[Work & Flow] Dragoş Tuțǎ Mihaylov: La început eram mult mai direct, mai puțin diplomat și mai puțin atent la relațiile cu oamenii. Am înțeles că fără oameni implicați și fără încredere, rezultatele nu sunt sustenabile

Într-un moment în care vechiul model economic, dependent de combustibili fosili, se lovește frontal de un model nou, care încearcă să răspundă urgenței climatice, tensiunile cresc. Se iau decizii din reflexe de putere, din nevoia de control. În acest context complicat își desfășoară activitatea și Dragoș Tuță Mihaylov, fondatorul Ambasadei Sustenabilității în România.

Pentru el, managementul crizelor nu este doar un concept teoretic. Dincolo de ce se vede în spațiul public, există o muncă invizibilă, care ține atât de comunicare, cât și de logistică, o zonă în care s-a implicat de multe ori, sprijinind clienți și parteneri să navigheze momentele dificile cu mai multă claritate și responsabilitate.

„La început, munca mă definea aproape complet. Identitatea mea era foarte strâns legată de rezultate, de ritm, de validarea externă. Cu timpul, relația s-a maturizat. Astăzi, munca rămâne extrem de importantă, dar nu mai este singurul pilon al identității mele”, spune Dragoș. 

Vorbim în continuare cu Dragoş Tuțǎ Mihaylov, Fondator Ambasada Sustenabilitǎții în România, despre relația sa cu profesia.

Etape formatoare

Parcursul meu a fost mai degrabă unul construit prin acumulări succesive decât printr-un moment unic de cotitură. Am trecut prin mediul privat, prin antreprenoriat și, ulterior, prin societatea civilă, iar fiecare etapă m-a forțat să învăț rapid, să mă adaptez și să-mi clarific valorile. Momentul cu adevărat transformator a fost decizia de a construi și de a susține pe termen lung o organizație non-profit – Ambasada Sustenabilității – care nu este doar un proiect profesional, ci o misiune personală. Această alegere a schimbat radical modul în care privesc munca, responsabilitatea și impactul pe termen lung.

Cine ești când nu muncești. Cine ești când muncești

Când nu muncesc, sunt probabil cea mai relaxată versiune a mea – sau, cel puțin, asta încerc să fiu. Îmi place să creez o atmosferă plăcută în jurul meu, însă recunosc că, în ultimii ani, am muncit mai mult decât m-am relaxat. Chiar și în momentele personale, mintea mea se întoarce adesea la obiectivele organizației și la ce mai pot face pentru a dezvolta Ambasada Sustenabilității, pentru că misiunea ei este și misiunea mea.

Când muncesc, sunt foarte concentrat pe dezvoltare strategică: procese, echipe, oameni. Nu cred că există o separare rigidă între identitatea personală și cea profesională. Cred în ideea de work–life balance, dar nu în ideea de compartimentare artificială. Nu mi se pare greșit să fii tu însuți la muncă sau să te gândești uneori la muncă în afara ei, atât timp cât eviți extremele. Această misiune – de a ajuta economia românească să fie mai bine pregătită pentru tranziția către o economie afectată de criza climatică – este o preocupare constantă, chiar dacă există și momente reale de deconectare.

Ce s-a schimbat în relația dintre tine și muncă

La început, munca mă definea aproape complet. Identitatea mea era foarte strâns legată de rezultate, de ritm, de validarea externă. Cu timpul, relația s-a maturizat. Astăzi, munca rămâne extrem de importantă, dar nu mai este singurul pilon al identității mele. Am învățat să privesc lucrurile mai nuanțat, să accept limitele și să înțeleg că impactul real se construiește în timp, nu doar prin intensitate.

Muncă, job, profesie. Cum zici tu

Prefer termenul „profesie”, pentru că implică responsabilitate, continuitate și un sens mai profund. „Job” mi se pare prea tranzacțional, iar „muncă” prea general. Ceea ce fac eu este mai degrabă o profesie construită în jurul unei misiuni clare.

Ce a devenit important pentru tine și nu era în anii de început

La început eram mult mai direct, mai puțin diplomat și mai puțin atent la relațiile cu oamenii. Mă concentram aproape exclusiv pe rezultate. Astăzi, procesul, experiența echipei și calitatea relațiilor au devenit la fel de importante ca rezultatele finale. Am înțeles că fără oameni implicați și fără încredere, rezultatele nu sunt sustenabile.

