E neplăcut să vorbești, să te gândești la moarte. Greu, încomod, dureros. Te pune în față cu multe întrebări despre viață la care nu vrei să răspunzi. Și atunci, după puteri, încercăm să o ținem cât mai departe. Vrem să o sărim. Ne ambiționăm să construim cultul tinereții fără bătrânețe, al optimizării corpului și gândurilor. E felul lumii din 2026 de a scăpa de suferință. Dar asta ne aduce și mai multă suferință, înstrăinare și singurătate, crede Vasile Ernu, care a publicat recent cartea "Mama se pregătește să moară".
"E una dintre cărțile scrise în timp lung: 8-9 ani: ca un jurnal dar care pe urma a fost refăcut, regândit, rescris. E ca un jurnal de doliu pe o perioadă lungă. Dar eu zic că e o carte melancolică, meditativă, veselă și serioasă: dar nu e tenebră, ci luminoasă. Încerc să răspund: despre ce vorbesc oamenii când vorbesc despre moarte", spune Vasile.
Povestim cu Vasile Ernu în continuare despre viață și moarte, ritualuri care dispar, cultura tinereții, AI, credințe și tehnici de a gestiona suferința.
De ce o carte despre moarte și ritualurile ei
E un subiect care mă pasionează de mult. La început mai mult în termeni de antropologia morții, de o experiență unică fundamentală pentru om. În acest sens am fost la enorm de multe înmormântări, priveghiuri, pomeni și tot ce ține de ritualurile din jurul morții.
Cum fac anual teren de câte o lună două, adică merg și stau în fiecare an într-un alt județ, atunci am văzut sute și sute de astfel de obiceiuri. Astfel am adunat destul material.
Ce te-a adus înspre subiectul acesta
Cel mai mult m-a împins spre această temă și nevoie de a scrie pe subiect: relația mea cu mama. Când eu m-am născut mama se pregătea să moară. Am crescut cu această teamă pentru că în jurul meu se vorbea de faptul că mama, fiind destul de bolnavă atunci, se pregătea să moară. Eu născându-mă între două nașteri cu decese. O temă prezentă intim. Doar că mama a reușit să învingă moartea și să trăiască mult – spre 90 de ani. Pentru că a știut să se disciplineze: a ajutat-o și corpul dar și credința, crede ea. Pentru mine asta e și o poveste personală dar e mai mult de atât căci e vorba de ceva în care ne regăsim toți, cumva.
Cu ce dileme, frici, ai început cartea
Problema la o astfel de cartea este pe de o parte tonul – ușor de căzut în patetism și emoții facile – iar pe de altă parte: stilul, felul de a o povesti. De aceea merg pe un sistem compozit atât stilistic cât și tematic. De la idei și teme la povești de viață cu eroi concreți, de la antropologie, la observații și reflecții existențiale.
Cum s-a lăsat scrisă
E una dintre cărțile scrise în timp lung: 8-9 ani: ca un jurnal dar care pe urma a fost refăcut, regândit, rescris. Nu e genul de carte scrisă într-o perioadă de timp scurtă și muncită cap coadă cum fac la celelalte. E ca un jurnal de doliu pe o perioadă lungă: dar eu zic că e o carte melancolică, meditativă, veselă și serioasă: dar nu e tenebră ci luminoasă. Încerc să răspund: despre ce vorbesc oamenii când vorbesc despre moarte.
Cum vezi tu moartea. Cum s-a schimbat felul în care te raportezi la ea
Nimeni nu are competență asupra morții căci nimeni nu o poate povesti după o experiență proprie. Eu din ce am observat încercând să răspund la întrebarea de mai sus – despre ce vorbesc oamenii când vorbesc despre moarte – am văzut că oamenii de fapt vorbesc despre elementele cheie ale vieții care sunt legate de cei dragi, de diverse întâmplări care le-a marcat viața. Adică oamenii când vorbesc despre moarte vorbesc de fapt despre ceea ce contează în viață. De aici am dedus că moartea e de fapt o fațetă a vieții și e singurul eveniment care ne pregătește cu adevărat de viață.
Apropo de titlu: Cum se pregătește cineva să moară
Pregătirea pentru moarte este de fapt un ritual prin care ne face să fim mai plini de viață, să alegem mai bine lucrurile care contează cu adevărat în viață. Pregătirea pentru moarte însemnă de fapt să privești viața dinspre moarte, dinspre final. Și de o dată îți dai seama că 90% din ceea ce contează e cu totul altceva decât frământările tale curente. E aproape ca in Matrix – când vezi clar realitatea și poți să selectezi.
Cum se schimbă ritualurile din jurul morții în România
Se schimbă mult și tot mai repede. Asta ține de schimbarea din jurul ruralului mai ales odată cu modernizarea, industrializarea și mai nou migrația și mediile de tot felul. Urbanul schimbă radical totul precum și cultura economică a capitalismului unde totul este transformat în marfă, industrie comercială.
Moartea începe să devină mai mult un eveniment legat de bani decât de sacru sau religios. Pentru că moartea în culturile tradiționale are o putere comunitară: este singurul mare eveniment care adună pe toți indiferent de grad de rudenie și poziție socială. Este actul democratic prin excelență. Mai e cultura imensă a unei economii paralele a darului - pomenile etc. Este și un ritual al memoriei. Acum toate astea sunt pulverizate.
Mai este și sistemul medical care schimbă multe. Pandemia a schimbat totul mai ales legat de comuniune și masă: nu mai erau permise. Asta a fost o tragedie pentru comunitățile tradiționale. Să nu uităm că suntem un popor predominant rural, tradițional și religios. Aparținem unei religii unde moartea și ritualurile ei sunt esențiale. În pandemie am făcut priveghi prin zoom, împărtășanie prin zoom etc.
Ce îți iei tu din aceste ritualuri
În primul rând încerc să înțeleg aceste lumi, aceste comunități care au tradiții arhaice. Să înțeleg de exemplu tehnicile lor de a gestiona suferința: una dintre temele centrale ale cărții. Pe acest subiect voi mai scrie.
Moartea este ascunsă, avem cultul pentru longevitate. Ce se pierde în această distanță
Avem o cultură dominată de cultul tinereții. Tinerețe e o valoare în sine: frumos, dinamic, pozitiv, progresist. Bătrânețea e văzută ca ceva retrograd, vetust, depășit. Epocile arhaice aveau exact poziția imersă: tânărul era văzut ca lipsit de experiență, neputincios iar bătrânul ca înțelept, un fel de păstrător al unei moșteniri imense pentru care exista un imens respect. Înainte tot voiau să mimeze bătrânețe 0 acum toți, chir și bătrânii mimează tinerețea. Asta cumva face să prolifereze tehnicile de prelungire a vieții fie prin medicamentație, fie prin cultul corpului, sportului și hranei sănătoase.
Moartea e privită ca un soi de barieră care ar trebui sărită sau măcar împinsă undeva departe. Asta face că totul să devină un soi de simulacru de viață. Când moartea e un simulacru viața nu are cum să nu fie și ea decât un simulacru. Iar noile tehnologii și IA-ul ne ajută la a transforma totul în ceva profund artificial.
Ce spune despre societatea lui 2026 felul în care se raportează la moarte
Prin cultul întinerii și privirea spre moarte ca pe un obstacol de sărit – adică să ocolim moartea - vrem să scăpăm de fapt de suferință. Dar asta ne aduce și mai multă suferință, înstrăinare și singurătate.
După atâtea cărți scrise, simți o presiune de vreun fel?
Da, că am puțin timp – tot mai puțin și că îmi pierd prea mult timp pentru lucruri care nu contează.
