Ultimii doi ani au fost, în egală măsură, provocatori și plini de satisfacții pentru Otilia Fiastru. Parcursul ei recent traversează proiecte de anvergură, de la Human Scale, care a reprezentat România la Bienala de Arhitectură de la Veneția în 2025, și Black Seas, proiectul care reprezintă România anul acesta la Bienala de Artă de la Veneția, până la Transilvania | Extravaganza, cea mai amplă expoziție dedicată pictorului Ștefan Câlția, deschisă la Sibiu până la mijlocul lunii august. În ciuda diferențelor de scară și de context, toate aceste proiecte pornesc din același loc: o perioadă de ascultare atentă a oamenilor și a vocilor implicate. Iar, de multe ori, colaborările continuă dincolo de proiect și se transformă în prietenii.
Povestim cu Otilia, în rândurile de mai jos, despre identitățile vizuale la care a lucrat recent, ce poate face designul pentru un proiect cultural, participarea la Bienale și proiectul ei de bijuterie Oval, unde face design la scară mai mică.
Dincolo de afiș în proiectele culturale. Unde începe și unde se termină munca unui art director
Identitatea vizuală trebuie să fie coerentă în toate punctele în care se manifestă comunicarea unui astfel de proiect. Iar începutul stă în ascultarea tuturor vocilor implicate. În proiectele culturale nu există o structură clasică de advertising. Brieful se construiește împreună, prin ideile curatoriale care susțin intențiile artistului, prin viziunea de arhitectură, condiționate de spațiu, de timp și de buget. Pentru mine, propriile estetici trec pe plan secund, pentru că, în primul rând, rezultatul trebuie să reprezinte proiectul, nu pe mine personal, și să ajungă la public, care nu sunt eu de fiecare dată.
Transilvania | Extravaganza
Cunoșteam parte din echipă, universul lui Ștefan Câlția și munca lui Matei Câlția de la Galeria Posibilă. Dimensiunea și importanța proiectului mi-au dat energie și bănuiala că voi cunoaște oameni noi. Iar asta s-a întâmplat și a fost minunat alături de dialogul cu Liviana Dan și Eliza Yokina, vizita în atelierul artistului. Există o bucurie care apare uneori la începutul unui proiect și rămâne constantă, chiar dacă unele lucruri au fost făcute în viteză sau au fost mai ample decât ne propusesem inițial, mă bucur foarte mult că am fost invitată în acest voiaj.
Identitate vizuală versatilă pentru o expoziție într-un spațiu insolit
Nu știu dacă am gândit-o de la bun început ca pe un ansamblu. Am luat lucrurile pas cu pas, rămânând constantă pe o direcție pe care am agreat-o împreună cu ceilalți. Nu mă refer neapărat la niște elemente vizuale, cât la încercarea de a aduce un minim de gesturi în spațiu, cu elemente din lumea lui Ștefan Câlția, care are și firesc și fantastic, într-un spațiu care adună peste 130 de lucrări, în 1000 mp de expoziție. E un spectacol care deja cere multă energie din partea publicului, așa că nu am simțit nevoia să cer extra atenție și în partea de grafică.
Exista varianta să fie mai bold, în culori mai puternice și cu fonturi mai mari. Poate ar fi funcționat și așa, dar nu am vrut să vorbesc mai tare decât artistul. Am vrut ca identitatea să fie funcțională, iar inima să tresară în fața lucrărilor.
Celelalte performanțe sunt mai degrabă reușite ale echipei: broșura în cinci limbi, gândită să nu excludă nicio minoritate și faptul că am avut catalogul gata chiar la deschidere, lucru posibil datorită Monicăi Dănilă, o colaborare de care sunt foarte bucuroasă.
Ce poate face designul pentru un proiect cultural și nu poate face pentru un produs comercial
În primul rând, poate rămâne sincer. Poate să își păstreze un rol funcțional, reverențios, să structureze discret. Alteori poate fi un adevărat playground, fără să fie neapărat legat de planuri de afaceri. Nu m-am gândit că voi ajunge să fac atât de multe proiecte culturale, dar procesul e mai simplu, chiar dacă nu pare la prima vedere, anxietățile vin pe alte canale și, pentru mine, sunt mai ușor de gestionat. Pentru că nu am reușit nici în proiectele comerciale să păstrez o distanță abstractă și, dacă tot iau lucrurile personal, e plăcut să o fac alături de o echipă care are alt scop decât cel de a vinde un produs.
Mulți artiști nu au o piață directă prin care să ajungă la publicul larg și viceversa. Există artiști consacrați care vor să păstreze un loc de joacă separat de munca lor expozițională și artiști emergenți care au nevoie de tot sprijinul posibil pentru a fi văzuți.
Moment aniversar pentru Piața de Artă și Design
PAD ajunge toamna aceasta la a 10-a ediție. A început ca un proiect alături de Mihnea Mihalache-Fiastru și Eugen Rădescu. În acest moment îl co-organizăm eu și partenerul meu, Vlad Nancă.
Am aflat că mulți artiști nu au o piață directă prin care să ajungă la publicul larg și viceversa. Că există artiști consacrați care vor să păstreze un loc de joacă separat de munca lor expozițională și artiști emergenți care au nevoie de tot sprijinul posibil pentru a fi văzuți. Că nu sunt toți antreprenori și că își doresc să întâlnească alți artiști în afara ușilor de atelier. Și că merită să faci o astfel de punere laolaltă, indiferent de efort.
2 ani de participare la Biennale di Venezia rezumați în satisfacții și provocări
Proiectul Human Scale, de la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2025, a fost inițiativa lui Vlad Nancă, care a pus la un loc o echipă superbă. Faptul că ne-am înscris în Bienala de Arhitectură m-a mângâiat la nivel estetic, cât și pe ego, ca absolventă de Ion Mincu.
Provocările, pentru mine, au ținut de timp și de armonizarea cu autorii și cu curatoarea și simt că sunt mici în comparație cu ce a însemnat pentru restul echipei jonglatul cu bugete, producție, comunicare etc.
În proiectul Black Seas am susținut direcția artistică stabilită deja de Anca Benera și Arnold Estefan din faza de concurs, în necesarul de materiale de comunicare. Și am regăsit o parte din echipa din 2025, ceea ce a făcut ca lucrurile să se întâmple mai rapid.
Povestea Oval
Am un proiect de bijuterie Oval, unde fac design la scară mică. Am scalat obiecte care au devenit lucrări și sper ca în zona asta să lucrez mai des. E greu să nu apară latura funcțională, deși am pendulat mereu între obiecte funcționale inutile și obiecte de artă cu o componentă de design. Nu e că nu mă hotărăsc, dar simt că exact acest loc ambiguu mă interesează cel mai mult, să poți surprinde cu minimum de efort și estetică. Nu am nicio latură decorativă în ceea ce fac pentru mine și, deși cred despre mine că am umor, îmi place să reduc, să fie mai puțin când e vorba de obiect. Iar acest tip de manifestare nu se potrivește mereu cu munca comercială (fără să fiu critică la adresa ei) și de aceea, pe lângă ea, aș vrea să strecor mai des obiecte de artă și design, bijuterii, publicație, etc care să mă reprezinte în totalitate.