Ce îți influențează cel mai mult munca în prezent

Contextul economic și geopolitic global. Trăim un moment de intensitate maximă, un vârf al confruntării dintre vechiul model economic – bazat pe combustibili fosili – și un model nou, care încearcă să răspundă urgenței climatice. Vedem lobby agresiv, tensiuni între state, decizii luate pe termen scurt pentru menținerea unei senzații de putere. Toate acestea influențează direct munca mea și direcția organizației.

Ce ai redescoperit recent că îți place în profesia ta

Plăcerea de a crea conținut, de a scrie, de a structura idei și de a le transmite mai departe. Este o bucurie pe care o redescopăr constant și care îmi dă energie, la fel cum sportul poate fi redescoperit după o perioadă lungă de pauză.

O parte din tine care rămâne invizibilă în ceea ce faci

Managementul crizelor. Atât din perspectiva comunicării, cât și din cea logistică. Este o zonă mai puțin vizibilă public, dar în care m-am implicat de multe ori pentru clienți sau parteneri. Paradoxal, este un context în care mă simt foarte eficient și foarte motivat.

Partea care se simte „pe pilot automat”

Nu. Nu m-am simțit niciodată pe pilot automat în activitatea mea profesională, probabil tocmai pentru că miza și implicarea sunt reale și personale.

Cum arată o zi bună de lucru la tine

O zi bună este o zi în care majoritatea obiectivelor stabilite sunt atinse. Nu este vorba despre perfecțiune, ci despre progres clar și coerent.

O perioadă în care ai simțit că nu mai poți. Cu ce învățături a venit

Au fost multe astfel de momente. Activitatea în societatea civilă este plină de suișuri și coborâșuri. Când ai finanțare, nu ai resurse; când ai resurse, nu ai finanțare. Această tensiune constantă creează sentimentul de neputință și dorința de a intra într-un sistem liniar și predictibil.

Am trecut peste aceste perioade luând pauze scurte, curățându-mi mintea și analizând ce pot schimba pentru a nu ajunge din nou acolo. Lecția principală a fost să păstrez optimismul și realismul în echilibru.

Ce nu mai tolerezi

Nu mai tolerez tratarea organizațiilor din societatea civilă ca simple furnizoare de servicii. Mai ales în contextul sponsorizărilor realizate prin credit fiscal, vorbim despre bani redirecționați din taxele care ar fi ajuns la bugetul de stat. Este inacceptabil ca ONG-urile să fie abordate cu pretenții comerciale, mai ales de către oameni care ar trebui să înțeleagă acest context. Din păcate, aceste situații nu vin de la juniori, ci de la persoane cu experiență.

Cum navighezi între ce vrei și ce trebuie să faci

Relativ simplu, pentru că orizontul este definit de resursele disponibile. În cei nouă ani de activitate, nu am avut proiecte în care să renunțăm la misiune sau valori. Am pierdut financiar de multe ori din această cauză, dar am câștigat stabilitate și încredere în noi.

Ce înseamnă „responsabilitate” în domeniul tău

Responsabilitatea înseamnă echilibru și integritate. Refuzăm să etichetăm companii drept „sustenabile” sau „responsabile”, pentru că la nivel global nu există perfecțiune. Riscul ar fi greenwashing-ul. Preferăm să vorbim despre inițiative, despre eforturi reale și despre direcții de îmbunătățire.

Cel mai important „nu” pe care l-ai spus în carieră fiindcă „da”-ul nu era conform cu cine ești

Au fost mai multe „nu”-uri importante, inclusiv refuzuri financiare consistente. De fiecare dată, „da”-ul ar fi însemnat compromisuri față de valorile mele sau ale organizației. Aceste refuzuri au fost dificile, dar esențiale pentru coerența parcursului meu.

O imagine cu ce iubești cel mai mult la ceea ce faci

Ar fi o imagine cu oameni care trăiesc într-un mediu sănătos, care lucrează în organizații ce își respectă angajații și mediul, cu echipe care inovează pentru a se adapta unei economii profund afectate de criza climatică. Pentru că, dacă vom continua să facem economie ca până acum, veștile vor fi din ce în ce mai proaste.