The Big, Bad Feeling. Sau Marea Anxietate. Jurnalistul Chris Hayes, host la MSNBC, și Charlie Warzel, The Atlantic, vorbesc în emisiunea „Galaxy Brain” despre neliniștea indusă de viteza tehnologiei și transformarea modului în care gândim.
Cei doi pleacă de la conceptul de jagged frontier – sintagmă folosită de cercetători pentru a descrie cum inteligența artificială poate fi incredibil de bună la anumite sarcini umane și inexplicabil de limitată sau periculoasă la altele.
Psihoza AI
Chris Hayes descrie reacția sa fizică, somatică, în fața știrilor despre AI ca fiind The Bad Feeling: o stare de anxietate, colaps și doom care te trimite într-o poziție de defensivă fetală, similară celei provocate de amenințarea unui război nuclear. Warzel plusează cu termenul de psihoză AI, pentru a descrie modul în care tehnologia distorsionează comportamentele: șefii care acceptă doar rapoarte trecute prin Coopilot, programatorii aflați într-o competency high (beție a productivității) sau scepticii care își pun degetele în urechi sperând că valul va trece.
"Practic, discursul despre AI îmi dă acest sentiment rău, de obicei pentru că simt că este sfârșitul a ceva. Simt că va distruge lucrurile pe care le iubesc sau poate va duce la sfârșitul civilizației umane", spune Hayes.
În încercarea de a calibra așteptările, Hayes propune două unghiuri:
- Scenariul optimist: AI este o tehnologie normală, la fel ca automobilul, computerul personal, internetul sau electrificarea. Toate au adus costuri masive și dislocări, dar viața umană a continuat fără a însemna sfârșitul civilizației.
- Scenariul pesimist: Spre deosebire de internet – care a fost creat într-un mediu guvernamental și academic non-comercial, având o filozofie de design descentralizată –, AI este prin definiție o tehnologie cu un bias masiv pro-capital. Ea necesită o concentrare fără precedent de infrastructură, putere și bani, devenind instrumentul perfect pentru accelerarea inegalității și concentrarea puterii în mâinile a doar trei-patru miliardari.
Volumul uriaș de investiții actuale în AI ridică o dilemă: fie investițiile sunt raționale și vor aduce un salt economic uriaș însoțit de dislocări masive de joburi, fie sunt iraționale și ne aflăm într-o bulă speculativă uriașă care va exploda, lovind oameni care nu au nicio legătură cu tech-ul. Hayes oferă analogia istorică a căilor ferate din secolul al XIX-lea: o tehnologie extrem de reală și transformatoare, dar care a fost subiectul unei goane nebune după aur și a unei supra-investiții care a generat crahuri financiare repetate, culminând cu Marea Depresiune din 1893 din SUA.
Lenea cognitivă
Jurnaliștii trag un semnal de alarmă major în privința modului în care oamenii folosesc AI-ul. Hayes face o distincție clară între muncă de corvoadă administrativă, unde AI-ul excelează sortând e-mailuri sau găsind note de subsol și procesul creativ sau de brainstorming. Utilizarea chat-boților chiar și pentru 10 minute pentru sarcini de gândire generativă slăbește structural „mușchii brainstorming-ului”. Dacă lași mașina să gândească în locul tău, abilitățile tale native se atrofiază, un scenariu distopic similar cu cel din animația Wall-E. Hayes compară declinul abilităților de scriere și gândire critică cu modul în care oamenii moderni și-au pierdut abilitățile analogice de a repara singuri lucruri prin casă, cum ar fi instalarea unei chiuvete, repararea unei mașini de tuns iarba etc.
Controlul politic
Cel mai periculos teritoriu de frontieră este cel în care AI-ul înlocuiește motoarele de căutare tradiționale (cum era Google). În loc de o listă de linkuri unde utilizatorul analizează diverse surse, AI-ul oferă un răspuns unic, canonic și opac despre orice fapt istoric sau candidat politic. Hayes amintește, cu o notă de cinism, cum modelul Grock (deținut de Elon Musk) a început să ofere răspunsuri nuanțate suspect, aliniate direct cu viziunile politice ale proprietarului său. Controlul asupra algoritmilor și greutăților din spatele modelului care livrează informația electorală reprezintă o putere geopolitică fără precedent.
Hayes consideră că soluția optimă nu este votul politic direct în Congres pe fiecare model lansat, ci crearea unor instituții de mediere tehnocratică și control democratic, similare cu Rezerva Federală (Fed) sau FDA (Food and Drug Administration) în medicină.
