![[România care ne place] Ștefan Chirițescu: România e o masă lungă, cu discuții care pleacă de la nimic și ajung la tot](https://media.iqads.ro/2026/04/cover-stefan-chiritescu-1-cover-850.jpg?v=202604081157)
Cu bune și cu rele, România asta a noastră, într-un continuu TBD, e acasă pentru toți cei care rămân aici și cu trupul, și cu gândul, dar și pentru cei care sunt c-o mână pe geamantan și cu cealaltă pe rutina zilnică a ”hai să mai avem puțină răbdare”.
Din perspectiva lui Ștefan Chirițescu, Chief Strategy Officer McCann Worldgroup România, indecizia asta e mai degrabă o conversație fără sfârșit, la o masă lungă, unde mesenii nu sunt frați, dar se ceartă pe moștenirea națională, unde fiecare e cu ale lui, dar toți sunt vecini de palier într-un bloc cu aceeași administrație defectuoasă. Masa asta lungă e despre nimic și despre toate - lucru care poate să ajute sau nu - dar cel mai important este că este o masă unde oamenii încă stau la un pahar de vorbă.
”România e genul de loc pe care îl vorbești de rău cu pasiune și îl aperi instinctiv când o face altcineva. O iubesc și o detest cu aceeași energie - ceea ce, probabil, e definiția unei relații serioase. Nu e o țară ușor de iubit, dar e imposibil de ignorat. Ca un vin ușor oxidat: nu e perfect, dar are caracter și te ține la masă”, spune Ștefan.
Partea și mai bună e că, deși pare că suntem în faza de vorba lungă, sărăcia omului, sunt și oameni care mai și fac lucruri. Fie că ne uităm la cei pe care-i cunoaștem personal, fie că dăm de exemple mai îndepărtate de bula noastră, România este o țară într-o metamorfoză pentru care pun umărul tot mai des și cetățenii.
Despre libertatea de a încerca, de a face haz de necaz sau de a schimba, cu Ștefan, în rândurile de mai jos:
Ce te leagă de România
Lucrurile pe care nu le pot traduce fără să le stric. Umorul ăla care apare fix când n-ar trebui. Prietenii care știu exact când să nu te întrebe dacă ești bine. Faptul că aici totul pare greu până devine brusc simplu și invers. Și limba, desigur, în care poți să fii ironic fără să pari rău și sincer fără să pari slab.
Cu bune și cu rele, cum te-a format?
M-a format ca pe un experiment social reușit pe jumătate. M-a învățat să mă descurc, nu neapărat să reușesc. Să am planuri, dar și planuri de rezervă pentru planurile de rezervă. Cu bune și cu rele, sunt genul de om care știe că lucrurile pot merge prost și tocmai de-aia merg mai departe.
Convenția de a fi român
E un sport de echipă în care fiecare joacă individual. E acordul tacit că ne plângem, dar nu cedăm complet. Și mai e ceva: talentul de a face haz de necaz până când necazul începe să semene a stil de viață.
Cum e viața ta aici
Primul sentiment e o combinație de „de ce e atât de complicat?” cu „dar parcă n-aș schimba asta chiar cu orice”. Profesional, România e locul unde dacă îți iese ceva, știi sigur că ai muncit. Personal, e locul unde înveți că relațiile contează mai mult decât regulile pentru că regulile sunt... flexibile.
Ce a însemnat să te naști în România
Un handicap discutabil și un avantaj neașteptat. M-am gândit, evident, cum ar fi fost în altă țară probabil mai ordonat, mai previzibil. Dar și mai plictisitor. România te învață multe, mai ales lucruri pe care n-ai fi vrut să le știi.
Ce îți (mai place) în România
Îmi place că, din când în când, lucrurile chiar funcționează și atunci pare un miracol mic, personal. România mea e o combinație de oameni foarte buni și sisteme foarte proaste. E o masă lungă, cu discuții care pleacă de la nimic și ajung la tot.
Ce îmi place cel mai puțin
Relaxarea cu care acceptăm că „asta e”. Felul în care ne-am obișnuit cu improvizația ca soluție permanentă, nu ca excepție.
Ce îți oferă România
Libertatea de a încerca.
Ce îți cere
Să nu renunț prea repede.
Ce îi daI fără să îți ceară
Timp. Energie. O critică sinceră, care vine la pachet cu un fel de loialitate inexplicabilă.
Omul face locul sau locul face omul?
La noi, locul te antrenează. Dacă reziști, începi să modelezi și tu ceva înapoi. E o relație ușor toxică, dar productivă.
Cum vezi România în prezent
Ca pe un șantier deschis non-stop. Se lucrează, dar nu e clar la ce.
Aici: creștem sau doar ne adaptăm?
E loc de creștere, dar doar pentru cei care acceptă că vor crește pe cont propriu.
O Românie perfectă?
Ar fi locul în care nu trebuie să fii descurcăreț ca să fii liniștit. În care normalul nu mai pare o performanță.
Speranța în România
E încăpățânarea de a nu pleca definitiv, nici măcar în minte.
Libertatea
Faptul că poți să pleci și că încă alegi să mai stai un pic.
O schimbare fundamentală
Când am înțeles că România nu e un proiect care trebuie să-mi iasă, ci un context în care trebuie să învăț să joc.
Ce îți dă încredere
Oamenii care fac lucruri bine fără să facă zgomot despre asta.
Ce te face să te îndoiești
Oamenii care fac zgomot fără să facă nimic.
Când intervine blazarea
Apare des. O tratez cu doze mici de sens: un proiect, o idee, o conversație bună. Nu forțez optimismul îl ironizez până devine suportabil.
Ghid personal de supraviețuire
Ai răbdare, dar nu prea multă. Fii flexibil, dar nu până la compromis total. Și, foarte important, nu uita să râzi, altfel devine serios.
Ce te face să mă simt acasă
Faptul că nu trebuie să explic de ce râd.
Dacă ai fi ghid pentru străini
I-aș duce să vadă contrastele, nu atracțiile. Un loc unde lucrurile merg bine și unul unde nu merg deloc. Acolo e adevărul. I-aș chema pentru că autenticitate nu e mereu confortabilă, dar e reală.
Dacă ai pleca mâine
Mi-ar fi dor de haosul familiar. De lucrurile care nu au sens, dar funcționează cumva.
De ce rămâi?
Pentru că încă mă enervează suficient cât să-mi pese.
Un slogan pentru România ta
„Nu e pentru toată lumea. Dar nici nu încearcă.”
