Ambasadori, specialiști în educație, reprezentanți ai mediului de business și lideri ai organizațiilor de tineret s-au alăturat celei de-a șasea ediții Samsung Solve for Tomorrow pentru a-i inspira și încuraja pe liceenii care își doresc să transforme ideile în soluții cu impact real. Prin mesaje video dedicate, aceștia le-au oferit tinerilor acces la experiențele și perspectivele lor, ca sursă de motivație și încredere la începutul parcursului în competiție.
Samsung Solve for Tomorrow îi invită pe liceenii cu vârste între 16 și 19 ani să dezvolte soluții bazate pe tehnologie pentru probleme reale, individual sau în echipe de maximum cinci elevi, alături de un profesor coordonator. În ediția 2026–2027, proiectele pot fi înscrise în patru categorii: Educație financiară prin tehnologie, Educație și diversitate prin tehnologie, Protecția mediului prin tehnologie și Schimbare socială prin sport și tehnologie. Înscrierile sunt deschise până la 3 noiembrie 2026.
Sesiunile de informare din cadrul programului le oferă tinerilor ocazia să afle cum funcționează competiția, care sunt etapele și cerințele de participare, să adreseze întrebări și să discute despre ideile pe care vor să le dezvolte. Până în prezent, la sesiunile online de informare din acest an au participat până acum peste 300 de elevi și profesori. În ediția 2026–2027, sesiunile vin cu un element în plus: mesaje video inspiraționale, transmise de personalități din educație, diplomație, mediul de business și organizații ale elevilor. Inițiativa le oferă participanților ocazia de a asculta experiențele și îndemnurile unor oameni care îi pot inspira să privească dincolo de limitele pe care și le impun, să își susțină ideile și să aibă încredere în capacitatea lor de a produce schimbare. Inițiativa deschide și posibilitatea unui dialog dincolo de sesiunile de informare, personalitățile implicate punându-și la dispoziție canalele de social media pentru ca elevii să le poată adresa întrebări și să continue conversația.
Printre cei care au transmis mesaje se numără Excelența Sa Simona-Mirela Miculescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Delegat Permanent al României pe lângă UNESCO; Prof. univ. dr. habil. Antonio Momoc, Universitatea din București, Președinte al Asociației Române de Training și Educație Alternativă; Diana Filip, Deputy CEO & Chief Development Officer, Junior Achievement Europe; Simona Panait, Director Marketing, Samsung Electronics România și Bulgaria; Bogdan Gogan, Secretar Executiv al Consiliului Național al Elevilor.
„Credem că tehnologia are cel mai mare impact atunci când le oferă oamenilor oportunitatea de a învăța, de a explora perspective noi și de a transforma ideile în soluții cu valoare reală. Ne dorim ca tinerii să aibă acces nu doar la tehnologie, ci și la oameni și experiențe care îi inspiră să privească lucrurile diferit și să aibă încredere în propriile idei. Prin Samsung Solve for Tomorrow le oferim ocazia să descopere perspective noi și curajul de a transforma ideile în soluții cu impact real în comunitățile lor”, spune Simona Panait, Director Marketing, Samsung Electronics România și Bulgaria.
Prin această inițiativă, Samsung România și Junior Achievement își propun să completeze componenta practică și educațională a competiției cu o experiență de învățare care pune în prim-plan și inspirația, dialogul și încrederea în propriul potențial. Pentru liceenii aflați la început de drum, accesul la astfel de perspective poate fi un punct de plecare pentru întrebări noi, idei mai îndrăznețe și proiecte cu impact în comunitățile lor.
În finlă vor ajunge 25 de echipe, care vor beneficia de workshopuri de design thinking și mentorat pentru dezvoltarea proiectelor, inclusiv de sesiuni dedicate inteligenței artificiale. Marea finală va avea loc pe 12 martie 2027, la București.
Samsung Solve for Tomorrow face parte din angajamentul Samsung de a susține educația, creativitatea și utilizarea tehnologiei pentru a răspunde provocărilor societății.
Lansat în 2010, Solve for Tomorrow este o competiție unică prin care se încurajează gândirea inovatoare, munca în echipă și dezvoltarea unor idei de inovare socială care rezolvă cele mai urgente probleme ale comunității. Solve for Tomorrow s-a desfășurat în 68 de țări din întreaga lume, cu peste 3,3 milioane de beneficiari.
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. În 2025, organizația a urcat pentru a șaptea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a patra nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 307.000 de elevi și studenți din 1.949 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri.
























