Peste 100 de artiști transformă Fabrica UZUC din Ploiești într-un muzeu temporar

Peste 100 de artiști transformă Fabrica UZUC din Ploiești într-un muzeu temporar

100.000 mp de sit industrial, activați prin artă. Fabrica UZUC se pregătește să-și întâmpine publicul. 

Peste 100 de artiști din România și din întreaga lume își prezintă arta la Ploiești în pregătirea celei de-a cincea ediții a Anualei de Artă Urbană, Artown NOW. Fabrica UZUC, singurul sit industrial din România remodelat prin artă la această scară, devine (CONtra)TEMPORARY Museum, un muzeu în care expoziția principală este chiar procesul creativ: munca cu vopseaua, încercările, erorile, deciziile, conversațiile și timpul în care o idee prinde formă.

„Am participat la peste 200 de festivaluri din întreaga lume și pot spune cu siguranță că echipa Artown este cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o vreodată. Cred că acesta este și unul dintre motivele pentru care ceea ce se întâmplă aici este extraordinar. Fabrica UZUC este un loc cu adevărat unic și remarcabil, de o importanță extraordinară pentru lumea artei, pentru oameni, oraș dar și pentru întregul sector cultural”, a spus artistul Spenser Little  (SUA), prezent pentru prima dată la Ploiești.

La UZUC, artiștii pornesc de la ceea ce fabrica le oferă. Din piese recuperate din hale sunt realizate sculpturi, instalații și intervenții de text și portret care redau locului o nouă identitate. Artistul brazilian Adriano Bohra, cunoscut sub numele de Robolito, sculptează în lemn și pictează trei cilindrii industriali, în timp ce Spenser Little (Statele Unite) modelează metalul, semnând deja aproximativ 20 de intervenții cu texte și portrete. Misha Diaconu (România) sculptează și sudează metalul, iar ceramista ploieșteană Liliana Maria completează aceeași lucrare cu porțelan. Arhitecții italieni, Andrea Ariano și Pietro Dalbianco, transformă materialele găsite prin fabrică în scaune, bănci, o scenă și un DJ booth, în timp ce artista canadiană Aurelia Bizouard și poetul ploieștean Ciprian Apetrei ridică împreună o instalație într-una dintre halele fabricii. De asemenea, artistul italian Giovanni Magnoli, aduce în Ploiești - Iconosaik - o tehnică spectaculoasă din care rezultă lucrări pictate manual ce reproduc cu precizie aspectul mozaicurilor antice și bizantine. De la distanță, acestea par construite din mii de tessere, însă suprafața este, de fapt, pictură.

Este un proiect extraordinar. Îmi pare rău ca va trebui să plec de aici, dar voi pleca cu multă bucurie pentru tot ceea ce am trăit și pentru munca pe care am avut ocazia să o fac la Ploiești.” declară artistul Giovanni Magnoli.

 

Ce este (CONtra)TEMPORARY Museum?

Un muzeu care există doar cât timp e locuit. Cât timp artiștii și vizitatorii sunt acolo, fabrica devine muzeu, apoi revine la ritmul ei de lucru. E temporar, pentru că funcționează ca muzeu doar pe durata ediției. E contra-temporar, pentru că urmele (murale, sculpturi, intervenții) rămân permanente. Și e contemporan, pentru că adună artiști și practici din arta de azi.

Fabrica UZUC, are o istorie de peste 120 de ani și se întinde pe 100.000 mp, fiind singurul sit industrial din România remodelat prin artă la această scară. Aici au lucrat peste 3.000 de oameni, iar în halele UZUC s-au produs, printre altele, sferele Atomium-ului, celebrul simbol al Bruxelles-ului. Astăzi, activitatea fabricii continuă la o scară mai mică, iar o parte din suprafața fabricii a devenit un hub creativ, care găzduiește studiouri de muzică, ateliere de mobilă și auto, o tipografie și chiar singurul producător de separatoare de autostradă din țară.  Artown NOW activează prin artă 50.000 mp din suprafața totală. Cei aproximativ 2.600 mp acoperiți de murale realizate în această ediție sunt doar o parte din poveste, alte 100 de murale și peste 350 de intervenții artistice fiind realizate din 2022 și până în prezent.

