200 de persoane au participat la conferința Social Moms „Redefinirea feminității: Totul despre corpul feminin etapă cu etapă, de la pubertate la maturitate”, care a avut loc pe 10 martie 2026, la Hotel Marshal Garden din București. Evenimentul a creat un spațiu de dialog deschis despre sănătatea intimă, prevenție și educație medicală, într-un format care a îmbinat prezentările specialiștilor cu întrebări din public și discuții aplicate, cu accent pe nevoile reale ale femeilor și familiilor.
Conferința a urmărit, în linie cu misiunea Social Moms de a reuni comunitatea în jurul informației medicale corecte, să ofere repere utile pentru fiecare etapă de vârstă, de la primele transformări ale pubertății până la tranzițiile din perioada maturității. În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte precum debutul pubertății și prima menstruație, igiena și sănătatea intimă în adolescență, semnalele care merită atenție, rolul analizelor medicale și al prevenției, dezechilibrele intime și disconfortul, relația cu propriul corp, precum și tema HPV, de la riscuri și testare până la prevenție și vaccinare.
Panelul de specialiști a reunit medici din mai multe arii, tocmai pentru a oferi o perspectivă completă asupra sănătății feminine: Dr. Iosif Niculescu, medic specialist obstetrică-ginecologie, Asist. univ. dr. Dan Alexandru Niculescu, medic primar endocrinologie, Dr. Cristina Soare, medic specialist dermatologie, Dr. Bianca Doamna, medic specialist medicină internă, Șef lucr. Dr. Antoanela Curici, medic primar medicină de laborator și Director medical Synevo România, și Nora Neghină, psiholog clinician și psihoterapeut relațional.
„Ne-am dorit ca femeile să plece de la această conferință cu mai multă încredere și cu pași practici. Sănătatea intimă nu ar trebui să fie un subiect amânat sau tratat în șoaptă. Atunci când ai informația corectă și sprijinul potrivit, prevenția devine un act firesc de grijă față de tine. Iar acesta este, de fapt, și scopul conferințelor Social Moms: să aducem împreună comunitatea și specialiștii, să facem loc dialogului și să transformăm informația medicală bună în alegeri mai sigure, zi de zi”, a declarat Mădălina Putineanu, Managing Director Social Moms.
Alături de adolescente și femei adulte s-a aflat Bella România, un brand dedicat igienei feminine, care oferă o gamă variată de produse în care fiecare femeie se poate regăsi. Au fost prezentate absorbantele Bella for Teens, create special pentru nevoile specifice acestei etape de dezvoltare, adaptate stilului de viață și preocupărilor adolescentelor. De asemenea, au fost evidențiate produsele din gama Perfecta Pure, potrivite pentru femeile cu piele sensibilă, precum și alte produse concepute pentru a oferi confort, protecție și siguranță, adaptate ritmului activ și sensibilității corpului.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul sponsorilor și partenerilor: Bella România - partener principal, Synevo, OMNi-BiOTiC, HuPaVir, Hairburst, GEMA SPACE, Longevity Institute, Kaufland și Asociația Social Moms.
Social Moms va continua seria evenimentelor gratuite dedicate educației pentru sănătate și dialogului între comunitate și specialiști, cu aceeași promisiune: informație corectă și accesibilă, discuții oneste și soluții aplicabile, pentru fiecare etapă a vieții.



































