"Pambac este cel mai mare producator de paste pe piata romaneasca. Totusi, reprezentantii managementului companiei sunt constienti ca a fi nr 1 la un moment dat nu este o garantie pentru succesul viitor", a declarat Beatrice Danis - Managing Partner BrandTailors. Prin urmare, impreuna cu BrandTailors, partenerii lor pentru ultimii 3 ani, Pambac a decis sa intre pe inca un segment de piata neacoperit de brand-uri de paste autohtone.
"In calitate de lider pe piata nationala de paste fainoase, nu puteam lipsi de pe un segment cu potential de crestere si profitabilitate. Cercetarile de piata si analizele realizate impreuna cu firmele de specialitate ne-au determinat sa luam decizia proiectarii si lansarii brandului Flavora, pozitionat pe segmentul premium", a declarat pentru Business Standard (7 dec), Alin Giurea - presedintele Pambac.
La nivel de produs, noile paste sunt facute din grau dur, ingredient ce le confera un gust excelent si un comportament foarte bun la fierbere.
La nivel de nume, Flavora sugereaza bogatia aromelor care imbogatesc pastele (pornind de la cuvantul englezesc "flavour" - aroma), cuvant ce a fost transformat pentru a capata o sonoritate italieneasca.
La nivel de ambalaj am dorit cu putere sa spunem o poveste, cea a Italiei, deoarece, in mod special pentru romani, brand-urile de alimente au o incarcatura si o rezonanta emotionala foarte bogata: cladiri uimitoare, culori puternice, multe flori si multe balcoane romantice - toate sugerand ca nu mananci doar niste paste ci, savurezi o bucatica de Italia. Deci, pachetul exact asta spune: o spaghetterie traditionala, intr-o culoare unica, imbogatita cu balcoane si flori purpurii. Identitatea brandului este incorporata organic in ambalaj - Flavora fiind numele de pe frontonul spaghetteriei, iar tipul de paste este scris pe un meniu tipic ce aglomereaza stradutele oraselor vechi.


















