Erik Brynjolfsson: Ceea ce ar trebui să facem este să orientăm tehnologia către ceea ce știe ea să facă bine, nu către ceea ce fac deja bine oamenii

Erik Brynjolfsson: Ceea ce ar trebui să facem este să orientăm tehnologia către ceea ce știe ea să facă bine, nu către ceea ce fac deja bine oamenii

O tehnologie revoluționară nu aduce beneficii economice instant, spune economistul Erik Brynjolfsson. Într-un episod al podcastului McKinsey Talks Talent, moderat de Lucia Rahilly alături de experții McKinsey, Brooke Weddle și Brian Hancock, Brynjolfsson, profesor la Universitatea Stanford și director Stanford Digital Economy Lab, analizează efectele inteligenței artificiale asupra pieței muncii. Una din concluzii sună așa: multe companii folosesc AI-ul doar ca o scurtătură contabilă pentru a reduce numărul de angajați, dar valoare economică apare atunci când organizațiile regândesc modul de lucru, lăsând loc și timp tinerilor de a învăța o meserie.

 

Curba J a productivității

Multe companii cumpără acces la modele de limbaj și se așteaptă la salturi financiare, însă la nivelul întregii economii rezultatele par să întârzie. Acest fenomen este descris prin „curba în J a productivității”: când apare o tehnologie revoluționară, randamentul scade sau stagnează la început, deoarece organizațiile trebuie mai întâi să facă o muncă nevăzută și costisitoare. Este nevoie de regândirea fluxurilor de lucru, de recalificarea oamenilor și de crearea unor produse complet noi; abia după ce aceste schimbări interne sunt așezate, productivitatea începe să crească vizibil.

"Pentru a obține beneficiul complet al acestor tehnologii puternice, trebuie să faci schimbări de proces, să recalifici forța de muncă și uneori să inventezi produse și servicii noi, iar toate acestea cer timp. Aceasta este, de fapt, partea grea a muncii, nu cumpărarea modelului de limbaj", spuneErik Brynjolfsson.

 

Copy human paste 

Prima reacție a multor manageri este să măsoare succesul inteligenței artificiale prin câți oameni pot da afară. În același timp, mulți dezvoltatori de tehnologie au rămas ancorați în ideea testului Turing, încercând să construiască sisteme care să imite perfect comportamentul uman. Din perspectiva lui Brynjolfsson, acesta este un plan de afaceri greșit. Tehnologia nu este utilă când încearcă să copieze ce știu deja oamenii să facă bine, ci atunci când preia sarcini complementare și le dă angajaților posibilitatea să realizeze lucruri pe care nu le puteau face înainte.

"Atât de mulți tehnologi sunt obsedați de crearea unei inteligențe artificiale care imită omul, precum testul Turing. Cred că acesta poate fi un concept interesant, dar este o strategie de afaceri teribilă. În schimb, ceea ce ar trebui să facem este să orientăm tehnologia către ceea ce știe ea să facă bine, nu către ceea ce fac deja bine oamenii", spune Erik Brynjolfsson. 

 

Dispariția treptelor de ucenicie

Cercetările făcute pe datele salariale arată că impactul automatizării nu îi lovește pe toți în mod egal. Cei mai afectați sunt tinerii absolvenți (între 22 și 26 de ani) din domeniile unde sarcinile de birou pot fi preluate ușor de algoritmi. În loc de structura clasică de piramidă — în care companiile angajează mulți juniori care învață făcând sarcini simple și urcă treptat în carieră —, organizațiile riscă să capete forma unui diamant: fără o bază de tineri ucenici, costurile scad pe termen scurt, dar firma rămâne fără oameni pregătiți care să devină specialiștii și liderii de mâine.

"Ceea ce am descoperit a fost că grupurile a căror ocupare s-a redus au fost lucrătorii aflați la început de carieră, la nivel de debutant, cu vârste între 22 și 26 de ani, în ocupațiile cele mai expuse. În cazul tinerilor din aceste categorii, am înregistrat o scădere a angajării de aproximativ 13% când am făcut prima dată studiul; colectăm date în fiecare lună de atunci, iar acum scăderea a ajuns la 16 sau 17%", spune Erik Brynjolfsson.

 

Pericolul de a pierde seniorii

Dar nici seniorii nu sunt protejați de efectele AI. Un efect vizibil al asistenților digitali este că îi ajută pe angajații începători sau mai puțin calificați să lucreze aproape la fel de bine ca veteranii dintr-un departament. Văzând această uniformizare, unele companii fac greșeala de a crede că nu mai au nevoie de specialiștii de top, care au salarii mai mari. În realitate, modelele de inteligență artificială nu inventează priceperea de la sine, ci doar copiază și multiplică răspunsurile bune date de cei mai buni profesioniști. Dacă firmele renunță la acești oameni-cheie, întregul mecanism rămâne fără sursa care îl alimentează și îl perfecționează.

"Aceasta este o abordare foarte mioapă, deoarece, exact așa cum spuneți, de unde provine acea cunoaștere în primă instanță? Ea a provenit de la lucrătorii cei mai calificați. Într-un fel, ei sunt chiar mai valoroși acum, fiindcă nu doar că răspund unei întrebări pentru propriul client, ci oferă un răspuns care este apoi replicat în întreaga organizație", explică Erik Brynjolfsson.

Da, algoritmii vor prelua sau nu părți din munca de zi cu zi. Întrebarea care ar trebui să ghideze liderii este: cum folosesc acest ajutor? Tăierea costurilor limitează școala internă a organizației; fără investiții în ucenicia tinerilor și în rolurile cu adevărat creative, companiile pierd oamenii capabili să ofere direcții necesare. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Companii

Sectiune



Branded


Related