În ultimii ani, inteligența artificială s-a metamorfozat dintr-un chițibuș al imaginarului SF într-o adevărată mașinărie antropomorfă care s-a infiltrat în viața noastră de zi cu zi și care influențează constant modul în care muncim, învățăm, comunicăm și luăm decizii. În miezul acestor schimbări efervescente s-a conturat și cel mai nou proiect al Asociației VAR, (AN)ORGANIC – manual de adaptare în era inteligenței artificiale, al cărui concept îi aparține artistei Vero Nica.
Un demers de cercetare și producție performativă, cu focus pe explorarea impactului inteligenței artificiale asupra societății, proiectul (AN)ORGANIC a demarat cu o amplă etapă de documentare, fiind completat ulterior de ateliere dedicate tinerilor și de workshop-uri care au contribuit la construirea unei metodologii interdisciplinare și la conturarea direcțiilor ce vor sta la baza performance-ului final.
Despre întregul proces, întâlnirea dintre artă și tehnologie și întrebările pe care le avem cu toții în legătură cu inteligența artificială și rolul acesteia în viitorul nostru, am stat de vorbă cu Vero Nica și Jenniffer Corrales.
"Observ tot mai multă nesiguranță și incertitudine. Sigur că trebuie să fim atenți și precauți, dar cred că este la fel de important să fim informați, temperați și pregătiți pentru schimbările care urmează", spune Vero Nica.
Jenniffer Corrales este regizoare de teatru și performer, absolventă a UNATC București, UAT Târgu Mureș și a Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. Este artistă independentă și face parte dintr-o rețea artistică activă în București și Timișoara. Preocuparea sa pentru teme sociale și pentru punctele de intersecție dintre artele performative și domenii precum artele vizuale sau antropologia a condus-o către implicarea în proiecte trans- și interdisciplinare.
După o activitate construită în zona artelor performative, Vero Nica și-a extins, odată cu înființarea organizației în 2019, practica profesională către antreprenoriatul cultural. Coordonează proiecte și programe în zona artei și culturii și dezvoltă parteneriate durabile, cu scopul de a crea și consolida rețele culturale. În cadrul proiectelor VAR activează ca manager, trainer și performer. Scrisul ocupă, de asemenea, un loc important în practica sa, fiind una dintre formele prin care își exprimă și dezvoltă reflecțiile artistice.
Cum s-a conturat proiectul
Vero Nica: (AN)ORGANIC este despre oameni, despre vulnerabilitățile lor într-o perioadă de schimbări accelerate, despre modul în care ne gestionăm emoțiile, planurile de viitor și căutările noastre profesionale și personale în raport cu tehnologia și felul în care aceasta evoluează.
Inclusiv titlul proiectului a pornit de la această idee. Mi-a venit să combin organicul (reprezentând oamenii) și anorganicul (această componentă tehnologică care este din ce în ce mai prezentă în viețile noastre).
Observ tot mai multă nesiguranță și incertitudine. Sigur că trebuie să fim atenți și precauți, dar cred că este la fel de important să fim informați, temperați și pregătiți pentru schimbările care urmează.
Am considerat necesar să facem un pas în spate, să privim spre trecut și să pornim de la origini. Astfel, am propus o documentare care începe cu apariția World Wide Web-ului și cu primele etape ale dezvoltării internetului.
Proiectul este construit într-o primă etapă ca un proces de documentare și cercetare. Fiind o temă extrem de amplă și aflată într-o continuă transformare, împreună cu doi specialiști în resurse umane (Iuliana Anton și Cosmin Talmaciu) și cu echipa de bază a proiectului – Magda Cernea, Jenniffer Corrales și Stanca Jabenițan – am ales să ne concentrăm pe trei direcții principale: emoții, conștiință și muncă.
În jurul acestor trei teme gravitează o serie de subiecte care ne preocupă: pierderile și fricile, căutarea sensului, modul în care percepem timpul, inteligența hibridă, etica și responsabilitatea pentru conținut, identitatea profesională, întrebarea „Cât din munca noastră este delegată inteligenței artificiale și cât rămâne în responsabilitatea noastră?” Reziliența este un alt aspect care mă interesează foarte mult, mai ales din perspectiva modului în care putem transforma fricile și incertitudinile în strategii de adaptare și dezvoltare.
