„Things to a void in a black hole vacation” a fost una dintre lucrările care au întâmpinat publicul la intrarea în spațiul expozițional, la prima ediție a Festivalului Internațional SURSA, un eveniment dedicat artei luminoase (light-art), la intersecția dintre multiple discipline și tehnologii.
Lucrarea a fost realizată de Pastila Roz, „o grupare artistică satirică, jovială și indiferentă”. Alexandru Maxim a ieșit la rampă ca purtător de cuvânt al grupării și a povestit despre modul în care lucrează ei, cum se raportează la cele mai noi crize cadorisite de realitate și despre echilibru, așa, în general.
La intersecția dintre arte și tehnologii
Parte din aceasta colaborare numită Pastila Roz presupune o comunicare între trei medii diferite: pictura, sculptura și video. Sunt puncte limitate de intersecție în care ne putem înțelege. Materialitatea sau corporalitatea are legătură cu primele două arte. Digitalul, posibilitatea aceasta fluidă a imaginii, vine cu deschideri conceptuale infinite, dar cu destul de puțină materialitate. A fost o perioadă de exemplu în care am folosit televizoare cu tub pentru expozițiile pe care le făceam în 2018, mult după apariția celor plate. Această estetică nostalgică nu a fost neapărat dorită, dar să zic sincer, aveam nevoie de multe ecrane și astea au fost cele disponibile. O nevoie tehnologică și o finanțare precară pot duce la rezultate de genul ăsta.
Situația e similară și în cazul Art Machine care este un experiment artistic dar și de producție. Un vending machine de artă construit pe vremea când lumea încă umbla cu cash în buzunar, (adică tot prin 2018) e deja nostalgic 7 ani mai târziu, când poți plăti cu cardul chiar și la cel mai banal automat de cafea de la colțul blocului și oricum cash-ul a fost înlocuit de pet-uri reciclabile. Acum majoritatea avem minim un ecran prin care vedem întreaga lume. Nevoia de materialitate nu cred că e nostalgică, ci vine dintr-o frustrare a lipsei de varietate: deși avem tot pe ecran, realitatea imediată pare cam săracă în opțiuni. Ducem lipsă de tangibilitate.
Ce poate face Pastila Roz ce nu poate face un AI bine antrenat
Sunt forțe mult mai mari decât noi care promit că rezolvă această criză existențială și pare că o categorie de public abia așteaptă să își investească credința în cea mai nouă ofertă de „GOD” de pe piață. Ce e de speriat însă este ușurința cu care aruncăm cu creativitate, reflexie și gândire critică direct într-o căsuță de chat care nu are nimic din atributele menționate, dar o abilitate inestimabilă de a ne tot pune fiecăruia în față o hiper-oglindă.
Ce a reușit Pastila Roz să facă, dincolo de slop-ul păcătos din conversațiile private, a fost ca de NAG 2024 să propună un critic de artă AI - Magnus van der Snark. Un chatbot local, neaoș, acid și uneori amuzant. Mulțumim Levenshtein Escrow pentru consultanță.
Acest robot halucina păreri despre imagini pe care le primea. Cunoaștem artiști care au apelat la el pentru a afla ce crede despre lucrărilor lor, pentru că și pentru ei devenise mult mai interesantă această iluzie de părere ironică. Până va avea timp și disponibilitate cineva (o entitate biologică pe bază de carbon) să publice critică, cronici, explozii de gânduri de moment, dezahardări, extorsiuni de burlane, caterincă și orice alte bârfe private, măcar un AI să țină aprinsă această flacără. Shoutout gossip.gallerina că a început ceva în direcția asta și suntem siguri că mai sunt și alte minți care merită citite.
Un fel de post-manifest: o grupare artistică satirică, jovială și indiferentă
Viața în bulă cred că prezintă destule oportunități pentru satiră. E de ajuns și dacă ești mai la marginea ei, că vezi unde se poate sparge. Jovialitatea cred că e dată de gradul de stupiditate al unei idei de lucrare în raport cu necesitatea existenței sale în lume. Pe de altă parte, nu toate „dumele” noastre sunt bune. De aici indiferența legată de raportul anterior menționat. We do it because it’s fun, not because it makes sense.
Socoteala de acasă și potriveala din Bibliotecă, la Festivalul SURSA
Lucrările din „Things to a void in a black hole vacation” au fost realizate pentru o expoziție site-specific la MNȚRplusC. Am încercat să creăm un fel de spațiu de anti-meditație acolo, erau însoțite și de filmul de animație care le-a inspirat: „Crossing the Styx - Whispers from the Underworld”. Nu aveau acces decât 6 oameni pe oră, pentru că ne doream această experiență cât mai individuală pentru oameni, chiar cu riscul de a pierde din public. Până la urmă era despre oboseală, despre un sfârșit, care cel mai probabil ne va prinde singuri pe fiecare. Dar e și despre acest concept nostalgic numit suflet pe care îl vedem ca fiind lumină și am făcut-o la propriu să iasă din corpurile figurilor sculpturale. Ne-a zis cineva că lucrările au bad vibes. Cineva mai tre să exploreze și Yang-ul.
În contextul festivalului SURSA, chiar am avut o manifestare. Expoziția a propus lucrări complexe, cu grade înalte de abstractizare și folosește tehnologii noi, inclusiv AI. A fost un echilibru foarte mișto între concept și tehnologie, care a fost prezent în toate lucrările. Artiștii din expoziție sunt foarte talentați. S-a consumat mult curent cu toate videoproiectoarele și ecranele.
Lucrările noastre au fost cele mai basic. Trebe doar băgate în priză și se aprind becurile. Fiecare bec are 2 Watti. Fiecare sculptură are 10 Watti. Tot ansamblul de sculpturi are 50W. Am consumat puțin tare din SURSA.
Spațiul de la BNR este frumos, probabil s-ar potrivi așa, în ideea în care de fapt în Biblioteca Babel a lui Borges nu e lumină, toate ființele ar arăta așa și nu ar vedea decât doar ce e în fața lor, sau atât cât răzbate lumina „sufletului” lor. Ca peștii ăia răpitori de pe fundul oceanelor.
Între teoretizare și naivitate
Echilibrul cred că e dat de interesul publicului. Unora le plac teoretizările și jocurile intelectuale, alții apreciază vibe-ul. Dacă o expoziție reușește să provoace ambele aspecte, atunci cred că e echilibrată.
Necesitatea unui astfel de echilibru? În episodul 15 din Twin Peaks Sezonul 3, Dougie Jones bagă o furculiță în priză pentru ca Dale Cooper să se trezească din coma în care îl lăsase Mr. C, doppelganger-ul său malefic. Toți sunt jucați de același actor, în serial toți sunt același om, doar că unul e contrafăcut, unul e decor și unul n-are corp, că are sufletul captiv. Explică-mi asta fără teoretizare.
