriveau stilistic. Am înțeles că trebuie să fac o pauză ca să înțeleg ce fel de artă vreau să fac. Și am făcut o pauză de un an jumate, timp în care am luat-o de la zero: am făcut vocalize, am studiat chitara, am citit despre anatomia aparatului respirator-fonator, despre cum se produce sunetul, am ascultat muzică și am mers la concerte.
Cum este acum, când s-a strâns experiența. Ce te interesează să explorezi
Dincolo de o experiență sonoră mă interesează să ofer o experiență culturală actuală, în pas cu timpurile în care trăim. Dar și să ofer un timp petrecut ca între prieteni - să analizăm folclorul, să ne amuzăm de unele chestii care sunt foarte primitive si înapoiate, dar profunde în esența lor. Mă interesează și aspectul vizual și tot mai mult mă duc în zona de performance, totuși teatrul în care am crescut și-a lăsat amprenta și a început tot mai mult să fie prezent în concertele pe care le produc.
Credit foto: Carolina Sánchez
Cum ai ajuns să cânți în America
Am plecat printr-o formă complicată de emigrare pe care nimeni nu o recomand, care a adus cu sine niște sacrificii ale unor ani de tinerețe în care am lucrat intens câte două-trei job-uri, doar ca să supraviețuiesc într-o metropolă americană. Până la urmă am reusit să-mi îndeplinesc câteva vise: să-mi fac prieteni de încredere, să fiu artistă, să am muzicieni trimiși de la Dumnezeu care să sune sublim, pe măsura talentului meu, să cânt la Chicago Symphony Center cu orchestra, și să fac teatru, ceea ce mi s-a întâmplat recent, pentru prima oară, pe scena Teatrului Național din București.
Etapele cele mai importante, care te-au ajutat să duci muzica ta peste ocean
Am cântat în stradă, am cântat în restaurante, baruri, cluburi de jazz, cu absolut oricine avea nevoie de vocalistă, și am studiat foarte multă muzică: latino-americană, braziliană, portugheză, cubaneză. Eu am fost unica vocalistă din Chicago care putea să cânte un repertoriu integral în franceză și a doua zi să cânte muzica salsa și cumbia cu orchestră, în spaniolă, timp de o oră jumate. Mi se spunea pe vremuri “cameleon muzical”. Deci am luat talentul meu și l-am dus în toate direcțiile posibile, cu succes. Cel mai important însă a fost chitara și posibilitatea de a mă acompania singură atunci când nu puteam să-mi permit să angajez acompaniatori. Asta mi-a dat flexibilitate și libertate financiară.
Credit foto: Christopher Andrew
Ce îţi oferă America și nu aveai pe scena de acasă. Ce ai pierdut
Am avut doar de câștigat. America este diversă și bogată în emigranți. Anume ei o fac atât de minunată și o culturalizează. Iar eu am revenit la folclorul românesc atunci când am înțeles asta - eu niciodată nu o să cânt genurile muzicale americane cum o fac ei, dar pot să aduc ceva din cultura mea si astfel să contribui și eu.
Reinterpretarea folclorului românesc pentru scena internaţională
Eu cânt un folclor autentic din zona Moldovei, fostei Basarabii, de unde am venit. Muzica pe care o scriu la fel este profund influențată de acest folclor. Dar am și câțiva compozitori din Republica Moldova pe care îi iubesc și îi cânt: Zlata Tkaci, Ion Macovei, Tudor Chiriac, poeții Ion Vatamanu, Grigore Vieru.
Între continuarea tradițiilor și fondarea unei noi estetici muzicale românești
Sper că muzicienii de azi vor inventa noi tradiții, prin cunoașterea și respectarea celor vechi. Faptul că folosim chitari electrice și procesoare de efecte pe scenă este ceva firesc și în armonie cu timpurile noastre. Atâta timp cât esența rămâne vie, forma poate și trebuie să evolueze. Eu vorbesc pe scenă despre cine suntem acum ca națiune. Mai ales noi, moldovenii de peste Prut, care ne-am pierdut identitatea de atâtea ori: am trecut prin colonizare, prin curățiri etnice, prin interzicerea și cenzurarea folclorului și a limbii românești.
