Unul mai faimos ca altul, Lindsay Lohan si Rubens (va zic imediat cine e baiatul asta) sunt responsabili pentru doua modele de frumusete feminina care, desi sunt complet diferite, cu greu mai pot fi clintite din mintea oamenilor. Agentia de publicitate Ogilvy, Frankfurt a gasit o solutie neconventionala pentru rasturnarea preconceptiilor pe care le avem despre frumusete, reusind sa ne aminteasca si de Lindsay, si de Rubens, in acelasi timp. O sa vedeti imediat cum.
"Grasa si frumoasa"
Formele rubensiene - in caz ca aveti o matusa mai in varsta la indemana, s-o rugati sa confirme (asta daca n-ati intrat deja pe net sa cautati cand s-a combinat Lindsay cu Rubens asta si cand au avut timp sa se si certe) - sunt formele "pline", "generoase", "rotunjimile" duduilor care "pozau" nud prin Renastere si pe care pictorii le considerau de-a dreptul frumoase, pentru ca intruchipau sanatatea si prosperitatea, intr-o perioada in care cele mai mari frici ale secolului erau ciumele si foametea. Trendul nudurilor mai "implinite" a fost dus la extrem de Peter Paul Rubens, faimos pentru tablourile cu dudui dolofane (uneia dintre ele i-a dat chiar numele zeitei frumusetii, "Venus"). Arta fiind mijlocul suprem de expresie a frumusetii, din moment ce pictorii infatisau astfel de femei pe panzele lor, oamenii isi dadeau imediat seama ce inseamna sa fii frumoasa.
Cine n-ar vrea sa fie frumoasa ca Lindsay?!
Azi, frumusetea e data de numarul de coaste care se pot numara pe o femeie, fara radiografie. Din moment ce mass-media abunda de critici la adresa oricarei urme de carne detectate pe oasele unei vedete, orice pustoaica isi da imediat seama cum NU trebuie sa arate. Din nefericire, cand iti pui in cap ca trebuie sa ajungi "frumoasa", exista riscul sa nu-ti mai dai seama cand trebuie sa te opresti. Si atunci, tot presa, sanitarul societatii, vine sa te anunte ca "Felicitari, nu mai esti grasa, ci bolnava psihic! Ai anorexie!".
Lindsay Lohan e nu numai un idol al adolescentelor de pretutindeni, ci si una dintre cele mai celebre anorexice din lume, care in prezent incearca sa-si salveze relatia cu o alta pustoaica, DJ Samantha Ronson, care pare a fi la fel de certata cu mancarea. La inceputul carierei, pe la 15 ani, Lindsay avea forme mult prea generoase pentru gustul presei, care nu inceta sa se mire de cum s-a intamplat ca au distribuit-o fix pe ea in rolul fetei bune (la propriu si la figurat), cea care ramane cu baiatul frumos pana la urma. Deci "Fat is bad, skinny is good". Ce altceva ar trebui sa inteleaga adolescentele care i-au urmarit transformarea lui Lindsay de la debut pana acum?
Oamenii cu dare de mana se agata in galeriile de arta
Mass-media, industria cosmeticelor si a modei alimenteaza constant idealul de frumusete costeliv, ridicand anorexia si bulimia la rang de trend. Pentru a restaura sensul original al frumusetii - acela conditionat de sanatate - s-a revenit acolo unde incepuse totul, la cea mai sigura si cea mai durabila sursa, la autoritatea suprema in materie de estetica: arta. Prin campania anti-anorexie "Idealul contemporan de frumusete", realizata de Ogilvy, Frankfurt, in 2009, superficialitatea copertilor de revista a fost combatuta cu nemurirea unor opere de arta. Au fost pictate din nou trei tablouri cu nuduri celebre, modificandu-le usor pentru a le adapta modelului de frumusete actual. In locul formelor sanatoase, femeile infatisate au fost reduse la niste teancuri de oase.
Sigur ca acum ati ramas pe ganduri, intrebandu-va de cand isi petrec anorexicele timpul in galerii de arta. Contextul neobisnuit al campaniei a avut insa rolul de a pune in valoare mesajul intr-un mod socant pentru vizitatori, intarindu-i efectele. Pe de o parte, printre privitori s-au aflat oameni instariti care au contribuit cu sume neatinse pana atunci de catre asociatia pro-bono ANAD (National Association of Anorexia Nervosa And Associated Eating Disorders). Pe de alta, printre vizitatorii galeriilor de arta se afla in general si oameni culti, lideri de opinie, capabili sa trateze mai departe subiectul intr-un mod elocvent, mult mai convingator decat ar fi putut-o face o banala macheta de presa.
Campania a fost premiata cu doua premii "Bronze Lion" la Cannes 2009, in categoriile Media si Outdoor. Cele 3 opere de arta tunate sunt "Nude on a sofa" (Boucher, 1752),
"The Valpincon Bather" (Ingres, 1808) si "Olympia" (Manet, 1863). Iata-le fata in fata cu prezentul:
Boucher - Nude on a sofa, 1752
