Auzim despre războaie vla știri: câte clădiri au fost bombardate, câți oameni au fost uciși. Dar știm ce se întâmplă cu oamenii? Auzim despre migrație prin cifre și granițe, dar ce se întâmplă cu cei care sunt lăsați în urmă? Prin fotografiile ei, Toulo Adl Parvar, fotografă de origine iraniană, stabilită în Olanda, vrea să creeze un spațiu în care publicul să reflecteze asupra realității vieților marcate de politică.
Toulo lucrează cu diverse medii, inclusiv fotografie, video și sunet. Pe lângă materialele de arhivă, textul și poezia sunt elemente esențiale ale muncii sale, creând conexiuni emoționale profunde cu publicul. Nu își dorește să prezinte imaginea unei clădiri prăbușite doar pentru că este puternică din punct de vedere vizual; pentru ea, este mult mai important să înfrunte realitatea a ceea ce se întâmplă cu adevărat și să aibă un dialog și o conexiune cu țara și cu oamenii ei.
"La început eram foarte atentă la cuvintele mele, dar, pe măsură ce a trecut timpul și au avut loc tot mai multe conflicte tragice, felul meu de a povesti a devenit, aș spune, ca o linguriță de sare", spune Toulo.
Toulo vine la Bucharest Photofest, care va avea loc între 9 și 18 octombrie. Până atunci, povestim cu ea despre realități incomode, conflict, urgența lumii în care trăim, puterea fotografiei.
Ce ți-a stârnit interesul pentru fotografie
Cinematografia și fotografia sunt, pentru mine, profund legate între ele. Îmi amintesc că am văzut filmul lui Kiarostami, „Unde e casa prietenului meu?”. Ceea ce a rămas cu mine până astăzi este faptul că filmul nu îți oferea răspunsuri și nici o rezolvare. În schimb, îți lăsa spațiu să gândești și să te întrebi. A fost un moment semnificativ pentru mine: să fii nevoit să reflectezi la ceea ce vezi, să formulezi o întrebare și să îți răspunzi singur la ea.
Cred că parcursul meu ca fotografă și cineastă a început să se schimbe semnificativ atunci când m-am mutat în Țările de Jos. Poziția mea s-a schimbat complet; nu mai fotografiam ceea ce fotografiam acasă. Am început, în schimb, să explorez emoții precum dorul și felul în care acestea ne leagă de țara natală.
Momente definitorii
Pe 13 iunie 2025, când Iranul a fost atacat, mă aflam în Țările de Jos. Nu mă simțisem niciodată atât de dislocată. Corpul meu era aici, sub un cer senin, dar sufletul meu era în altă parte. A fost un moment foarte greu pentru mine și, cred, pentru mulți oameni care se aflau atunci departe de casă. Acel moment, și presiunea pe care a creat-o, mi-au dat un sentiment de urgență: nevoia de a vorbi despre ceea ce simțeam ca oameni care trăiesc în afara țării lor.
Ce a adus experiența
Cred că felul meu de a povesti a început să se schimbe. La început eram foarte atentă la cuvintele mele, dar, pe măsură ce a trecut timpul și au avut loc tot mai multe conflicte tragice, felul meu de a povesti a devenit, aș spune, ca o linguriță de sare.
Perspectiva mea asupra fotografiei se schimbă permanent. La început era mai mult despre imaginea în sine, dar acum fotografia a devenit un instrument pe care îl folosesc pentru a spune o poveste.
Semnătura ta personală în fotografie
Îmi propun să creez un spațiu în care publicul să reflecteze asupra realității vieților marcate de politică — un loc în care să se întrebe sau să se oprească. Uneori folosesc fotografia, uneori imaginea în mișcare sau textul pentru a traduce acest lucru. Cred că îmbinarea celor trei a devenit o semnătură a muncii mele.
Acest proces se schimbă de obicei cu fiecare proiect și în funcție de temele pe care le explorez. Metoda rămâne similară, dar, desigur, lumea se schimbă de fiecare dată.
Temele care te obsedează
Cred că teme precum dislocarea și dorul sunt cu adevărat importante. Auzim adesea despre războaie prin intermediul știrilor și al cifrelor: câte clădiri au fost bombardate, câți oameni au fost uciși. Dar auzim ce se întâmplă cu oamenii? Știm câte inimi se frâng?
Auzim adesea despre migrație prin cifre și granițe, dar auzim despre cei care rămân? Despre majoritatea celor lăsați în urmă, care fac parte, de multe ori, din generația vârstnică?
Cred că lumea se mișcă prea repede și nu într-o direcție bună. Simt această urgență tot mai puternic, în fiecare zi, prin ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Schimbări pe care le observi în lumea fotografiei
Cred că schimbările care au avut loc sunt deopotrivă bune și rele și nu cred că le putem separa. Rețelele sociale au avut un impact uriaș asupra fotografiei în ultimii ani. Derulăm, vedem o imagine frumoasă sau o imagine tristă, apoi derulăm mai departe.
