Luna aprilie aduce pe ecrane noul spot dezvoltat de Publicis Romania pentru Campofrio bazat pe un nou concept creativ: "Gustul de care nu te poti desparti". Dramatizat intr-o maniera contemporana, spotul TV reda o cearta domestica intr-un mariaj, in stilul comediei romantice hollywoodiene, in care eroii ajung sa isi consume relatia pasionala, distrugand totul in jur. Sfarsitul povestii este, asa cum era de asteptat, unul fericit, marcat de momentul in care cei doi eroi dau peste un lucru pe care prefera sa il imparta.
Ineditul spotului este dat si de efectele de "slow motion" realizate cu ajutorul camerei "Phantom" - ce poate filma cu pana la 2000 de fotograme /secunda.
"Ce poate iesi cand un client inteligent isi da intalnire cu o agentie inteligenta pe platourile de filmare? Un spot amuzant, care capteaza atentia, descreteste frunti si schimba conversatia", spune Loredana Popasav, New Business Director la Publicis Romania.
Noua campanie Campofrio se inscrie in filosofia Publicis de schimbare a conversatiei, marcand trecerea de la comunicarea obisnuita si cliseistica din categorie, la una iesita din conventiile clasice, dar capitalizand in continuare produsul si atributele acestuia. Campania nu invata consumatorul despre cum se mananca sunca si nici nu expune punctual beneficiile produsului, ci i le comunica printr-o poveste apropiata de realitate, prin noutate si umor.



