Credit foto: Jose Calvo
Publicul tău
Publicul meu este foarte divers, este un public curios, ascultător. Caută distracție, caută experiențe, caută să simtă ceva.
Cum îți hrănești creativitatea
Mă ajută să văd cum fac alții. De exemplu un festival în care am văzut 20 de concerte sau spectacole îmi va da idei pe un an întreg. Ca să se închege ideile am nevoie de timp liber, să fiu odihnită, plictisită, chiar. Creativitatea nu iubește stresul, grijile, foamea, oboseala. După asta vine aplicarea în practică, înregistrari, repetitii, unde este multă muncă, unde sunt greșeli, unde facem și desfacem, și tot asta poate să dureze ani de zile, până când nici nu mai știi de unde si când totul a pornit.
Ritualul tău înainte de un concert
Cel mai important este să fiu pregătită: să fie muzică în ordine, instrucțiunile clare pentru muzicieni, să înțeleg ce vreau să spun și cum să țin publicul timp de o oră jumate. Restul va fi bine.
Credit foto: Cosmin Keliner Stoian
Colaborarea cu regizorul Radu Afrim pentru deschiderea Festivalului Național de Teatru 2025
În octombrie mi-a scris Radu Afrim și mi-a spus ca i-a plăcut mult albumul meu “Pui de Dor” și că ar vrea să colaborăm. Mi-a dat câteva idei pentru includerea acestei muzici în spectacolul de deschidere a FNT. Eu când am auzit “teatru” evident, mi s-a aprins un beculeț, nu mi-a trebuit să mă gândesc mult. Am așteptat cu mult suspans decizia de a mă include în spectacol. Nici acum nu pot să cred ca asta s-a întâmplat cu mine și ca Radu Afrim m-a găsit, aflându-mă pe alt continent, doar datorită muzicii, datorită faptului ca am realizat ceva. Mi se pare tare faină chestia asta.
Ce ai simțit pe scena mare a Naționalului bucureștean
Am vrut un singur lucru: să-mi fac treaba cât de bine posibil. În general m-am simțit auzită, văzută, iubită. Dar cel mai important - am fost distribuită alături de cele mai bune vocaliste de ethno-jazz și electro-jazz care le are România în prezent și pe care le admir și eu. Mi-am zis ca dacă sunt și eu acolo printre acești oameni străluciți, înseamnă ca îmi fac lucrul bine și mă apropii și eu un pic de strălucirea lor.
Care crezi că este rolul muzicii în zilele noastre
Cred că rolul muzicii astăzi este să reflecte lumea în care trăim, fără filtre inutile. Simt că artiștii sunt direcți, autentici, uneori chiar brutali în sinceritatea lor. Arta nu mai e „șlefuită” sau „cuminte”, și probabil nu mai e de mult, doar că eu abia acum o văd așa, prin prisma propriei mele experiențe. La fel și în Gro(o)ve - spectacolul lui Afrim - am simțit aceeași libertate de expresie, aceeași nevoie de adevăr.
Mai departe, cu muzica ta
Planific un proiect ce adună o serie de Colinde Păgâne de pe Marea Neagră și de pe teritoriul Poloniei, alături de vocalista poloneză de jazz, Grazyna Auguscik. Urmează să expun o instalație de artă care se numește “The Fabric of Her”, finanțată de statul american, cu printuri de fotografie imprimate manual pe stofă, ce va include croșete și prosoape din satul bunicii mele si coloana sonoră originală. Următorul meu album “Rândunica” cu piese predominant scrise de mine este în producție, dar pe pauză din lipsă de fonduri. Și mai am multe idei, pe care aș fi bucuroasă să le realizez, numai susținere să fie!
