Într-un episod din cadrul podcastului „Interesting Times” de la New York Times, Ross Douthat și Kyle Chan, expert în politici industriale și AI la Brookings Institution, analizează competiția AI dintre China și SUA: America obsedată de crearea unui Zeu Mașină și China pragmatică, axată pe eficiența brută, robotică, de zi cu zi.
Divergența filosofică
În ciuda titlurilor de presă, nu e o cursă a înarmării AI între SUA și China, spune Kyle Chan: vorbim de două perspective diferite. În Statele Unite, competiția este definită de goana către AGI (Inteligență Artificială Generală) și ASI (Superinteligență). Giganții tech americani și laboratoarele de elitămizează bugete astronomice pe crearea unei entități capabile să execute orice sarcină umană cognitivă, căutând o formă de transcendență tehnologică.
În replică, China rulează un alt scenariu. Beijingul și startup-urile locale nu sunt, conform lui Kyle Chan, conduse de mitul superinteligenței. Strategia chineză se bazează pe trei piloni diferiți:
- Eficiența brută: Optimizarea modelelor pentru a fi mai mici, mai ieftine și mult mai ușor de rulat pe hardware limitat.
- Difuzarea în masă: Democratizarea accesului prin modele open-source puse la dispoziție gratuit, strategie care le permite inclusiv dezvoltatorilor din Silicon Valley sau din restul lumii să le descarce și să le personalizeze.
- Integrarea în realitatea fizică: Concentrarea pe aplicații hardware și robotică. Dacă vizitezi Shanghai sau Beijing, interacțiunea cu AI-ul nu este una abstractă, ci fizică: roboți autonomi care livrează mâncare sau pachete, drone care transportă cafeaua, roboți-chelneri în restaurante și mașini complet autonome.
Alternativa Energetică
Discuția atinge inevitabil punctul nevralgic al semiconductorilor. Sub presiunea restricțiilor de export impuse de SUA, China este decuplată de la lanțul global de aprovizionare de top, care rulează prin Nvidia (proiectare), ASML în Olanda (aparatură de litografie) și TSMC în Taiwan (producție).
Deși companii precum Huawei fac eforturi pentru a dezvolta alternative interne, cipurile chinezești nu ating încă performanța celor mai noi generații Nvidia. Acest handicap forțează laboratoarele chineze să compenseze prin optimizare software.
Totuși, China deține infrastructura energetică. În timp ce marile centre de date americane se lovesc de un deficit masiv de energie și de rețele electrice învechite, China construiește parcuri gigantice de energie regenerabilă în provinciile din vest. Planul strategic chinez presupune mutarea centrelor de date în aceste regiuni îndepărtate, rezolvând simultan foamea de energie a AI-ului și redistribuirea economică în zonele mai sărace.
Psihologia maselor
O altă asimetrie apare la nivelul percepției publice. În societatea americană, AI-ul provoacă o anxietate profundă legată de înlocuirea forței de muncă, pierderea identității culturale sau scenarii apocaliptice de tip „Terminator”.
În China, anxietatea colectivă este exact inversă: frica de a nu fi destul de rapid în adoptarea tehnologiei. Într-o piață a muncii extrem de dură, cu o rată a șomajului în rândul tinerilor absolvenți de facultate de aproximativ 17% și peste 12 milioane de noi absolvenți anual, tinerii chinezi se tem că, dacă nu devin experți în utilizarea instrumentelor AI, vor deveni necompetitivi. Ei nu își doresc joburi în fabrici sau munci fizice, ci joburi de birou în economia cunoașterii, exact zona vizată de automatizare.
Demografie, Roboți și Controlul Timpului Liber
Robotizarea accelerată din China este văzută ca o soluție salvatoare în fața crizei demografice severe. Cu o forță de muncă în scădere constantă de peste un deceniu și o rată a natalității extrem de scăzută, roboții industriali și cei umanoizi constituie metoda prin care China își poate păstra statutul de „fabrică a lumii”, în condițiile în care tinerii refuză joburile din uzine.
Pe de altă parte, statul chinez manifestă o intoleranță totală față de ceea ce consideră a fi „activități neproductive”. Așa cum în trecut a restricționat drastic jocurile video, Beijingul a început deja să reglementeze și să limiteze aplicațiile de tip AI boyfriend / AI girlfriend. Teama liderilor politici este ca tineretul să nu își piardă timpul în realități virtuale sterile, în loc să construiască infrastructura viitorului.
Diplomația AI
Scenariul unui AI apocaliptic care preia controlul lumii este supraevaluat, crede Chan. Însă riscurile medii, cum ar fi atacurile cibernetice ultra-sofisticate sau augmentarea armelor biologice prin intermediul modelelor de limbaj – sunt reale și subestimate.
Deși un tratat global de control al AI de tipul acordurilor nucleare din Războiul Rece este imposibil în acest moment din cauza lipsei totale de încredere reciprocă, Chan susține că dialogul tehnic minimal este vital. Din păcate, istoria ne arată că marile puteri ajung să colaboreze adesea abia după ce are loc un incident tragic sau o catastrofă care demonstrează, în mod empiric, puterea distructivă a noii tehnologii.
