Calendarul evenimentelor de gaming din România care vor avea loc în 2026 a fost prezentat oficial, anul acesta marcând cea mai bogată și diversă perioadă de evenimente dedicate gamingului din istoria recentă. De la evenimente adresate gamerilor casual, la competiții esports de anvergură și evenimente dedicate industriei de game development, 2026 aduce împreună toate segmentele relevante ale ecosistemului de gaming din România.
„Evenimentele de gaming au devenit unele dintre cele mai relevante contexte de comunicare pentru branduri. Vorbim despre experiențe live, autentice, care aduc împreună comunități active și un public care nu mai răspunde la mediile clasice de comunicare. În același timp, absența in România a publisherilor de jocuri de la aceste evenimente creează o oportunitate reală pentru branduri de a prelua rolul de facilitatori ai experiențelor de gaming. Astfel, brandurile pot oferi ele însele aceste experiențe și pot construi o relație directă cu publicul de gaming, comunicând natural într-un moment în care acesta este deja captiv și implicat. În 2026, aceste evenimente nu mai sunt doar despre jocuri, ci despre cultură, entertainment și conectare reală între branduri și generațiile tinere, in special GenZ.”, a declarat Tudor Dăescu, General Manager DBO și co-organizator Bucharest Gaming Week.
Bucharest Gaming Week, cel mai mare eveniment de gaming din țară, aniversează în 2026 zece ediții. Evenimentul va avea loc în toamnă, la Romexpo, și va oferi gamerilor ocazia de a își întâlni creatorii de conținut preferați, de a testa în premieră cele mai noi jocuri video și participa la zeci de competiții cu premii.
Zona de esports va fi reprezentată de revenirea competiției eSuperliga, competiția oficială de EA SPORTS FC, în martie 2026. În plus, DraculaN, un turneu LAN deschis care readuce în Capitală atmosfera autentică a competițiilor offline, va continua să primească la București echipe de Counter-Strike de top din scena internațională, în timp ce Esports Kings revine în 2026 cu cea mai mare serie de turnee LAN în mai multe orașe din România.
O premieră pentru România în 2026 este lansarea primei ligi naționale de esports în realitate virtuală, EVA Bucharest League, care va debuta în luna februarie la EVA (Esports Virtual Arenas) Bucharest. Echipele participante se vor întrece pentru premii, dar și pentru calificarea în turneele regionale organizate la Paris, marcând un pas important în dezvoltarea competițiilor de esports în realitate virtuală și în integrarea României în circuitul internațional al acestui format.