Etapa de documentare
Jenniffer Corrales: A fost un proces foarte provocator pentru că a avut multiple endgame-uri. Subiectul nostru de cercetare se află, în toate mediile academice și de opinie publică, într-o dinamică extraordinară. Practic, pe direcțiile noastre de cercetare au apărut constant actualizări din zona teoriei, a viziunilor și a predicțiilor. Nu există încă un „melting pot” în zona inteligenței artificiale, iar acest lucru a fost foarte ofertant.
Chiar și așa, s-a simțit și un soi de presiune, pentru că, la un moment dat, a trebuit să restrângem totul către anumite concluzii. Din punctul acesta de vedere, pentru mine, etapa de la Ljubljana a fost una de cercetare foarte așezată și m-a ajutat să rămân în zona muzeelor, arhivelor și galeriilor. Am oprit plasa de prins idei din zbor și m-am concentrat doar pe ceea ce vedeam în momentul respectiv. Astfel, am făcut foarte multe conexiuni, Ljubljana fiind un oraș care mustește de activitate în zona artei și culturii contemporane.
Am avut mult mai multe de descoperit dincolo de lucrurile pentru care venisem inițial. Am întâlnit numeroase materiale, lucrări și expoziții care relevau o cercetare foarte profundă atât în zona inteligenței artificiale, cât și în cea a conștiinței și a relației dintre om și natură. Am descoperit cu uimire că Slovenia deține un anumit pionierat în ceea ce privește introducerea teoriei computaționale a minții.
În Muzeul Etnografic, de exemplu, există o abordare antropologică foarte riguroasă și tocmai din acest motiv l-am găsit extrem de relevant pentru reflecțiile legate de evoluția umanității și de modul în care este necesar să ne raportăm acum, poate mai mult ca niciodată, la concepte și coordonate precum timpul, libertatea, habitusul, puterea și automatizarea.
Pe direcția științifico-filosofică și, mai ales, prin prisma cercetării desfășurate anterior la CESI, pot spune că aveam deja în vizor anumiți teoreticieni contemporani și perspectivele lor. Mă refer aici la Yuval Noah Harari și Lev Manovich. În același timp, am fost foarte interesată de zona liderilor de opinie și a celor din domeniul tehnologic, cum este Sam Altman.
M-a interesat și zona educației, unde există poate unul dintre cele mai puternice exemple despre modul în care AI poate deveni un partener în ceea ce privește accesul la învățare. În acest context, l-am urmărit și citit pe Sal Khan. Iar pe partea de neuropsihologie și reflecție asupra tehnologiei am găsit idei foarte interesante la Nell Watson și Meghan O’Gieblyn.
Vero Nica: Am descoperit nuanțe și perspective la care nu ne-am gândit atunci când am scris proiectul. Și cred că tocmai asta face procesul atât de important: faptul că te obligă să-ți pui întrebări noi și să-ți reevaluezi propriile ipoteze.
Experiența de la Ljubljana a avut un rol important în acest proces. Vizita a fost peste așteptările noastre. Am descoperit artiști, cercetători și specialiști care studiază relația dintre oameni și tehnologie de zeci de ani. Ne-a surprins să vedem cât de mult accent se pune acolo pe dezvoltarea responsabilă a tehnologiei. Există o conștientizare a riscurilor, dar în același timp și convingerea că tehnologia trebuie înțeleasă și pusă în slujba comunităților.
În cele două luni de documentare am întâlnit foarte multe direcții de cercetare interesante. Una dintre ele este legată de „lifelong learning” și de ideea de „growth mindset”, de felul în care ne dezvoltăm și ne adaptăm într-o lume aflată într-o schimbare continuă. O altă direcție care ne-a atras atenția este relația dintre identitatea personală și identitatea profesională și modul în care cele două ajung uneori să intre în conflict.
