În The Digitalist Papers, MIT și Stanford analizează noul contract social pe care îl aduce inteligența artificială și felul în care se redefinește, în prezent, utilitatea prin muncă.
Într-un interviu recent pentru Bloomberg, David Autor, profesor la MIT, care studiază impactul tehnologiei asupra forței de muncă, alături de Erik Brynjolfsson de la Stanford, au dezbătut lansarea The Digitalist Papers. Proiectul, inspirat de Federalist Papers, încearcă să ofere un cadru de guvernare pentru o lume în care expertiza umană riscă să devină o marfă generică.
Creșterea și Degradarea competențelor
Tehnologia nu elimină joburi întregi, ci fragmentează sarcinile. Dacă AI preia sarcinile administrative, valoarea viziunii sale crește. Dacă AI preia sarcina de bază (conceptul grafic), expertiza sa este deskilled, devine mai puțin rară și, deci, mai prost plătită.
De exemplu, introducerea GPS-ului a eliminat bariera de intrare pentru taximetriști, expertiza de a cunoaște orașul. Rezultatul? Mai mulți șoferi pe piață, dar salarii mult mai mici. Acesta este riscul major și pentru creativi: dacă meșteșugul devine accesibil oricui prin AI, piața va fi inundată de creativi, dar veniturile lor vor scădea drastic.
Ajungem astfel la expunere bună și expunere rea. Expunere bună: Când AI îți automatizează sarcinile secundare, lăsându-te să te concentrezi pe ceea ce te face unic. Expunere rea: Când AI execută exact lucrul la care ești tu cel mai bun.
Pentru ca munca unui indivis să aibă valoare pe piață, ea trebuie să fie utilă și rară. AI-ul are talentul pervers de a face expertiza utilă, dar extrem de comună.
David Autor avertizează că o lume în care mașinile fac totul, iar oamenii primesc doar un venit minim garantat (UBI), este o amenințare la adresa democrației. Identitatea noastră socială și puterea de negociere în stat vin din contribuția noastră prin muncă și taxe. Fără acestea, devenim doar solicitanți de resurse.
Dacă toți folosim aceleași instrumente de generare, riscul este ca „tilul să nu mai fie o barieră de intrare. Designerul expert va fi cel care știe să integreze AI-ul în workflow-uri complexe pe care un amator nu le înțelege, nu doar cel care desenează frumos.
Cei care vor câștiga cel mai bine vor fi ultra-specialiștii – acei creativi care rezolvă probleme de nișă unde AI-ul încă nu are suficiente date sau context cultural specific.