Cred că, în trecut, privitul unei imagini într-o galerie sau într-o expoziție îți oferea un moment de pauză. Prefer modul clasic de a privi imaginile, mai degrabă decât ceea ce se întâmplă acum pe rețelele sociale.
Însă accesibilitatea este unul dintre lucrurile bune aduse de rețelele sociale. Nu mai trebuie să călătorești în celălalt capăt al lumii pentru a vedea o imagine; o poți vedea pe telefon. Cred că aceasta este o schimbare importantă.
Influența AI
Mi-aș dori sincer ca inteligența artificială să nu fie permisă în artă, în general. Procesul creativ al minții umane este ceva cu adevărat unic și cred că are un potențial uriaș, pe care nici măcar nu l-am accesat pe deplin.
În același timp, cred că generația tânără ar putea deveni treptat mai puțin interesată de folosirea AI în artă. Am crescut văzând cum media și tehnologia pot schimba lumea, așa că mulți oameni au fost, la început, impresionați. Dar, cu timpul, cred că entuziasmul din jurul folosirii AI în artă se va diminua.
În prezent, fotografia analogică devine tot mai populară, pentru că îi încurajează pe oameni să încetinească și să își acorde timp atunci când construiesc o imagine. Cred că acest lucru este important: să te bucuri cu adevărat de procesul creației.
La Bucharest Photofest
Este o onoare și un adevărat privilegiu pentru mine să fac parte din Bucharest Photofest. Festivalul a creat un spațiu atât de important pentru fotografie, dialog și schimb de idei, sunt foarte bucuroasă să îmi împărtășesc munca cu publicul din București. Scopul meu, prin acest proiect, a fost să spun o poveste despre realitatea vieților oamenilor prinși într-un război brutal și despre emoțiile care vin odată cu traversarea acestor evenimente tragice.
Aștept cu nerăbdare, mai ales, să simt energia festivalului, să întâlnesc alți artiști și fotografi și să am conversații pline de sens cu publicul. Sunt curioasă să aflu cum se raportează oamenii din București la acest proiect, ce emoții le trezește și ce discuții ar putea deschide.
Un cod etic personal care îți ghidează munca
Pentru mine, realitatea și adevărul sunt întotdeauna importante. Vreau ca publicul să aleagă ce simte și cum răspunde lucrării, dar realitatea a ceea ce s-a întâmplat trebuie să fie mereu acolo.
Proiectele mele sunt adesea foarte intense și au la bază conflictul, dar cred că ar trebui să recunoaștem și faptul că un conflict nu este niciodată calm sau fericit. Este intens, trist și stresant. Așadar, există mereu, cum spun eu, o linguriță de sare în munca mea.
Cred, de asemenea, că poziția mea de femeie iraniană este foarte importantă pentru aceste proiecte. M-am născut și am crescut în Iran și mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții acolo. Nu vreau să arăt imaginea unei clădiri prăbușite doar pentru că este puternică din punct de vedere vizual. Pentru mine, este mai important să privesc în față realitatea a ceea ce se întâmplă și să păstrez un dialog și o legătură cu țara mea și cu oamenii ei.
Desigur, locul în care mă aflu fizic este diferit de locul în care se află sufletul meu. Această poziție de iraniană în diaspora este o parte foarte importantă a muncii mele.
Rolul fotografiei în 2026
Cred că fotografia de astăzi este mai mult decât o simplă imagine pe care o vedem într-o galerie sau într-o expoziție. Este despre ceea ce spune imaginea și despre motivul pentru care trebuie făcută.
Cred că s-a deschis puternic un spațiu de gândire prin fotografie, chiar dacă imaginea nu mai este realizată neapărat cu un aparat foto. O fotografie bună, făcută la momentul potrivit și folosită ca instrument pentru a spune o poveste sau a surprinde un moment, a fost deja făcută. Acum cred că trebuie să ne întrebăm ce urmează.
Contextul artei în Iran
Cred că arta, în general, este în Iran cu adevărat urgentă și importantă. În Antichitate, Iranul a avut o arhitectură și o poezie remarcabile, iar acest lucru a continuat în lumea modernă prin cinema, important de multe decenii, și prin fotografie.
Mi-aș dori cu adevărat ca lumea să cunoască Iranul pe care îl cunosc eu: o țară cu patru sezoane, cu o istorie puternică, o literatură și o poezie frumoase, un loc în care cinematografia și arta sunt profund apreciate.
Iranul pe care media încearcă să ni-l prezinte nu este Iranul în care trăim. Mi-aș dori cu adevărat un moment în istorie în care să puteți vedea și Iranul la care visez.
Mixul dintre fotografie, muzică, video
Experiența de a privi ceva și de a auzi altceva, contrastul dintre cele două, este cu adevărat interesantă pentru mine.
Procesul se schimbă cu fiecare proiect, la fel și accesul meu. Uneori am posibilitatea să călătoresc acasă, uneori nu. Aceste limitări mi-au dat spațiu să lucrez altfel. Pot folosi materiale de arhivă sau imagini găsite online ori îmi pot folosi alte abilități în locul fotografiei, cum ar fi animația, pentru a reflecta asupra unui subiect și a crea un alt spațiu pentru public.