Mă interesează tema timpului și a urgenței permanente pe care o resimțim astăzi. Sentimentul că trebuie să facem tot mai multe lucruri într-un timp tot mai scurt este una dintre preocupările care au revenit constant atât în documentare, cât și în discuțiile cu participanții la atelierele online.
Am adunat zeci de materiale în această perioadă și ne dorim ca o mare parte dintre ele să devină accesibile publicului. În toamnă vom publica pe site-ul VAR o arhivă online, astfel încât oricine este interesat să poată explora resursele, un fel de bibliotecă digitală.
Cum poate ajuta inteligența artificială procesul de cercetare și documentare într-un proiect artistic interdisciplinar
Jenniffer Corrales: AI este un instrument extrem de eficient pentru că poate prelua, practic și rapid, o parte dintre sarcinile unui asistent de cercetare și ușurează procesul de transfer al datelor în obiect al cercetării. E ca și cum ai avea un asistent de cercetare, ceea ce este foarte, foarte util, pentru că îți lasă timp să faci „the brain work” – conexiuni, idei de interpretare. De multe ori, cercetarea implică analiză difractivă, cum a fost și în cazul nostru; este nevoie să deschizi mai multe șantiere în același timp, iar găsirea datelor și centralizarea lor către tine reprezintă un pas pe care AI îl poate face relativ ușor.
În procesul de creație există uneori treceri foarte rapide de la abstract la concret și invers, iar aici cred că cei implicați în procesul de documentare și cercetare pot valorifica datele mult mai repede cu ajutorul AI, mai ales dacă vorbim despre un „work in progress”, și pot veni în timp real cu resurse care generează sau deblochează procesele artistice. Mai ales într-un proiect interdisciplinar, unde există limbaje și decodificări multiple ale aceluiași subiect, este sublim să poți săpa cât mai adânc cu instrumente AI pentru a oferi variante multistratificate, astfel încât fiecare membru din echipă să găsească, într-o primă fază, un cârlig de care să apuce subiectul.
Colaborarea dintre artiști, documentariști și specialiști HR
Vero Nica: Din punctul meu de vedere, influența nu poate fi decât una pozitivă. De altfel, încă de la începutul activității Asociației VAR am încercat să construim proiecte care pornesc din dialogul cu specialiști cu formări și perspective diferite. Cred că este foarte dificil să vorbești despre teme care privesc societatea în ansamblu, abordându-le exclusiv din perspectivă artistică.
Artiștii nu au toate instrumentele necesare pentru a descifra singuri subiecte atât de complexe. Procesul artistic devine mai valoros atunci când conceptul nu este stabilit de la început și apărat cu orice preț, ci atunci când se dezvoltă organic în urma dialogului cu oameni care vin din alte domenii.
În cazul acestui proiect, colaborarea cu specialiști în resurse umane, psihologie, tehnologie și IT ne-a ajutat să construim o metodologie mult mai relevantă și mai apropiată de realitatea pe care o trăiesc oamenii. Proiectul este construit pentru oameni care activează în domenii foarte diferite și care se confruntă, fiecare în felul său, cu schimbările aduse de tehnologie. Tocmai de aceea a fost important ca metodologia să fie construită împreună cu specialiști care cunosc aceste realități și care lucrează direct cu ele.
Mai cred și că valoarea acestei colaborări se vede în felul în care participanții se raportează la proiect. Atunci când simt că sunt abordate preocupările, întrebările și nevoile lor reale, își găsesc mai ușor locul în proces și devin parte din el. Pentru noi, acesta este unul dintre cele mai importante semne că proiectul funcționează și că am reușit să construim un cadru relevant pentru cei cărora ne adresăm.
Evoluția participanților
Jenniffer Corrales: Am avut două grupe, iar atelierele s-au dezvoltat destul de diferit în ceea ce privește evoluția participanților. Unii au fost mai interesați de propria dezvoltare personală, alții au fost mai atrași de zona evoluției AI. Cred că prima mea concluzie este că evoluția AI pe piața muncii și, în general, în societate îi provoacă pe oameni să își pună tot mai multe întrebări despre propria existență ca ființe pe această planetă. Cu alte cuvinte, îi desprinde într-o anumită măsură de rutină și de cotidian și îi determină să se distanțeze de rolurile lor sociale.