 

Continuous Studio #11 Republica Artelor: atelierul lui Dumitru Gorzo a ajuns în fabrică

Timp de o lună, artistul Dumitru Gorzo își mută atelierul la UZUC. Continuous Studio face parte dintr-un proiect itinerant pe care Gorzo l-a inițiat în 2019, la New York: un atelier temporar care se deplasează dintr-un loc în altul și devine, de fiecare dată, un spațiu viu de lucru, întâlnire și dialog. Ploieștiul este cel de-al 11-lea popas, pe tot parcursul lunii septembrie (1–30 septembrie). Aici, publicul îl poate întâlni pe Gorzo în timp ce lucrează într-una dintre hale — poate intra, privi, pune întrebări și urmări cum o lucrare prinde formă. Gorzo este unul dintre cei mai activi artiști vizuali contemporani din România, cu o practică ce traversează pictura, sculptura, desenul, instalația și intervenția în spațiul public. Vizitele se fac pe bază de programare, în weekend.

UZUC - (CONtra)TEMPORARY Museum este prezentat de Kraftanlagen și IPIP, parteneri care au fost alături de proiect încă de la prima ediție. Kraftanlagen, al cărui director Costel Lungu și-a făcut practica în primii ani de activitate în zone de producție similare. Acesta regăsește la UZUC un spațiu industrial redat vieții, iar managing partner-ul, Mark Wrobel, aduce o perspectivă venită dinspre Berlin, unde reactivarea culturală a fabricilor e o practică firească. Alături de Florin Mihalcea, directorul IPIP, companie românească din același grup, consideră că revitalizarea și reconstrucția care stau la baza business-ului lor este punctul care îi unește cu ce face Artown NOW în UZUC. 

Partenerul industrial WDP – warehouses with brains a fost una dintre vocile care au împins proiectul spre fabrică, iar anul acesta Artown NOW realizează al treilea mural într-una dintre halele companiei, după Dragomirești și Chitila. Toate aceste inițiative sunt posibile și cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, care crede în potențialul UZUC de a deveni un reper cultural pentru oraș.

UZUC - (CONtra)TEMPORARY Museum poate fi vizitat până pe 12 septembrie, de vineri până duminică, în intervalul 18:00-20:00. Tururi ghidate au loc în fiecare zi de weekend, în prima parte a programului. Accesul se face din Str. Marin Brutaru nr. 14.

Artiștii lucrează pe platformă între 24 august și 12 septembrie, iar lucrările finalizate intră în programul public al Anualei de Artă Urbană, Artown NOW din perioada 18 septembrie - 4 octombrie.

Parteneri Artown NOW 2026 - Fabrica UZUC  (CONtra)TEMPORARY Museum

(CONtra)TEMPORARY Museum este prezentat de Kraftanlagen și IPIP
Partener industrial: WDP – Warehouses with brains
Power Partner: Actemium
Partener pentru incluziune: Kaufland România
Parteneri comunitari: Shopping City Ploiești și NEPI Rockcastle
Cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești
Găzduit de UZUC
Partener media principal: Euronews România
Parteneri media strategici: G4media, Mediafax
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Romania Journal, Curatorial, Urban.ro, Buzunar de Artă, Igloo, Les Dedans, Zeppelin, Alist Magazine, The Woman, IQads, BookHUB, Iscoada
Parteneri media locali: Observatorul Prahovean, Radio Prahova, DADA TV
Partener de monitorizare: MediaTRUST

Urban Zone of Unconventional Culture - (CONtra)TEMPORARY Museum este organizat de Artown NOW prin Asociația buchARTest și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectele nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectelor sau de modul în care rezultatele pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Urban Zone of Unconventional Culture își dorește transformarea Fabricii UZUC într-un șantier artistic public și într-un (CONtra)TEMPORARY Museum - un spațiu dedicat artei contemporane în proces, în care temporalitatea actului artistic coexistă cu permanența urmelor lăsate de acesta în spațiu și în memoria colectivă. Lucrările nu sunt doar expuse, ci produse în timp real, în prezența comunității, iar patrimoniul industrial devine context viu de cercetare, producție și experiență artistică contemporană.

Artown NOW este anuala de artă urbană organizată de Asociația buchARTest. De la prima ediție, din 2022, proiectul a reunit peste 400 de artiști din peste 40 de țări și de pe șase continente, transformând spațiul public din Ploiești prin 100 de murale, peste 350 de intervenții stradale, șapte sculpturi și 11.000 mp pictați. Prin această acumulare, orașul a devenit capitala neoficială a artei urbane din România, iar Fabrica UZUC – Urban Zone of Unconventional Culture – reperul central al acestei transformări. Ambiția Artown NOW este să devină, în continuare, un reper al artei contemporane din Europa de Est.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Branded


Related