Am întâlnit oameni foarte bine informați în această zonă, cu un discurs foarte bine articulat pe teme de etică a inteligenței artificiale și cu un simț al controlului foarte dezvoltat în ceea ce privește siguranța și protecția datelor personale în relația cu utilizarea AI. Sunt oameni foarte conștienți și foarte înclinați spre evoluție spirituală, cunoaștere, socializare, conexiuni și, mai ales, autocunoaștere.
Evoluția lor ca indivizi a fost foarte diferită, în sensul că simt că fiecare a extras din ateliere exact ceea ce a avut nevoie și și-a pus, în momente diferite, aceleași întrebări: unii pe parcursul atelierelor, alții abia la final. Pe unii dintre ei i-am stimulat sau provocat să găsească răspunsuri, în timp ce alții au folosit atelierele pentru a dezvolta instrumente care să îi ajute să formuleze întrebări.
Cum s-a schimbat percepția asupra relației dintre creativitatea umană și inteligența artificială în urma atelierelor
Jenniffer Corrales: Și eu sunt într-un cocon în care încă procesez, așa că nu pot spune decât că percepția mea asupra creativității umane s-a schimbat și continuă să se schimbe. Nu știu încă în ce măsură și în ce fel sau câtă contribuție are, în realitate, AI la această transformare a percepției mele.
Există însă o idee care mă bântuie pe tot parcursul acestei perioade de ateliere și cercetare. Este o idee foarte veche, care pornește de la Aristotel, dar care esențializează destul de bine ceea ce mă preocupă acum și ceea ce mă frământă în raport cu acest subiect. Automaton (în greacă, automatos) însemna „ceea ce se mișcă de la sine”. Astăzi, însă, asociem acest cuvânt cu o mașinărie pasivă, care operează într-un mod predeterminat. Aristotel contextualizează conceptul în raport cu natura și hazardul și definește prin automaton exact opusul percepției contemporane: libertate, spontaneitate și vitalitate. Mi se pare foarte interesant să privești evoluția AI din această perspectivă, ca pe un fenomen al naturii, în care natura acționează prin ea însăși, dar fără rațiune, ca un efect mecanic, fără intenție... And I wonder, and still wonder, to the wonders of this world.
Apropo de uimire, cred că ea rămâne unul dintre marile atuuri ale creativității umane.
Ce urmează
Vero Nica: În paralel cu documentarea, am desfășurat atelierele online despre care a povestit Jenniffer,, iar următoarea etapă a fost un workshop de creație cu actori ai Teatrului de Comedie și actori care ni s-au alăturat în urma unui open call., coordonat de Andu Dumitrescu (scenograf și artist vizual) și de coregraful Florin Fieroiu. A fost un proces extrem de valoros, care ne-a permis să testăm și să experimentăm o serie de tehnici performative și direcții de cercetare pe care ne dorim să le regăsim în performance-ul final.
Foto credit: Ruxandra Petre
În momentul de față ne aflăm într-o etapă care se va desfășura până la mijlocul lunii august și care presupune procesarea informațiilor adunate până în acest moment. Practic, încercăm să punem cap la cap toate concluziile, observațiile și materialele rezultate până acum și să identificăm direcțiile care merită dezvoltate în continuare.
Într-un fel, toate etapele – documentarea, întâlnirile cu specialiștii, atelierele și workshop-ul cu actorii – reprezintă fundația pe care se va construi performance-ul final.
Ce ai alege între ORGANIC și ANORGANIC
Vero Nica: Întotdeauna organicul, dar cu anorganicul alături. Cred că progresul vine din capacitatea de a integra schimbarea fără să pierdem ceea ce ne face umani. Pentru mine, miza este să găsim o formă de conviețuire care să ne ajute să evoluăm.
Jenniffer Corrales: Anorganic, pentru că din punctul meu de vedere este o formă de hibridizare a organicului. O altă formă de materie care ne permite să dăm concretețe unei realități din istoria umanității.
